Canalul ucrainean Bâstroe, un vechi subiect tensionat între România și Ucraina, revine în atenția publică

Din secolul al XIX-lea, intervențiile hidrotehnice realizate în Delta Dunării au determinat românii să reducă volumul de apă care curge pe brațul Chilia de la 60% la 40%, cifra prezentă. În același timp, debitul pe celelalte două brațe ale fluviului a crescut, subliniază directorul general al Institutului GeoEcoMar, Adrian Stănică, în cadrul unei conversații cu HotNews.

• Discuția are loc în contextul în care unii se întreabă în aceste zile dacă nu cumva ucrainenii „ne fură” apa Dunării prin lucrările pe care le-au făcut recent pe canalele Bâstroe și Chilia. 

Număr redus de persoane discută despre

„planurile care au rămas neatinse prin sertare până acum”

Citește șiAnvelopele de iarnă: Codul Rutier, data fixă și amenzi la neechipare

, afirmă specialistul.

Conversațiile referitoare la scăderea nivelului Dunării au ajuns inevitabil și la canalul ucrainean Bâstroe, care leagă Marea Neagră de brațul Chilia.

Bâstroe reprezintă un subiect tensionat în relațiile recente dintre România și Ucraina, mai ales după ce, în februarie 2023, ministrul Transporturilor de atunci, Sorin Grindeanu, a declarat public că „are semnale că Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bîstroe, iar acest lucru ar putea avea impact asupra mediului și Deltei Dunării”. 

Între timp, însă, s-a dovedit că acuzațiile au fost mult exagerate, iar ucrainenii nu au făcut decât lucrări de întreținere la cele două capete ale canalului, respectiv la intersecția cu Chilia și cu Marea Neagră (un articol în care responsabilii ucraineni au explicat în detaliu lucrările făcute poate fi citit aici). 

În ciuda altor perspective, o secțiune a opiniei publice românești încă menține frica că ucrainenii ar putea să ne „fure” transportul maritim de mărfuri de pe canalul Sulina și să-l redirecționeze către Bâstroe. În plus, în condițiile unui debit extrem de scăzut al Dunării, a apărut și teoria că, după lucrările realizate de țara vecină la intersecția dintre Bâstroe și Chilia, o parte din apa Dunării ar putea curge pe canalul ucrainean.

Pentru că deja este o situație de criză reală din cauza debitului scăzut al Dunării și conspirațiile ar putea amplifica tensiunile din societate, l-am contactat pentru un punct de vedere pe directorul general al Institutului GeoEcoMar, Adrian Stănică. De-a lungul anilor, acesta a coordonat mai multe proiecte de cercetare pe Dunăre, în Deltă și Marea Neagră.

Insula Tătaru, situată în brațul Chilia al Delta Dunării, se află la granița cu Ucraina. Fotografie: Andrey Nekrasov / Zuma Press / Profimedia Images

„Dacă în 1860 cam 2/3 din debite mergeau pe Chilia, acum procentul a ajuns în jur de 40%”

– Este posibil ca vreo porțiune de Dunăre să fie afectată de canalul Bâstroe? În sensul în care apa să „se scurgă” acolo?  – Adrian Stănică: Ceea ce contează cu adevărat este modul în care a variat debitul brațelor Dunării în ultimul secol și jumătate, pentru că toate aceste modificări trebuiesc privite în contextul istoric.

1856, la finalul Războiului Crimeei, Brațul Chilia a absorbî peste două treimi din volumul de apă adus de Dunăre, în timp ce restul a fost direcționat către Brațul Tulcea, care ulterior s-a divizat în Brațele Sulina și Sfântu Gheorghe. Această împărțire reprezenta fluxul natural al apei și al

Prima intervenție semnificativă, reducerea meandrelor pentru a îmbunătăți navigația pe ramura Sulina, a fost concepută de o comisie de specialiști din cadrul Comisiunii Europene a Dunării, sub conducerea inginerului Sir Charles Hartley. Prin implementarea acestui plan, în a doua jumătate a secolului XIX, înclinarea hidraulică a ramurii Sulina a crescut, iar aceasta a început să capteze mai multă apă, la nevoia brațului Chilia.

