var ad = document.createElement(‘div’);
ad.id primește valoarea ‘AdSense’;
Variabila ad își setează proprietatea className la valoarea ‘AdSense’.
Citește șiFinlanda oferă Ucraina 1 milion de euro în ajutor militar.
Elementul ad își modifică proprietatea display la ‘block’ prin instrucțiunea ad.style.display = 'block';.
Linia de cod ad.style.position = 'absolute'; setează poziția obiectului ad la „absolute”.
Linia de cod setează proprietatea top a obiectului ad la ‘-1px’.
ad.style.height = ‘1px’;
document.body.appendChild(ad); {„section”:”article”,”identity”:”3898709″,”url”:”https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/un-singur-copil-este-de-ajuns-europa-imbatraneste-cine-va-sustine-sistemele-de-pensii-in-viitor-3898709″,”fullCatPath”:”/stiri/externe/ue”}
Mărturiile oamenilor dintr-un sat aproape depopulat din nordul Spaniei oferă o imagine a unei probleme care se extinde în întreaga lume occidentală: tot mai puțini copii se nasc, populația îmbătrânește, iar generațiile care intră pe piața muncii devin tot mai mici. Locuințele scumpe, carierele, insecuritatea financiară și schimbarea valorilor îi determină pe mulți tineri să amâne momentul în care devin părinți. Iar atunci când amânarea se prelungește, unii ajung să aibă mai puțini copii decât și-au dorit sau chiar să renunțe complet la ideea de a avea o familie. Guvernele încearcă să răspundă prin politici familiale și stimulente financiare, însă rezultatele sunt limitate. În acest context, imigrația a devenit una dintre principalele soluții pentru menținerea forței de muncă și a sistemelor de protecție socială, dar generează, la rândul său, controverse politice și sociale, arată Politico.
googletag.cmd.push( function() { googletag.display(„div-gpt-ad-1534428397355-0”); }); Un sat cu 31 de elevi, construit pentru 700
În inima dealurilor acoperite de tufișuri din nordul Spaniei, se află satul spaniol Vilardevos, aparent mic și păstrat într-o stare de epocă. În esență, această localitate ilustrează perspectiva demografică a multor regiuni din Occident, așa cum este prezentată în reportajul Politico.
Într-o dimineață de iunie, în timp ce Yaiza Ferreiro Collazos pornește lecția de engleză, în fața ei se găsesc numai opt copii. Cei de vârstă superioară se află în clasa a șasea, ultima etapă a ciclului primar, în timp ce cei de vârstă inferioară sunt în clasa a patra.
Nu este întotdeauna ușor să îi învețe pe toți împreună, spune profesoara în vârstă de 30 de ani. Dar nu există o altă variantă. Sunt prea puțini elevi pentru ca aceștia să poată fi împărțiți în clase separate.
1974 a marcat inaugurarea curții de joacă și a clasei primare „Rodolfo Nunez Rodriguez”, concepută pentru aproximativ șapte sute de copii din Vilardevos și din satele învecinate. În prezent, numărul înscrierilor scade la doar 31 de elevi, care urmează parcursul de la grădiniță până la clasa a șasea.
Pe lângă sunetul clopoțelului, clădirea se remarcă printr-o calmă neobișnuită, chiar și în perioadele de pauză.
Tăcerea se răspândește și în comunitatea rurală. Majoritatea persoanelor întâlnite pe aleile satului sunt persoane în vârstă. Numeroase locuințe sunt lăsate neocupate, iar pe fațadele acestora se află panouri cu scrisul
„Se vende”
– de vânzare.
Vilardevos reprezintă un exemplu extrem, însă nu este un fenomen exclusiv. În întreaga Europă, rata natalității scade, populația se îmbătrânește, iar numărul tinerilor care intră pe piața muncii se reduce.
Un balans demografic devine din ce în ce mai dificil de păstrat.
