Dunăre nu se caracterizează printr-o scădere anuală a volumului de apă, iar motivul pentru debitul redus în această perioadă diferă. Monica Ioniță-Scholz, o cercetătoare româncă care activează de de două decenii în Germania, unde elaborează prognoze pentru râuri, explică de ce schimbările climatice se
„resimt acut”
în sectorul românesc al Dunării.
Citește șiO femeie a furat lozuri răzuibile în valoare de 3000 de euro de la un magazin și a vrut să încaseze 21 de câștiguri la altul
Monica Ioniță-Scholz activează ca cercetător științific la Institutul Alfred Wegener pentru Cercetări Marine și Polare din Bremerhaven și elaborează prognoze lunare și sezoniere pentru râurile din Germania. Marți dimineață, Dunărea a înregistrat la intrarea în țară un nou minim istoric de debit, de 1370 mc/s, mult sub media multianuală lunară de 3900 mc/s. Datorită acestui debit istoric, centrala nucleară de la Cernavodă, care furnizează aproximativ 20% din producția de energie a României, va fi suspendată complet începând de joi, când va fi închis și cel de al doilea reactor.
Ce informații oferă datele colectate în ultimele decenii?
Conform cercetătoarei, în perioada de 20–30 de ani recentă nu există dovezi că volumul de apă al Dunării scade de la an la an, a declarat ea în cadrul unei analize publicate pe InfoClima.ro. Datele indică, totuși, că cantitatea de apă variază pe parcursul anului. În mod concret, temperaturile mai ridicate în iarnă și topirea prematură a zăpezii determină ca apa să devină disponibilă mai devreme în an. Prin urmare, există un surplus de apă la sfârșitul sezonului rece și la începutul primăverii, în timp ce în perioada extrem de caldă cantitatea scade, a adăugat cercetătoarea.
Acest element nu constituie singurul factor ce modifică debitul Dunării în partea românească.
Monica Ioniță-Scholz susține că în această zonă panta rivierei este foarte redusă, ceea ce determină o scădere a vitezei apei, iar transportul sedimentelor și conturul albiei capătă o importanță deosebită.
În momentele în care debit este scăzut, se formează sau se agravează praguri și bancuri de nisip, iar profunzimea permisă pentru traversare poate diminua substanțial. Astfel, o scădere aparent moderată a debitului poate determina o diminuare disproporționată a adâncimii navigabile în zonele de interes, spune ea.
Impactul lacurilor de stocare și al Porților de Fier
În raportul său, cercetătoarea subliniază că lacurile de acumulare și centralele de la Porțile de Fier alterează regimul natural al nivelurilor de apă și al sedimentelor. Aceste structuri pot ajusta, într-o anumită măsură, fluctuațiile pe termen scurt, însă nu pot produce apă în timpul unei secete hidrologice regionale. În condiții de aporturi foarte reduse din amonte, capacitatea de compensare rămâne restrânsă de volumul disponibil, de cerințele de producție energetică, de necesitățile de navigație, de siguranța barajelor și de obligațiile de cooperare cu Serbia, precizează ea.
În astfel de perioade, Delta se confruntă cu o vulnerabilitate sporită la intruziunea apei sărate provenind din Marea Neagră. Aceste efecte se răspândesc dincolo de transportul fluvial, afectând sectorul energetic, agricultura, industria și ecosistemele, într-un bazin transfrontalier de care depind milioane de oameni, afirmă Monica Ioniță.
Motivul pentru care Dunărea se confruntă cu secetă, în ciuda ploilor abundente din România.
Cercetătoarea afirmă că evenimentele din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croația, Bulgaria și din cele mai mari bazine tributare determină în final starea sectorului românesc al Dunării. Aceasta înseamnă că vulnerabilitatea României nu depinde exclusiv de precipitațiile din țară, unde poate exista o secetă hidrologică severă pe Dunăre, chiar dacă local apar furtuni sau precipitații importante.
Monica Ioniță afirmă că nu vor exista
„Dunărea nu va seca”
În deceniile ce urmează, prognozele pentru zona Dunării prezintă cele mai serioase așteptări: creșteri ale temperaturilor în toate anotimpurile; valuri de căldură mai frecvente și mai intense; o evaporare și transpirație sporită; diminuarea stratului de zăpadă și o topire mai devreme; un risc major de secetă agricolă și hidrologică în sezonul estival; temperaturi mai ridicate ale apei; presiune crescută asupra calității apei; o alternanță accentuată între perioade extrem de umede și extrem de uscate; și conflicte mai frecvente privind utilizarea resurselor de apă, așa cum se detaliază în analiză.
„Cele mai mari creșteri ale temperaturii sunt proiectate pentru partea sud-estică a bazinului, inclusiv România și regiunea Deltei. Totuși, nu trebuie transmis mesajul că Dunărea „va seca” în mod permanent. Dunărea este un fluviu foarte mare, alimentat de un bazin extins și divers. Riscul realist este acela al unor perioade mai frecvente în care debitul scade sub pragurile necesare pentru funcționarea normală a navigației, energiei, agriculturii și ecosistemelor. Schimbările climatice scot astfel în evidență faptul că Dunărea nu este o resursă nelimitată. Mult timp, infrastructura și politicile au fost proiectate presupunând că regimul hidrologic trecut va continua. Această presupunere nu mai este sigură”, conchide Monica Ioniță.
COMENTARII / 0