Venezuelenii critica guvernul pentru răspunsul întârziat la cutremur

În mijlocul unui peisaj de liniște forțată, echipele de salvare din La Guaira lucrează cu precauție pentru a localiza posibili supraviețuitori, după ce o clădire de 12 etaje s-a prăbușit într-o zonă aglomerată a orașului de coastă.
Atmosfera devine brusc de o liniște absolută atunci când echipele de intervenție dau semnalul să se păstreze tăcerea.

„Silencio!”

se răsună strigătul salvatorilor, care ridică pumnii în aer și fac semn tuturor să înceteze orice activitate care ar putea produce zgomot.
În urma acestui semnal, toate vehiculele de pe șosea opresc circulația, oamenii își opresc conversația, iar excavatoarele se opresc din lucru.
Un membru al echipei de salvare își apropie urechea de o deschizătură recent creată într-o placă de beton, în timp ce un coleg luminează cu o lanternă în interiorul găurii, ascultând cu atenție pentru a depista orice sunet slab care ar putea indica prezența supraviețuitorilor sub dărâmături, după cum relatează BBC.

Citește șiMarinarul de pe nava ABLE: rușii aruncă bombă în adâncul Marea Neagră

1.700 de persoane și-au pierdut viața în urma a două cutremure devastatoare care au zguduit Venezuela miercurea trecută.
Locuitorii unei regiuni grav afectate descriu situația ca fiind una dintre cele mai dificile de la dezastrele care au avut loc recent.
Aceste dezastre seismice au avut loc în urmă cu o săptămână, într-o perioadă relativ scurtă de timp.

Delcy Rodriguez, președinta interimară, a descris cutremurele ca fiind cea mai gravă calamitate naturală care a lovit vreodată Venezuela.

Miguel Oscar Nunez stă nemișcat lângă ruinele clădirii care s-a prăbușit, înconjurat de alte familii care au avut persoane apropiate în interior. În acest moment de cumpănă, el este alături de cei care împărtășesc aceeași soartă. Fiul său, Angel, în vârstă de 34 de ani, era unul dintre cei care locuiau în acea clădire.

Tăcerea a durat doar câteva clipe, după care echipele de salvare n-au mai auzit nimic. Apoi, activitățile au fost reluate.

Miguel Oscar a exprimat furia și îngrijorarea sa, declarând:

„Fiul meu, la fel ca sute de alții, este prins sub dărâmături. Dar avem nevoie urgentă de mai mult sprijin din partea autorităților pentru a-i scoate de acolo. E posibil ca cutremurul să nu-l fi ucis, dar vă puteți imagina ce s-ar întâmpla dacă ar muri din cauza neglijenței autorităților?”

El a vorbit cu o expresie de furie pe chip.

Kevin Montilla era și el rezident al aceleiași clădiri. În momentul seismului, soția sa, Luzmary, și fiica lor de 16 ani, Jhoerliyzmar, se aflau la domiciliu, în timp ce el era la muncă.

Un bărbat de 34 de ani a declarat că eforturile de salvare au fost lansate prea târziu și au progresat într-un ritm lent. Inițial, numai membrii comunității locale au participat la operațiunile de ajutorare.

„Reacția guvernului a fost frustrantă și ineficientă”

, a adăugat el, menționând că poliția s-a limitat la evaluarea situației, fără a oferi vreun sprijin concret.

În urma unei vizite efectuate de către BBC la locul incidentului, echipele de intervenție din Venezuela și Columbia erau angajate în activități de căutare și salvare. Au fost observate, de asemenea, prezența a două vehicule de excavare și a unei macarale care ridica fragmente de plăci de beton.

Zile prețioase au fost pierdute, potrivit familiilor care așteptau la marginea drumului, înainte de începerea operațiunii de salvare.
Aceste familii au afirmat că acțiunea de salvare a fost întârziată.

Într-o stare de spirit distrusă, Miguel a exprimat sentimentele sale, afirmând:

„Nu mi-am pierdut speranța, dar mă simt distrus. Legea naturii spune că un tată ar trebui să moară înaintea fiului său. Imaginează-ți cum ar fi dacă fiul tău ar muri brusc”

.

Un complex deținut de stat cuprindea clădirea respectivă, alături de multe altele, iar localizarea sa vizibilă ar fi putut constitui un motiv pentru care echipele de intervenție să o localizeze rapid.
În ciuda acestui fapt, încă există regiuni în statul La Guaira neexplorate de echipele de căutare.