Statele sociale moderne funcționează pe principiul unui pact generational. Cei care lucrează astăzi contribuie la fondurile pensiilor și la costurile serviciilor medicale pentru seniori, în speranța că viitoarele generații vor răspunde în mod similar.
Scăderea fertilității exercită presiune asupra acestui mecanism. În același timp, numărul tinerilor care intră pe piața muncii scade, în timp ce generații multiple se apropie de vârsta pensionării. Reforma pensiilor s-a transformat deja într-una dintre cele mai dificile chestiuni politice din Europa, iar sustenabilitatea sistemelor de asigurări sociale rămâne o preocupare persistentă și în Statele Unite.
Pe măsură ce cetățenii se îmbătrânesc, presiunile asupra sistemelor sociale vor crește. Această evoluție forțează autoritățile să se confrunte cu o problemă din ce în ce mai gravă: pot să stimuleze populația să genereze mai multe nașteri? Dacă nu reușește, ar putea imigrația să prevină transformarea dezechilibrului demografic într-o criză?
Ce factori contribuie la diminuarea ratele de natalitate
În lipsa migrației, pentru ca o comunitate să păstreze o dimensiune constantă pe termen lung, fiecare femeie ar trebui să aibă, în medie, în jur de 2,1 copii. Potrivit ultimelor statistici Eurostat, indicele fertilității din Uniunea Europeană – care reprezintă numărul mediu de copii pe care o femeie este așteptată să îi producă pe parcursul existenței sale – a cedi la 1,34 în anul 2024.
Spania, considerată una dintre cele mai mari economii europene, a înregistrat o scădere a ratei la 1,1, poziționându‑se printre cele mai mici valori din continent.
Statele Unite sunt puțin mai puțin expuse, însă prezintă aceeași tendință. Rata fertilității, care a fost mult timp superioară celei din Europa, a scăzut semnificativ sub pragul de înlocuire a populației. Conform Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, aceasta a atins 1,6 în 2024.
Pentru mult timp, scăderea ratei de nașteri nu a fost considerată o problemă imediată. Impacturile devin evidente doar după zeci de ani. Reducerea nașterilor conduce la o lipsă de forță de muncă în jurul o generație mai târziu. În momentul în care instituțiile școlare se vidă și pensiile sunt puse sub presiune serioasă, direcția demografică devine deja greu de modificat.
Europa și Statele Unite păreau, de asemenea, mai puțin vulnerabile decât unele regiuni din Asia de Est. Taiwan, Hong Kong și Singapore se confruntă deja cu rate ale fertilității de sub un copil per femeie.
În continuare, se ridică întrebarea cea mai complicată: de ce se întâmplă acest lucru?
Există o cantitate considerabilă de explicații.
Karen Benjamin Guzzo, sociolog de la Universitatea din Carolina de Nord, afirmă că o porțiune din scăderea observată în Statele Unite este rezultatul unui progres în domeniul sănătății publice: cetățenii americani au dobândit o abilitate crescută de a preveni sarcinile în perioada adolescenței și de a evita nașterile neplanificate.
În afara acestei observații, însă, condiția este la fel pe ambele maluri ale Atlanticului.
Prețurile locuințelor sunt exces
Toate aceste ipoteze dispun de susținători, cărți, podcasturi și argumente proprii. Niciuna dintre ele nu explică, pe cont propriu, declinul.
Întârzierea momentului în care se decide să devii părinte.
Berkay Ozcan, profesor în domeniul politicilor sociale și publice de la London School of Economics, refuză eforturile de a desemna un singur responsabil.
Scăderea natalității este, potrivit lui, rezultatul unei combinații de factori. piețele muncii nesigure și costurile ridicate ale locuințelor influențează în mod semnificativ, la fel ca schimbarea valorilor, prelungirea perioadei de studii
Acești factori generează un rezultat comun: amânarea. Sondajele indică că tinerii își doresc, în medie, doi copii. Totuși, mulți își întârzie trecerea la statutul de părinți până când consideră că sunt pregătiți din punct de vedere profesional, financiar și emoțional, spune Ozcan.
