Australia, o bibliotecă publică a recuperat o carte împrumutată cu aproximativ 150 de ani, iar bibliotecarii locali susțin că taxa de întârziere ar ajunge la aproape 20.000 de dolari, potrivit The Associated Press.
Antichitățile Atenei (1858) a fost restituie săptămâna precedentă bibliotecii din orașul de coastă Kiama de către un bărbat care a descoperit-o în timpul unor renovări recente ale casei sale, într-o ladă de ceai zidită în interiorul unui șemineu sigilat.
Citește șiMesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
„Nu am primit înapoi niciodată ceva atât de vechi”
Michelle Hudson, directoarea Bibliotecii Kiama, a declarat acest lucru.
„Urmăresc multe biblioteci pe rețelele sociale și, din când în când, mai apar cărți returnate după 30 sau 40 de ani, de obicei atunci când oamenii golesc case moștenite și lucruri de genul acesta”, a adăugat ea.
„Ne lipsește veriga esențială”
, declară directoarea bibliotecii.
Hudson a menționat că penalitatea pentru o astfel de întârziere la restituirea unei cărți împrumutate ar ajunge la aproximativ 28.000 de dolari australieni (19.500 de dolari americani), dacă se ia în calcul inflația.
Pentru a stabili penalitățile, s-a folosit taxa britanică de trei pence pe săptămână, indicată pe coperta interioară a cărții, împreună cu normele în vigoare la deschiderea bibliotecii în 1872.
Hudson a precizat însă că nu există nicio modalitate de a identifica persoana care a împrumutat cartea deoarece registrul bibliotecii din anii 1870 s-a pierdut. „Din păcate, ne lipsește veriga esențială. În carte nu există nimic care să ne spună cine a fost ultima persoană care a împrumutat-o”, a mai declarat directoarea bibliotecii.
Regulile bibliotecii din anii 1870 prevedeau că o carte trebuia returnată și orice datorie pentru întârziere achitată înainte ca o altă carte să poată fi împrumutată. „Poate tocmai de aceea nu ne-a mai returnat-o niciodată”, a glumit Hudson.
Cartea returnată va fi prezentată în secțiunea de istorie locală a bibliotecii.
„Nu o vom mai lăsa să plece din nou. Nu vrem să mai așteptăm încă 150 de ani ca această carte să fie returnată”
, a mai glumit directoarea Hudson.
În trecut, una dintre condițiile impuse era ca o gospodărie să poată împrumuta maxim trei cărți doar dacă cel puțin șase dintre membrii săi erau considerați capabili să citească. Astăzi, instituția nu mai cere nicio dovadă a competenței de lectură pentru a beneficia de serviciile sale.
În anii 1870, biblioteca refuza de asemenea să împrumute cărți persoanelor care se prezentau într-o „stare de intoxicație”.
Astăzi, vizitatorii care intră în bibliotecă sunt îndemnați să părăsească locația dacă acțiunile lor perturbă ceilalți, însă regulamentul nu specifică în mod clar starea de ebrietate.
COMENTARII / 0