O piesă de fier de proporții colosale, înălțându‑se la 7,2 metri și ridicând o masă de 6 tone, persistă de peste 1.600 de ani, fără să prezinte niciun semn de oxidare pe suprafața sa.
În curtea moscheii Quwwat-ul-Islam, parte a complexului Qutb Minar din New Delhi, inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO, se află un stâlp de fier provenit din secolul al V-lea și menținut într-o stare perfectă. Conform CNN, această structură rămâne neafectată de temperaturile extreme și de nivelul ridicat de poluare din capitală.
1912 a marcat începutul interesului comunității științifice globale pentru secretul rezistenței la rugină a acestui stâlp. De obicei, fierul și aliajele sale, expuse la aer și umiditate, se corodează rapid, formând un strat de rugină dacă nu sunt acoperite cu straturi multiple de vopsea specială, așa cum se întâmplă la Turnul Eiffel.
Citește șiPreşedintele Argentinei ameninţă că va da în judecată Marea Britanie privind proiectul petrolier din Insulele Falkland
În anul 2003, o echipă de experți din cadrul IIT Kanpur a reușit să dezlege enigma stâlpului din Delhi, iar rezultatele obținute au fost publicate în revista Current Science.
Grupul condus de arheo-metalurgul R. Balasubramaniam a constatat că pilonul, construit în principal din fier forjat, conține un nivel excepțional de fosfor, în jurul valorii de 1%, și nu prezintă sulf și magneziu, în contrast cu fierul obținut prin metode moderne.
Artizanii din epoca antică au aplicat o metodă veche, denumită „sudare prin forjare”, prin încălzirea și ciocănirea fierului cu ciocanul, iar acest proces a menținut intact nivelul ridicat de fosfor.
Balasubramaniam a lăudat metalurgiștii indieni pentru ingeniozitatea lor, considerând stâlpul o
„o mărturie vie a măiestriei metalurgice străvechi a Indiei”
.
Metoda neobișnuită a stimulat dezvoltarea catalitică a unui strat protector numit „misawit”, un compus chimic constituat din fier, oxigen și hidrogen, care s-a format pe suprafața stâlpului.
Fără prezența varului în compoziție, acest strat invizibil blochează intrarea oxigenului și împiedică ruginirea metalului, constituind o dovadă palpabilă a artei metalurgice din India antică.
Rezistența excepțională a monumentului se dovedește și prin evenimentele din trecut. În secolul al XVIII-lea, un proiectil de tun lăsat să lovească direct stâlpul nu a reușit să îl rupe sau să îl spargă.
Prin această rezistență remarcabilă, structura s-a transformat în prezent în simbolul unor centre științifice de top, cum ar fi Laboratorul Național de Metalurgie și Institutul Indian al Metalelor.
Originea stâlpului este la fel de captivantă ca și analiza sa chimică. Teoria predominantă asociază ridicarea acestuia cu Imperiul Gupta, în perioada domniei regelui Chandragupta al II-lea (cunoscut sub numele de Vikramaditya), care a domnit între secolele IV și V.
Se consideră că această structură a fost inițial erigată în Templul Varah, situat în peșterile Udayagiri, ca un turn simbolic al victoriei, dedicat zeului hindus Vishnu. În vârf se afla o statuie a vulturului mitic Garuda, care a dispărut în timp.
Potrivit unui alt model propus de educatorul Vikramjit Singh Rooprai, stâlpul ar fi fost transportat de către astronomul Varāhamihira din curtea regelui, pentru a realiza calcule astronomice în observatorul său situat în Mehrauli.
Relocarea ulterioară a monumentului în complexul Qutb este atribuită unor lideri, printre care Raja Anangpal din dinastia Tomar și Iltutmish, alături de Qutbuddin Aibek.
Stâlpul are o rezonanță deosebită și în folclorul local, fiind menționat în poemul epic „Prithviraj Raso” scris de poetul Chand Bardai. Legenda spune că stâlpul reprezenta un piron ce fixa Pământul pe copita șarpelui mitologic Sheshnag. Când regele Anangpal a încercat să îl smulgă din pământ, din bază a țâșnit sângele șarpelui.
Prin reinstalarea rapidă, stâlpul a rămas slab (dhilli în hindi), de unde se crede că a luat numele comun al orașului Delhi.
Autoritatea de Arheologie din India (ASI) a instalat un gard de protecție în jurul monumentului pentru a preveni deteriorarea cauzată de contactul milioanelor de vizitatori. O altă credință populară susținea că, dacă cineva reușește să îmbrățișeze stâlpul cu spatele lipit de el, își va îndeplini o dorință.
Arhitecta și expertă în conservare, Pragya Nagar, susține că metodele antice folosite la fabricarea stâlpului aduc învățăminte prețioase pentru societatea contemporană. În viziunea ei, reexaminarea acestei tehnologii native ar putea deschide noi drumuri spre crearea de materiale industriale ecologice și durabile, diminuând impactul negativ asupra mediului generat de procesele moderne de extracție și prelucrare a metalelor.
COMENTARII / 0