În multe cazuri, așteaptă mai mult decât s-au gândit.
Eva Beaujouan confirmă această poziție, iar concluziile ei nu se sprijină exclusiv pe experiența profesională.
Când demografa de la Universitatea din Viena avea 34 de ani, ea și partenerul ei au început să încerce să aibă un copil. Au reușit în cele din urmă cinci ani mai târziu, după ce au apelat la fertilizarea in vitro.
„Nu mi-aș fi imaginat niciodată, începând de la 34 de ani, că voi avea probleme”, spune Beaujouan, care are acum 48 de ani și și-a concentrat cercetările asupra parentalității târzii. Amânarea maternității și paternității nu se limitează la profesioniștii urbani cu venituri ridicate.
„Amânarea se observă acum în toate straturile sociale”
Ea afirmă că această tendință este prezentă în toate nivelurile societății.
Tehnicile de reproducere asistată pot induce, în anumite situații, o iluzie de securitate. Ele pot mări probabilitatea de a concepe, însă nu pot asigura nașterea unui copil și nu pot neutraliza impactul îmbătrânirii.
„Este o procedură invazivă”, spune Beaujouan. „Este costisitoare. Creează inegalități. Nu mulți oameni își pot permite acest lucru. Și, desigur, adesea eșuează.”
Care este cheltuiala de a avea un copil?
Problema fertilității ilustrează o contradicție economică esențială: copiii sunt indispensabili pentru buna funcționare a statului social, însă în același timp constituie o cheltuială semnificativă pentru familiile care îi crește.
tinerii participau la activitatea financiară a gospodăriei și asigurau protecție părinților în faza de bătrânețe. În societățile sociale contemporane, această funcție a dispărut apropi complet.
„Deși a avea copii este necesar pentru funcționarea sistemului de asistență socială, aceștia nu au o funcție economică în cadrul gospodăriei”, afirmă Beaujouan.
Ființele tinere pot aduce un scop și o satisfacție, însă îngrijirea lor implică costuri considerabile. Aceasta poate întrerupe traseul profesional, poate diminua câștigurile în timpul vieții și implică cheltuieli majore pe o durată de aproape două decenii.
O cheltuială estimată la aproximativ 320.000 de dolari se referă la costul creșterii unui copil pentru o familie de clasă medie din Statele Unite, conform datelor ajustate la inflație ale Departamentului Agriculturii al SUA.
În Marea Britanie, Child Poverty Action Group a calculat cheltuielile la aproximativ 250.000 de lire sterline.
În cazul unei gospodării care pune în prim-plan securitatea financiară la pensie, acești bani ar putea produce un randament economic mai ridicat dacă ar fi economisiți și investiți.
o familie poate părea logică, însă atunci când aceeași milioane de persoane fac aceleași alegeri, situația devine problematică.
Angajații sunt mai puțini, iar pensionarii sunt mai mulți.
Martin Bujard, director de cercetare la Institutul Federal German pentru Cercetări Demografice, explică problema dintr-un birou din Wiesbaden, aglomerat cu teancuri de documente. Înainte de începerea discuției, sociologul în vârstă de 50 de ani, tată a doi copii, trebuie să facă loc pentru cele două cești de cafea.
Conform lui Bujard, în cazul unei țări industrializate, nivelul de trai nu este determinat în principal de numărul total al locuitorilor. Elementul crucial reprezintă proporția dintre cei care intră pe piața muncii și cei care ajung la pensie.
„Dacă acest raport este aproximativ echilibrat, economia și sistemele de asistență socială funcționează”,
Bujard afirmă.
„Dacă doar câțiva tineri vin din urmă, în timp ce foarte mulți se pensionează, lucrurile devin complicate.”
În Vilardevos, după ce orele s-au încheiat, Yaiza Ferreiro Collazos continuă să se afle în săla de clasă și își prezintă planurile personale.
