Într-o epocă în care soluția dominantă era deshidratarea, Grigore Antipa, renumit naturalist, biolog și zoolog român, a propus, acum peste un secol, o modalitate de cooperare cu apa. Această idee se regăsește în prezent în strategiile de adaptare la schimbările climatice, în reabilitarea ecosistemelor umede și în măsurile bazate pe natură.
Ideile formulate de Grigore Antipa în urmă cu peste un secol despre administrarea Deltei Dunării „ca ecosistem complex capabil să genereze bogăție” sunt remarcabil de moderne și îndemnau la folosirea resurselor Deltei fără distrugerea proceselor naturale care le întrețin, arată dr. Florin Zăinescu într-o analiză publicată de InfoClima.
Mai jos, articolul continuă.
Citește șiUn pilot a vrut să semnaleze o defecțiune radio, dar a declanșat o alertă de deturnare. Avioane de luptă, ridicate de urgență
Cercetătorul amintește de studiile realizate de Antipa la începutul secolului XX și le pune în legătură cu actualele proiecte de restaurare ecologică și cu obiectivele asumate de Uniunea Europeană. În lucrări precum „Regiunea inundabilă a Dunării”, publicată în 1910, și „Câteva probleme științifice și economice privitoare la Delta Dunării”, din 1914, Antipa descria Delta ca pe un sistem aflat într-o continuă transformare, modelat de apă, sedimente și vegetație.
Antipa adopta o perspectivă diferită față de paradigma majoră a vremii, care susținea desecarea și conversia zonelor umede în terenuri agricole. În ciuda acestui contrast, el nu refuza intervențiile umane sau exploatarea economică, ci susținea că acestea ar trebui să respecte dinamica naturală a râului. Pentru el, inundațiile nu erau percepute doar ca un pericol. Fluxurile de revărsare ale Dunării furnizau apă, nutrienți și sedimente, hrănescând lacurile și sprijinind activitatea de pescuit. În același timp, zonele inundabile acționau ca rezervoruri naturale pentru stocarea apei în perioadele de creș
Aceeași abordare se manifestă în conceptul de infrastructură naturală: restaurarea luncilor și a zonelor umede pentru diminuarea riscului de inundații, conservarea biodiversității și adaptarea la schimbările climatice.
De aici și critica lui fermă la adresa soluțiilor radicale. Visul de a transforma Delta în „grânarul Europei” prin secare totală era, scria el, „o adevărată utopie”: fundul bălților se află în cea mai mare parte sub nivelul Mării Negre. A copia în valea noastră, cu clima ei secetoasă, sistemele de îndiguire din Olanda sau de pe Tisa, însemna a risca „greșeli ireparabile”.
Opțiunea lui era o gestionare la nivel local, regiune pe regiune: drenaje parțiale, secări în zonele în care este justificat și exploatarea sedimentele fluviului pentru a ridica și a lărgi grindurile. Sedimentul se transformă într-o resursă, nu într-un deșeu. În perspectiva sa, digurile, canalele și lucrările de drenaj ar putea fi utilizate fără a opri complet fluxul apei. Antipa a acordat o atenție specială sedimentelor transportate de Dunărea, considerându-le o resursă pentru consolidarea și ridicarea terenurilor.
Delta acum se confruntă cu o cantitate redusă de sedimente, cauză principală fiind barajele și alte intervenții din amonte. În același timp, creșterea nivelului Mării Negre și eroziunea litoralului amplifică vulnerabilitatea teritoriului.
Comunitățile locale reprezintă o componentă a administrării Deltei.
Concepția lui Antipa era implicarea locuitorilor, unul dintre principiile europene actuale de bază pentru păstrarea ecosistemelor. Pescarii și crescătorii de animale nu erau considerați doar beneficiari ai resurselor, ci participanți la administrarea acestora. Antipa propunea sprijin financiar, acces la unelte, concesiuni adaptate comunităților și construcții potrivite mediului inundabil, precum locuințe ridicate pe piloni înalți și drumuri care puteau funcționa și ca diguri.
Potrivit analizei semnate de Florin Zăinescu, această viziune se aliniază cu principiile actuale ale proiectelor de restaurare ecologică: succesul intervențiilor crește când comunitățile locale participă activ și primesc avantaje directe din protejarea ecosistemului.
Reabilitarea zonelor umede din Mahmudia și Carasuhat.
Începând cu anul 1990, numeroase suprafețe îndiguite în perioada comunistă au fost readuse la fluxul natural al apei. Un exemplu concret este intervenția de reabilitare desfășurată între 2012 și 2016 în zonele Mahmudia și Carasuhat, cu o suprafață de aproximativ 924 de hectare. Odată ce a revenit apa, vegetația și fauna caracteristice ecosistemelor umede s-au restabilit, iar activitățile de pescuit și turism au generat noi perspective economice. Conform unei cercetări menționate în analiză, peste 97% dintre locuitorii din Murighiol chestionați au ales restaurarea zonei umede în locul păstrării terenului agricol.
Exemplul arată că restaurarea mediului natural nu exclude activitatea economică. În anumite condiții, aceasta poate susține turismul, pescuitul și veniturile comunităților într-un mod mai eficient decât agricultura desfășurată pe terenuri greu de întreținut.
Abordarea lui Antipa se bazase pe examinări la fața locului, pe măsurători și pe informații colectate pe teren. Tehnologia modernă permite extinderea acestei metode la o scară mult mai mare.
Proiectul Delta-Hub, inițiat de Universitatea din București și Stațiunea de Cercetări Marine și Fluviale Sfântu Gheorghe, vizează construirea unui model integrat al Deltei. Echipa de cercetare aplică măsurători LiDAR, date batimetrice, imagini satelitare, senzori și algoritmi de inteligență artificială pentru a examina fluxul apei și al sedimentelor. Acest geamăn digital al Deltei poate servi la simularea impactului unor intervenții înainte de implementare: deschiderea unui canal, eliminarea unui dig sau reconectarea unui teren la regimul natural de inundare.
Politicile din Europa readuc la lumină conceptele lui Antipa. Restaurarea pădur
Delta a fost recunoscută ca Rezervație a Biosferei și ca sit UNESCO în perioada post-1990. Aceasta reprezintă singura deltă care a primit statutul de rezervație a biosferei în totalitate.
Astăzi, Delta Dunării reprezintă cea mai extinsă și cea mai bine conservată zonă umedă din Europa: găzduiește cea mai mare pădure de stuf compactă din lume (aproximativ 156.000 ha), înregistrată în registrele de recorduri, și acționează ca cel mai mare sistem natural de filtrare a apei de pe continent, fiind, de asemenea, un adăpost pentru peste 300 de specii de păsări.
Referința: evaluarea
„Planul lui Antipa pentru Delta Dunării – O ecologie înaintea vremii sale, încă aplicabilă în era schimbărilor climatice”
, emisă de InfoClima și aprobată de dr. Florin Zăinescu.
COMENTARII / 0