Oana Fișer a anticipat că, înainte de înscrierea la o școală publică din București, copiii ei, Aron, acum 12 ani, și Ava, 8 ani, vor fi supuși unei evaluări. Cei doi comunică în română, însă nu reușesc să scrie și să citească la nivelul elevilor din România. În momentul în care a prezentat dosarele la instituție, mama a fost întrebată direct, fără nicio examinare:
«În ce clasă vreți să vi-i băgăm?»
Povestea familiei sale aparține rândului de relatări ale copiilor care au studiat în străinătate și se întorc în România, vorbind limba română, însă nu au dobândit niciodată abilități de scris, citit sau de a înțelege cerințele școlare în acea limbă.
Citește șiÎn Spania, numărul de decedați crește: 2 au murit, 1 disparută
În rândul puținilor cercetări românești axate pe acest subiect, se constată că 64% dintre studenți consideră că debutul în sistemul educațional din România a reprezentat o experiență neplăcută, iar principalul obstacol a fost utilizarea limbii române atât în vorbire, cât și în scris.
Aron, care a parcurs întreaga școală primară în cadrul sistemului britanic, a fost înscris direct în clasa a V-a. Ava a fost plasată în clasa întâi. Pentru fetiță, acomodarea a fost mai ușoară, însă Aron a început să se confrunte cu greutăți.
În câteva săptămâni ulterioare, obținea un 2 la română și un 3 la istorie, iar unii profesori nu știau că acesta se afla în primul său an la o școală românească. Adaptarea nu a fost exclusiv de natură academică: ambii copii au fost surprinși de modul în care unii profesori se adresează elevilor.
Familia Fișer se stabilise în 2016 în zona Bournemouth, Christchurch, un orășel de pe coasta de sud a Marii Britanii, pe când Aron avea doar doi ani și un pic. A început creșa fără să știe engleză, apoi a parcurs întreaga școală primară în sistemul britanic. Ava a mers, la rândul ei, la grădiniță și la școală acolo, până în anul al doilea. Pentru că în ultimii ani, Oana și soțul ei nu s-au mai simțit în siguranță acolo, au început să se gândească la întoarcerea în România. Atacurile cu cuțite, inclusiv în școlile secundare unde urma să meargă Aron, au cântărit în decizia revenirii în țară. „Nu mai era siguranța de pe străzi. Nu mai era siguranță din niciun punct de vedere, nici materială. Se schimbase totul”, povestește Oana pentru Totul Despre Mame. Întoarcerea în Bucucrești nu a adus familiei o situație financiară mai bună. Soțul Oanei s-a angajat pe un salariu mult mai mic, iar ea încă își caută un loc de muncă. „Nu ne-am întors pentru că ne-a fost dor, ne-am întors pentru siguranță, în primul rând a copiilor”, spune Oana.
„Noi știam la ce să ne așteptăm, dar ei nu”.
După doi ani de pregătire, întoarcerea se apropie.
Decizia nu a fost luată într-o zi; părinții au început pregătirea revenirii cu aproape doi ani în urmă și au discutat în mod repetat cu Aron și Ava despre modificările ce le așteptau. Pentru acești copii, România reprezenta locul nașterii și destinația vacanțelor, însă nu aveau cunoștințe despre sistemul educațional.
Accesează continuarea articolului AICI.
COMENTARII / 0