În vârstă de 30 de ani, tânărul nu are copii, la fel ca toate prietenele sale.
„Muncim, iar după aceea vrem să ne distrăm sau să avem timp pentru noi înșine”, spune ea.
Collazos și colegele ei se întâlnesc ocazional pentru a vorbi despre constituirea unei familii, însă ea se îngrijorează că a deveni mamă ar putea presupune renunțarea la unele aspecte.
„Dacă aș avea un copil, nu aș mai putea să-mi continui viața actuală”
spune ea. Ea se îngrijorează și de modul în care sarcina ar putea altera aspectul fizic.
Autoritățile guvernamentale din Europa au experimentat, ani la rând, pentru a simplifica alegerea de a se înfășura în paternitate. Până în prezent, totuși, niciun guvern nu a identificat o soluție sigură pentru a inversa declinul fertilității.
În urmă cu aproximativ două decenii, Germania a introdus o majoră extindere a serviciilor de îngrijire pentru copiii sub trei ani. Scopul principal al reformei a fost să reduceze diferența existentă între vechea Germanie de Vest și cea de Est.
În anii care au urmat, rata fertilității a crescut de la aproximativ 1,4 la aproximativ 1,6 copii per femeie. Apoi, progresul s-a oprit, iar rata a început din nou să scadă. În 2025, aceasta a ajuns la un nou minim istoric, de 1,32.
În Ungaria, politica de stimulare a creșterii populației s-a concentrat în principal pe beneficii financiare. Guvernul condus de fostul prim‑minister Viktor Orbán, care s-a autodefinit cu mândrie ca „iliberal”, a introdus pentru părinți bonusuri și facilități fiscale, printre care scutirea de la plata impozitului pe venit pentru mamele ce au patru sau mai mulți copii.
Rata fertilității a crescut de la aproximativ 1,25 la începutul anilor 2010 la aproximativ 1,6 în 2021, înainte să scadă din nou, până la aproximativ 1,4.
În momentul în care campaniile de stimulare nu au reușit
Încercările de a încuraja nașterea de copii nu au obținut rezultate semnificative. În anul 2016, Italia a inițiat campania numită „Ziua fertilității”. Unul dintre spoturile promo
Campania a generat indignare.
„Este foarte dificil să dezvolți astfel de campanii”, spune Beaujouan. „Dacă le spui femeilor aflate într-o etapă mai avansată a vieții că, dacă nu încep să aibă copii înainte de o anumită vârstă, vor avea probleme, atunci ele încep să se simtă vinovate și anxioase.”
Analiza sa privind măsurile de creștere a natalității este severă.
ea afirmă:
„Nu am văzut încă nimic care să crească ratele de fertilitate”, spune ea. „Unele politici pot crea condiții rezonabile pentru a avea copii. Și dacă nu ar exista, fertilitatea ar putea fi chiar mai scăzută în unele locuri. Dar ele sunt rareori un motor al ratelor de fertilitate.”
Imigrația este răspunsul ce schimbă problema.
În locul în care politicile familiale și stimulentele fiscale nu au reușit să inverseze tendința, un element a schimbat datele demografice: imigrația.
Spania reprezintă probabil cel mai evident exemplu. Conform evoluției naturale a populației, se aștepta ca țara să intre într-un declin demografic. În realitate, numărul de locuitori a crescut de la 46,5 milioane în urmă cu un deceniu la aproape 50 de milioane în prezent.
În perioada 2019–2024, muncitorii născuți în străinătate au constituat peste 70% din creșterea ocupării forței de muncă în Spania, conform unei analize realizate de Esade, o prestigioasă școală de afaceri din Spania.
Politica de imigrație a țării nu este, însă, un model simplu de aplicat în restul Europei.
Majoritatea migranților noi care au sosit în Spania provin din America Latină, în special din Columbia și Venezuela, unde spaniola este limba principală și creștinismul predomină ca religie.
