În inima Bucureștiului se ascunde un castel de milioane de euro care pare desprins dintr-un film de groază. Cu turnuri, vitralii și arcade spectaculoase, Casa Niculescu-Dorobanțu a fost cândva una dintre cele mai elegante reședințe ale Capitalei. Astăzi, geamurile sparte, zidurile crăpate și vegetația sălbatică spun povestea unei clădiri care își așteaptă salvatorul.
Într-una dintre cele mai faimoase cartiere ale capitalei, situată pe strada Gheorghe Manu, în imediata apropiere a Guvernului României și a Piaței Romană, se găsește o clădire ce evocă un oraș medieval francez, amplasată în centrul Bucureștiului.
Turnurile, cărămida în nuanțe variate, ferestrele înalte, vitraliile, arcadele deteriorate și ornamentele de piatră conferă structurii un aer de mic castel, însă trecerea anilor a marcat profund ceea ce a fost odată una dintre cele mai impresionante reședințe private din București.
Citește șiUn restaurant italian frecventat de prințesa Diana, în pericol din cauza unei plângeri privind zgomotul
Casa Niculescu-Dorobanțu, realizată sub impulsul Tațianei Niculescu-Dorobanțu, fiică a lui Ion C. Brătianu și soție a politicianului liberal Ilie I. Niculescu-Dorobanțu, reprezintă astăzi o ilustrativă dovadă a modului în care o clădire poate rezista peste un secol de istorie.
Dar care poate ajunge, în același timp, să fie aproape abandonată. Geamurile sparte, tencuiala scorojită, fierul ruginit, cărămizile desprinse și vegetația care a crescut nestingherită în jurul imobilului.
„Cred că vom avea o casă foarte frumoasă”
Construcția a avut loc în intervalul 1911–1923, pe baza proiectelor realizate de arhitectul Grigore Cerchez, o figura de marcă în arhitectura românească.
Documentația a fost depusă pentru autorizare la 14 mai 1910. Într-o scrisoare din 9 mai 1910 adresată surorii sale, Măriuța Pillat, care se afla la Paris, Tațiana vorbea cu entuziasm despre casa pe care urma să o construiască și își descria deja visul arhitectural.
„Cred că vom avea o casă foarte frumoasă în stil Louis XII, cu piatră sculptată şi brique aparentă”.
Această declarație a fost publicată pe portalul Sotheby’s.
Proiectul includea o structură amplă, cu zone amenajate cu atenție pentru familie, personal și pentru întâmpinarea vizitatorilor.
Demisolul era destinat, printre altele, unei sufragerii de vară, unui birou, bucătăriei, pivniței, cămării, oficiului și camerelor slugilor, în timp ce la parter, către stradă, se aflau anticamera și biroul, urmate de un hol mare.
Deschideri cu vitralii și ornamente de sculpturi
În direcția grădinii se deschideau salonul și sufrageria, iar în aceeași secțiune erau prevăzute spații auxiliare, camere dedicate personalului și o baie.
În parter, vestibulul parterului constituia un element esențial, fiind iluminat de ferestre cu vitralii și ornat cu sculpturi, care contribuiau la iluzia unui spațiu mai generos. Două scări lega diferitele etaje ale clădirii.
În etaj, în direcția străzii, conform informațiilor de pe site-ul arhitectura-1906.ro, se găseau o sală de studiu și o bibliotecă, și apoi un salon cu ferestre mari.
În zona orientată spre grădină se aflau camerele proprietarilor, inclusiv apartamentul doamnei și cel al domnului, fiecare având o baie comună și acces facil către terasă. De asemenea, era posibilă intrarea rapidă în camera copiilor.
Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Manuscrise, Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, S5(100)/CDXXIV
În afara utilității camerelor, obiectivul principal era însă aspectul total al construcției. Locuința trebuia să capteze atenția în primul pas în interior, iar fațada trebuia să evoce o imagine de reședință aristocratică europeană.
Mobilier obținut din Franța, Germania și Spania.
Conform Tațiana Niculescu-Dorobanțu, finalizarea casei nu s-a produs la momentul în care lucrătorii au terminat zidurile și acoperișul.
Amenajarea spațiilor a devenit o preocupare distinctă, iar proprietara a căutat obiecte care să se armonizeze cu atmosfera pe care dorea să o creeze.
A ales obiecte de artă tradițională românească, dar și piese cumpărate din anticariatele din Paris și München, în timp ce din Spania a adus mobilier și tapiserii.
Proprietarei era cunoscută pentru perfecționism de către cei apropiați, iar toate camerele trebuiau să fie completă înainte să fie prezentate musafirilor.
