Aeroportul Internațional din Nashville ar putea fi redenumit în numele legendarei country Dolly Parton, potrivit Agerpres, care citează DPA. Inițiativa a venit de la guvernatorul statului Tennessee și de la conducerea aeroportului, în urma decesului celebrei artiste.
Conform unui comunicat emis de biroul guvernatorului și de conducerea aeroportului, schimbarea denumirii are ca scop stabilirea unui
omagiu durabil adus moştenirii ei inestimabile
Citește șiCe înseamnă scheletul cu coarne și inima străpunsă de pe emblema tânărului care a ucis șase oameni la Cracovia
. În plus, documentul subliniază că Dolly Parton a inspirat generații întregi de persoane din Tennessee și în întreaga lume.
„Într-un loc în care Tennessee întâmpină lumea întreagă, este firesc ca BNA să poarte numele lui Dolly Parton”,
guvernatorul Bill Lee a transmis această declarație într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.
Dolly Parton, născută în statul Tennessee în 1946, s-a mutat apoi în anul 1964 în Nashville, unde şi-a început cariera de compozitoare şi cântăreaţă. Ulterior, ea a devenit una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale muzicii country. Cântăreaţa americană a încetat din viaţă în oraşul Nashville, marţi, la vârsta de 80 de ani.

COMENTARII / 0