În secolul trecut au intervenit numeroase lucrări hidrotehnice în zona Deltei Dunării; printre cele mai semnificative se numără instalarea unui epiu (n.r.- dig) la Ceatal Izmail (n.r.- oraș ucrainean pe Chilia), care a amplificat fluxul către brațul Tulcea, și rectificarea meandrelor de pe brațul Sfântu Gheorghe în 1980, fapt ce a crescut și debitul și pe acel braț.

După intervențiile hidrotehnice de amploare, în aproximativ 150 de ani, fluxurile de apă în ramurile deltei au suferit o schimbare permanentă. În anul 1860, aproximativ 2/3 din volumul de apă se îndreptă spre Chilia, iar în prezent acest procent se reduce la în jurul lui 40%, restul fiind direcționat către Sulina și Sfântu Gheorghe. De asemenea, o cantitate mică din debitul brațului Sfântu Gheorghe se îndreaptă către complexul Razelm-Sinoie.

Chilia a continuat să fie un segment dinamic al Dunării, deși conține mai puțină apă.

Deși în ultimele două secole Tulcea (Sulina și Sf. Gheorghe) a preluat din ce în ce mai multă apă, Chilia continuă să fie cea mai activă ramură, însă doar la aproximativ 40%.

Factori multipli sunt subiectul discuției. În primul rând, se referă la transformările debitelor și la modul în care acestea se dispun pe termen lung, ceea ce este influențat de capacitatea de a transporta apă și sedimente de-a lungul râului către mare.

În decursul ultimului mileniu, cea mai activă regiune a deltei a fost și continuă să fie Chilia. Totuși, așa cum am menționat, intervențiile hidrotehnice au schimbat acest echilibru, deja în natură dinamic, determinând ca din ce în ce mai multă apă și sedimente să se deplaseze către celelalte două brațe principale.

„Speculațiile sunt puerile și contrare legilor fizicii”

Discuția privind adâncirea unui canal de dimensiuni ușor peste 10 kilometri este captivantă. În cazul Bâstroe, efectul rămâne local și trebuie să se concentreze pe redistribuirea fluxurilor între Stambulul Vechi și alte ramuri secundare ale Dunării.

Dacă vorbim despre dragarea unor praguri pe brațul Chilia, nu cred că acestea au impact semnificativ la nivelul deltei. Pe de altă parte, fluviul are o forță masivă. Dragajul odată făcut, trebuie repetat foarte des. Asta înseamnă și timp, și bani.

Speculațiile care susțin că dragajele realizate la o distanță de aproximativ 300 km în aval de bifurcația Bala / Dunărea Veche ar avea vreun efect sunt puerile și contrare legilor fizicii.

Tristețea este că situația de la Bala (n.r.- e vorba de brațul Dunării care „fura” apă cu ajutorul stâncii Pârjoaia) fusese studiată de decenii, încă dinaintea construcției centralei nucleare, datorită impactului asupra navigației. 

S-au elaborat mai multe planuri de intervenție. Regretabil este faptul că acestea au rămas neaccesibile în sertare până acum.

Jurnalistul Gabriel Bejan trimite newsletterul „Rațiunea, înapoi!” la fiecare marți. Dacă doriți să aflați contextul din spatele știrilor, vă puteți abona aici:

Abonează-te

Rațiunea, înapoi!

Înțelegeți evenimentele politice, naționale și internaționale de cea mai mare importanță, prin analize echilibrate, realizate de jurnalistul Gabriel Bejan.

Rațiunea, înapoi!

Abonează-te

Felicitări! Ai devenit abonat la „Rațiunea, înapoi!”.

Verifică înscrierea prin e-mail.

Click pe legătura din mesajul electronic pentru a obține edițiile.