Arhiva Tațiana Niculescu-Dorobanțu, Biblioteca Academiei Române și Cabinetul de Manuscrise.
El le spunea celor care doreau să vadă încăperile:
„O să vă arăt cutare cameră când o să fie complet mobilată”
Înțelegerea cât de mult se juca la rezultat poate fi dedusă dintr-o altă scrisoare, expediată în 1913 din Franța către Sabina Cantacuzino.
După ce a explorat castelele din Valea Loarei, Tațiana a comparat locuința ei cu cele vizitate și a ajuns la o concluzie care reflectă mândria pe care o simțea pentru propria casă.
Totuși, el avea și o nemulțumire, pe care a menționat-o în legătură cu arhitectura impresionantă a clădirii:
„Din păcate, din cauza străzii înguste, palatul pare înghesuit”.
„Tavanul dormitorului a fost distrus de cutremur”
În anul 1940, unul dintre cele mai severe impacturi asupra casei a fost cauzat de un cutremur care a deteriorat grav clădirea.
În anul următor, Ilie I. Niculescu-Dorobanțu îi scria nepotului său, Nicolae Pillat, referindu‑se la condiția proprietății și la faptul că a ajuns să locuiască într-un apartament pe care l‑a amenajat la demisol.
„N-aș mai fi put
Cutremurul a marcat începutul unei perioade grele. În continuare, Bucureștiul a fost supus războiului, schimbării regimului politic și naționalizărilor, iar soarta casei a devenit complet diferită de cea pe care proprietarii o anticipau.
Casa Niculescu-Dorobanțu este evaluată la 4,5 milioane de euro.
Clădirea a servit ca cafetărie pentru angajații Ministerului Industriei Metalurgice și Construcției de Mașini în perioada 1948–1957.
În anul 1956, sub presiunea Direcției Monumentelor Istorice, care a declarat că clădirea reprezintă
„unul dintre cele mai valoroase ale Capitalei din punctul de vedere al artei arhitecturale”
, proprietatea a fost înscrisă în patrimoniul Ministerului Culturii și Învățământului și s-au realizat operațiuni de consolidare.
În 1958, clădirea a fost redirecționată către o nouă funcție și a găzduit „Școala medie tehnică de coregrafie”, unde aproximativ 300 de elevi se pregăteau. În locul saloanelor unei
În anul 2019, proprietatea denumită Casa Ilie Niculescu-Dorobanțu a fost pusă pe piață cu prețul de 4,5 milioane de euro, în timp ce estimarea valorii sale se ridică la aproximativ 5-5,5 milioane de euro.
Timpul a trecut, iar proprietatea nu a găsit încă un cumpărător dispune să aloce fonduri pentru restaurarea ei.
Castelul se deteriorează, iar geamurile sunt rupte.
Astăzi, fotografia nu se potrivește cu detaliile din epoca care datează de peste un secol.
Ferestrele sunt sparte, iar tencuiala a fost măcinată de soare și intemperii până când suprafața pereților a început să-și piardă strat după strat aspectul de odinioară.
Elementele arhitecturale din fier au ruginit, bucăți din cărămidă au început să se desprindă, iar arcadele care dau clădirii acel aer de castel prezintă crăpături serioase.
În curtea proprietății, o antenă de tip parabolic a căzut în jos de pe clădire, iar bariera de acces a rămas închisă după mulți ani în care, cel puțin, aparent, nu a mai fost utilizată.
Câteva camere de supraveghere au fost instalate pentru a monitoriza imobilul, ca și cum tehnologia modernă ar încerca să țină locul oamenilor care ar fi trebuit să se afle aici.
Vegetația a crescut în jurul clădirii și a început să acopere tot mai mult din peisaj, iar ferestrele întunecate lasă impresia că în interior nu mai există de mult activitatea care anima cândva casa.
Pentru un film de groază, un castel se dovedește a fi potrivit.
În starea în care se află astăzi, Casa Niculescu-Dorobanțu pare să fi devenit, neîndemânatic, un decor de film.
Turnurile și arcadele, vitraliile, cărămida, ferestrele întunecate și vegetația ce s-a dezvoltat înconjurând clădirea formează o scenă de reședință enigmatică, iar deteriorarea intensifică această senzație.
Acest tip de loc poate fi convertit rapid într-un cadru pentru un film de groază, cu o atmosferă similară cu cea din Wednesday, serialul realizat pentru Netflix.
Se constată că decorul nu poate fi demontat odată ce filmările se încheie. Această structură este o clădire autentică, având în spate peste un secol de istorie, și continuă să se deterioreze în inima Bucureștiului.
O proprietate, evaluată la milioane de euro, încă caută persoana potrivită pentru a-i readuce vechea splendoare.
COMENTARII / 0