Încă 5 persoane au fost reţinute după protestul de marţi din Piaţa Victoriei, anunță Jandarmeria Capitalei

Jandarmeria Capitalei a comunicat, joi, că cinci persoane au fost reținute și vor fi prezentate în fața judecătorilor, ca urmare a incidentelor de la protestul...

Jandarmeria Capitalei a comunicat, joi, că cinci persoane au fost reținute și vor fi prezentate în fața judecătorilor, ca urmare a incidentelor de la protestul de marți din Piața Victoriei.

După intervențiile efectuate de polițiști și jandarmi, până în prezent, 55 persoane au fost îndrumate către sediile unităților de poliție, unde s-au impus 33 sancțiuni contravenționale, însumând 66.800 lei.

În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate pe latură penală, o persoană a fost arestată preventiv, iar pentru alţi patru bărbaţi a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.

Citește șiScene incredibile în Franța: un primar s-a pus între poliție și elevii protestatari. Imaginile au făcut înconjurul rețelelor sociale

„Totodată, faţă de alţi cinci autori a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propuneri legale”, informează Jandarmeria Capitalei.

În cadrul dosarului penal, operaţiunile sunt realizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în colaborare cu ofiţeri din Serviciului Grupuri Infracţionale Violente și din Serviciului de Investigaţii Criminale

Jandarmeria a subliniat că verificările progresează în continuare pentru a recunoaște și a pedepsi alte persoane care au provocat forțele de ordine, au exercitat presiuni asupra unității de jandarmi și au încurajat violența, încălcând cadrul legal în vigoare.

COMENTARII / 0