Într-un spital situat în La Guaira, Deilisbeth Herreira studia lista persoanelor rănite și a celor care și-au pierdut viața. Ea era în căutarea fiicelor sale, Greydelys, 12 ani, și Graybelys, 13 ani.

Deilisbeth, mamă singură, se afla la locul de muncă în momentul producerii seismului. Acum, femeia consideră că fiicele sale erau probabil acasă în timpul cutremurului, însă eforturile de căutare sunt extinse pentru a acoperi toate scenariile posibile, inclusiv ipoteza că ar fi putut fi afară și ar fi reușit să supraviețuiască.

Lacrimile îi curgeau pe obraji în timp ce spunea:

„Nu primesc niciun ajutor. Nici echipamente, nici echipe de salvare nu au fost trimise pentru a excava printre ruine. E ca și cum ai fi abandonat să-ți cauți singur oamenii pe care îi iubești”

. Vorbele sale reflectă o situație în care oamenii se simt complet abandonați.

Durerea unei mame este greu de înțeles atunci când își exprimă disperarea de a-și regăsi fiicele.

„Fiicele mele erau fete liniștite și silitoare. Vreau doar să le am înapoi, cu orice preț”

, a spus ea, cu o profundă tristețe în glas.

Sentimentul de dezamăgire față de autoritățile statului a fost exprimat de locuitorii afectați, potrivit aceleiași surse.
Bello Horizonte a fost scena unui dezastru, unde două blocuri de apartamente înalte, situate pe un drum de coastă, s-au surpat, lăsând în urmă o mare de dărâmături și moloz.
Echipe de familii și voluntari, echipați cu măști și mănuși de protecție, au fost observați de către BBC, lucrând manual cu lopeți și răngi pentru a încerca să recupereze eventuale victime de sub dărâmături.

William Rodrigues a exprimat următoarele cuvinte:

„Mirosul de aici este îngrozitor. Dar continui să încerc, pentru că îl caut pe unchiul meu. Nu putem sta cu mâinile în sân când există posibilitatea ca sub dărâmături să mai fie oameni în viață”

. El a adăugat că ajutorul a sosit foarte târziu în majoritatea locurilor și a subliniat că în unele zone încă nu a ajuns niciun ajutor, afirmând:

„Ajutorul a sosit foarte târziu în majoritatea locurilor, iar în unele încă nu a ajuns”

.

În ciuda prezenței poliției în imediata apropiere a complexului, forțele de ordine nu au luat nicio măsură și nu au contribuit la eforturile de salvare.

Juan Avendo, un bărbat în vârstă de șaizeci de ani, care locuiește în fața cartierului Bello Horizonte, a cărui locuință a fost și ea distrusă în urma dezastrului, a relatat următoarele:

„Auzeam țipetele și strigătele oamenilor prinși sub dărâmături. Așa că am încercat să-i ajutăm noi înșine, cu mâinile goale, scormonind printre resturi cu unghiile”

Enyer Musics și bunicul său au relatat despre efortul lor de salvare, atunci când au reușit să scoată o femeie în viață dintr-o situație dificilă, cu ajutorul nepotului său.

El a relatat că în cursul nopții a auzit-o pe aceasta strigând după ajutor.

„Am auzit-o țipând în timpul nopții. Dar era întuneric și nu am putut face nimic. Așa că, a doua zi dimineață, ne-am dus să încercăm să o găsim. Mai întâi am reușit să-i dăm o sticlă cu apă. Apoi ne-am străduit să o scoatem de acolo”

a spus el.

Venezuela a înregistrat sosirea primului grup oficial de salvare — pompierii locali — vineri, la mai puțin de 48 de ore de la seism. Echipe de intervenție din SUA și El Salvador au participat, de asemenea, la operațiuni. Au fost descoperiți mai mulți supraviețuitori, însă operação de salvare a fost întreruptă duminică.

Juan consideră că numărul persoanelor decedate, rămase îngropate sub ruine, ar putea fi în sute.

Motivația prăbușirii unui număr mare de edificii în urma seismelor din Venezuela și modul în care Chile a suportat cutremure mult mai intense sunt chestiuni demne de investigat.

Venezuela a găsit un motiv de speranță odată cu descoperirea unui copil supraviețuitor după ce a stat îngropat sub ruine timp de trei zile.

„O sursă de speranță pentru Venezuela”

este titlul care i se dă povestirii copilului care a fost găsit tefer.