Capitala continuă să păstreze una dintre poveștile ce păreau misterioase. O casă impresionantă, cu demoni de piatră, a fost locul de lux al regilor și boierilor, iar peste tot, timpul a început să degradeze astăzi cărămida, tencuiala și ornamentele. Aici se afla imperiul lui Hermann Rieber. Astăzi, începe să se prăbușească, bucata cu bucata.
La adresa Romulus 15-17, un edificiu te determină să arunci privirea în sus, chiar dacă nu ai cunoștințe despre trecutul său. Această rezidență dispune de arcade, blazoane, detalii neogotice și o pasarelă suspendată.
Acesta reprezintă vechea reședință și atelier al lui Hermann Rieber, omul ce a conceput elemente pentru „lumea bună a Bucureștiului”. Ulterior, a devenit aprovizionator al Casei Regale și a pătruns în industria automobilistică, devenind reprezentant pentru
Citește șiPlanul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
Astăzi, frumusețea casei începe să fie acoperită de o altă poveste, mult mai tristă. Tencuiala se desprinde, cărămida rămâne la vedere, ornamentele se sparg, ferestrele se deteriorează, iar clădirea își pierde încet, sub ochii orașului, tocmai acele detalii care au făcut-o remarcabilă.
Privind astăzi fațada, este dificil să-ți dai seama că aici a fost odată una dintre cele mai interesante afaceri din București, legate de transport și de începuturile automobilismului.
Este deosebit de dificil să percepi că spațiul nu a fost conceput ca o hală industrială obișnuită, ascunsă la periferia orașului, ci ca un complex în care locuința patronului și unitatea de producție erau situate una lângă alta, unite printr-o traversă suspendată.
În 1903, la numărul 15, a fost ridicată o casă conform planurilor arhitectului polonez Ziegfried Kofszynski, renumit și pentru legătura sa cu celebrul Caru’ cu Bere; aceasta a servit drept reședință a lui Hermann Rieber, în timp ce la numărul 17 se desfășura activitatea industrială.
În viziunea lui Hermann, fabrica constituia elementul central al imaginii propriei afaceri. Toate componentele casei îi conferau o atmosferă mai degrabă asemănătoare unui mic palat decât cu ceea ce astăzi percepem ca fiind caracteristicile unei fabrici moderne.
În timp ce clădirile capitalei au început să apară mai târziu, povestea familiei se întinde în epoca anterioară. Se constată că Johann Rieber, tatăl lui Hermann, apare în arhivele din București din secolul al XIX-lea ca producător de trăsuri, iar în anul 1885 deținea deja o fabrică situată pe strada Mântuleasa.
Hermann, născut în 1870, a planificat să preia și să extindă tradiția familială, relocând-o într-un București în plină transformare, unde vechile căruțe și calești erau însoțite de primele indicii ale unei lumi motorizate.
În 1896, Hermann Rieber a achiziționat terenul de pe strada Romulus, conform unui studiu publicat de Asociația și Editura Istoria Artei și citat de B365. În anul 1903, proprietarul a demolit casa existentă și a ridicat, în locul acesteia, noua sa reședință, care astăzi reprezintă structura actuală.
În 1909, a achiziționat și proprietatea adiacentă situată la 17, unde urma să se realizeze ulterior hala.
Produsele Trăsurile Rieber erau destinate unui public care nu căuta exclusiv un mijloc de transport, ci și o modalitate de a se reprezenta.
În Bucureștiul de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor, o caleașcă elegantă constituia o componentă a prestigiului celui care o deținea, iar numele Rieber a ajuns să fie asociat cu această categorie de produse.
Documente existente confirmă conexiunea cu familia regală și indică faptul că Hermann Rieber a preluat rolul de furnizor pentru Casa Regală. În presa și documentele din acea perioadă, el era prezentat ca unul dintre cei mai relevanți carosieri din București.
În anul 1911, un document conservat la Arhivele Naționale îl identifica ca „Furnizor al Curților Regale și Princiare și Reprezentant General al Fabricilor Mercedes-Dukhopp”, menționând simultan atelierul de reparații, pneumatice, accesorii, lubrifianți și combustibil.
1906, Hermann Rieber a demarat activitatea de vânzare a automobilelor, iar documentele istorice îl asociază cu introducerea în România a unui vehicul Mercedes, expus la Expoziția Generală din București în aceeași perioadă, unde a obținut Medalia de Onoare.
În perioada ulterioară, afacerea se poziționa într-un mod distinct. Ea menținea conexiunea cu domeniul tradițional al trăsurilor, în timp ce, simultan, se extindea în sfera vehiculelor, motoarelor, componentelor și a serviciilor de întreținere.
Pe strada Romulus, fabrica a asistat la o transformare istorică pe care Bucureștiul o va resimți în foarte scurt timp: orașul, unde caii trăgeau calești în fața caselor boierești, începea să fie traversat de mașini.
În perioada anilor 1930, compania deținea și un showroom Mercedes-Benz situat în inima capitalei.
În perioada anilor celui de-Al Doilea Război Mondial, fabrica a fost transformată într-un atelier de automobile, specializat în întreținerea și reparația vehiculelor de origine germană.
În ciuda datoriilor acumulate din cauza neplății impozitelor către stat, societatea a menținut activitatea până la 8 ianuarie 1948.
În câteva zile de la închiderea activității, garajele și atelierele au fost închiriate de Ministerul Finanțelor.
În scurt timp, întregul complex a fost supus naționalizării, implementată conform noii legi. Mai târziu, compania „Întreprinderea de Stat Motorul” a fost lichidată și dizolvată.
În prezent, proprietatea situată în partea dreaptă este deținută de statului, în timp ce clădirea localizată în stânga este subiectul unor cereri depuse de moștenitori, potrivit site-ului anadumitru.com.
În fața clădirii observăm rapid că patru sculpturi au fost odată parte din ornamentarea acesteia, comparându‑se cu gardieni de piatră. În prezent, rămân decapitate.
Condițiile structurale ale clădirii s-au deteriorat progresiv: bucăți de tencuială s-au desprins până la nivelul cărămizilor, anumite ornamente s-au rupt sau s-au desprins, ferestrele și geamurile au suferit daune, unele fiind rupte sau sparte, iar fațada își pierde treptat farmecul și strălucirea de odinioară.
Această formă de deteriorare, la care ne-am adaptat, se manifestă în cazul clădirilor istorice pe care autoritățile locale le lasă să se prăbușească fără să intervină.
Casa și fabrica de trăsuri Hermann Rieber încă există în sit. Povestea asociată continuă să reziste. Totuși, există posibilitatea ca, în curând, și aceasta să dispară, din cauza neglijenței.
COMENTARII / 0