Acest aspect nu automatizează integrarea, dar poate simplifica procedura. În numeroase alte țări europene, integrarea imigranților este mult mai dificilă. Nouii veniți sosesc adesea fără cunoștințe ale limbii, fără calificări sau fără familiaritate culturală care să le faciliteze găsirea unui loc de muncă și stabilirea rapidă.
Migranții care provin din societăți cu majoritate musulmană au întâmpinat, de asemenea, o opoziție politică și publică mai intensă decât cea experimentată de noii veniți din America Latină în Spania.
Acest lucru poate explica de ce premierul Pedro Sanchez s-a arătat mai dispus decât majoritatea liderilor europeni să accepte imigrația pe scară largă. Spania, susține el, are nevoie de lucrători mai tineri pentru a-și menține economia în creștere și sistemul social funcțional.
Guvernul său a introdus recent unul dintre cele mai extinse programe de regularizare din Europa, destinat migranților fără documente. În data de început a lunii iulie, 1,2 milioane de persoane au depus deja cereri.
Mișcarea migratorie soluționează o dilemă și generează una nouă.
Politica spaniolă nu este fără dispute. Adversarii lui premierul Sanchez susțin că guvernul accentuează beneficiile economice ale imigrației, subestimând presiunile asupra locuințelor, școlilor și serviciilor publice, precum și dificultățile legate de integrare și coeziune socială.
Opoziția conservatoare din Spania și partidul de extremă dreapta Vox îl acuză pe Sánchez că încurajează imigrația ilegală. Liderul Vox, Santiago Abascal, a afirmat că guvernul creează un „efect de atracție” și accelerează ceea ce el numește o „invazie”.
Criza recentă din Ceuta, exclava spaniolă de pe coasta de nord a Marocului, a demonstrat cât de explozivă a devenit politicile privind imigrația în Europa.
iulie a marcat sfârșitul lunii, când zeci de mii de migranți, în mare parte tineri bărbați, au pătruns în teritoriul spaniol, copleșind autoritățile locale.
Unele aspecte persistă în dezbatere, printre ele și implicarea guvernului marocan, iar răspunsul din sfera politică a fost instantaneu.
22 dintre cei 27 de lideri ai Uniunii Europene au semnat un document în care avertizează că politicile largi ale Madridului ar putea genera un „factor de atracție” pentru migrația clandestină și ar putea exercita presiuni asupra altor state membre.
Această critică se bazează pe opinia publică din ce în ce mai sceptică în legătură cu imigrația la scară largă.
Un sondaj efectuat recent de compania britanică YouGov, specializată în cercetarea opiniei publice și cu sediul în Londra, a relevat că majoritatea cetățenilor din Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Suedia și Danemarca consideră că fluxul de imigrare în ultimul deceniu a fost excesiv.
În Statele Unite, aproximativ jumătate din populație susține deportarea imigranților în țările lor de origine.
Controversa nu va fi soluționată în curând. La fel ca și cum impactul scăderii natalității necesită decenii pentru a fi complet evident, iar efectele pe termen lung ale imigrației la scară largă apar gradual, subliniază Politico.
Luton, fotografia prezentată de Vilardevos.
Luton, situat la aproximativ 1.350 de kilometri nord de Vilardevós și la o jumătate de oră cu trenul de Londra, oferă o imagine foarte diferită a viitorului demografic al Europei. Orașul englez are puțin sub un sfert de milion de locuitori.
2024 a înregistrat o rată de fertilitate de 2,0, cea mai ridicată la nivel național, unde cifra era de aproximativ 1,4. Datele colectate de administrația locală subliniază o diferență semnificativă: femeile din Luton au tendința de a avea copii mai devreme.
Una din trei nașteri este înregistrată în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani, comparativ cu una din patru la nivelul întregii Anglii. În schimb, nașterile în rândul femeilor cu vârsta între 35 și 39 de ani reprezintă o pondere mai mare la nivel național decât în Luton.
Imigrația joacă un rol central în acest model. Două treimi dintre copiii născuți în Luton în 2025 aveau o mamă născută în străinătate, potrivit datelor furnizate publicației Politico de către consiliul local.
În întregul teritoriu al Angliei, proporția se ridica la o treime.
Tahmina Saleem, politician laburist care prezidează consiliul local, descrie Luton ca fiind „extrem de divers și mândru de acest lucru”.
Originară din Punjab, ea s-a născut în Sheffield și susține că orașul continuă să atragă familii datorită oportunităților de angajare, inclusiv cele legate de aeroportul internațional, iar prețurile locuințelor sunt sub nivelul celui din Londra.
Pe perete, în spatele ei, se găsește un portret al regelui Charles al III-lea, ilustrat în uniformă de paradă de nuanță stacojie.
Cartierul Bury Park prezintă cea mai evidentă diversitate, datorită numărului mare de familii care s-au relocat recent. Magazinele, agențiile de turism și instituțiile religioase din zonă ilustrează prezența semnificativă a comunității musulmane și legăturile sale cu Asia de Sud și alte regiuni.
Femeile ce poartă eșarfe și hijaburi reprezintă o prezență frecventă. Companiile de turism încurajează călătoriile de pelerinaj Hajj și Umrah către Mecca, iar magazinele alimentare oferă produse conforme cu standardele halal.
Luton exemplifică, de asemenea, răspunsul politic negativ pe care migrația la scară largă îl poate provoca.
Deși Saleem susține că fluxul de imigranți a rejuvenat și deschis orașul, Luton este privit de alții ca simbol al unei țări care devine nerecunoscută din punct de vedere demografic și cultural.
În 2009, în oraș s-a format grupul de extremă dreapta English Defence League, care a atras în principal membri proveniți din rândul huliganilor de fotbal și a coordonat manifestații împotriva imigrației și islamului.
Stephen Yaxley‑Lennon, cunoscut sub pseudonimul Tommy Robinson, provine din Luton și și-a construit cariera politică pe aceleași teme.
Impactul său se extinde mult dincolo de limitele orașului de origine. În luna mai a anului 2026, Robinson a reunit în jur de 60.000 de susținători la un miting denumit „Unite the Kingdom” („Uniți Regatul”), desfășurat în Londra, demonstrând că nemulțumirile inițial concentrate în localități precum Luton s-au transformat într-o influență politică la scară națională.
În luna septembrie a anului precedent, un miting de proporții mai mari a reunit în jurul a 110.000 de participanți și a inclus, în cadrul său, o clipă video a lui Elon Musk, miliardarul din tehnologia care a promovat în mod repetat agenda lui Robinson pe platforma sa de socializare X.
„Tommy vine din când în când cu camere de filmat și jurnaliști străini ca să ne provoace”
spune Hamza Parker, voluntar la Centrul de Informare Publică „Discover Islam”, o organizație non-profit situată în centrul orașului Luton.
„Dar nu reușește.”
Frontierele politicilor demografice
În Vilardevos, primarul Tamara Balboa Garcia analizează structura demografică a localității. Din totalul de 1.598 locuitori, doar 66 sunt în vârstă de 14 ani sau mai puțin, în timp ce peste 960 au 60 de ani sau mai mult.
Pentru fiecare copil sau adolescent există aproape 15 persoane în vârstă. Dacă tendința continuă, spune Garcia, satul va ajunge în cele din urmă să nu mai aibă un viitor.
Primărița afirmă că declinul nu este inevitabil. Municipalitatea oferă sprijin celor care se întorc în localitate și celor noi veniți pentru a-și găsi locuință și locuri de muncă, în special în domeniile agriculturii, vinificației și îngrijirii persoanelor în vârstă.
În ciuda micșorării localității, Vilardevós încă găzduiește un supermarket, o farmacie, un teren de fotbal, o piscină în aer liber, mai multe baruri, o sucursală bancară și, evident, o școală cu clasele sale minuscule.
COMENTARII / 0