Este sau nu discriminare să alegi să iei cu tine anumite clase, în cadrul instituției de învățământ, la excursii plătite, în „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, și să lași în urmă elevii mai puțin avantajați, care nu pot suporta cheltuielile, lăsându-i în școală, dispersați între alte grupuri? Mulți părinți afirmă că da, consideră că se face o discriminare pe bază de criterii financiare și solicită ca aceste deplasări să fie complet interzise.
În ciuda eforturilor, oamenii nu continuă să depună cereri, considerând grupurile de Whatsapp și rețelele sociale ca fiind instanța supremă, acolo unde-și varsă of-ul. Cătălin Raiu, vicepreședintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a declarat pentru Libertatea că justiția nu se găsește pe net, ci se obține prin proceduri bine definite și petiții asumate.
În cazul în care activitățile de călătorie puse la dispoziție de instituțiile de învățământ în cadrul programelor Scoala Altfel și Săptămâna Verde respectă, la nivel de documentație, prevederile legale, situația se complică atunci când se discută despre excluderea elevilor defavorizați, care nu pot participa din motive pur financiare, iar acest fapt generează adevărate controverse.
Citește șiO navă de croazieră s-a scufundat în mai puțin de 15 minute, după ce a fost izbită de un petrolier: „M-am simțit ca pe Titanic”
Motivul? Mulți părinți acuză o metodologie care lasă loc ilegalităților, bullying-ului și marginalizării. Aceștia sunt revoltați și spun că inechitatea despre care se tot vorbește cu atâta emfază în spațiul public s-a născut, de fapt, chiar pe băncile școlii, chiar în mijlocul sistemului care se bate cu pumnii în piept că luptă împotriva acestui fenomen. Dar de unde! Totul nu este decât o mare ipocrizie, se plâng părinții, care cer decidenților interzicerea acestor deplasări. Pentru că școala este gratuită. Pentru că școala este și obligatorie. Pentru că dreptul la educație este un drept fundamental al omului.
O instituție sigură pentru a oferi un răspuns adecvat în cazul în care ne referim cu adevărat la discriminare este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Vicepreședintele Cătălin Raiu a detaliat în cadrul interviului acordat publicației Libertatea modul în care se rezolvă petițiile și ce pași ar trebui să urmeze părinții nemulțumiți.
„Procedura este foarte importantă. E ca-n justiție: deși s-ar putea să ai dreptate, o eroare de procedură face tot demersul inutil”.
În România, educația oferită de instituțiile publice este fără cost și obligatorie până la clasa a 12-a. Prin urmare, părinții nu ar fi nevoiți să plătească vreun leu pentru educația fiilor și
În mod contrar, examinând istoria, constatăm că statul român nu a urmat în mare parte acest principiu.
„Foarte multe activități asociate sistemului public de educație sunt, de fapt, compensate financiar de părinți. Asta presupune că orice fel de cheltuială, de la un leu în sus, este susceptibilă să creeze discriminare. Cred că suntem cu toții de acord cu acest principiu”
Consideră CNCD că acest lucru reflectă realitatea curentă.
Pornind de la acest aspect al gratuității doar pe hârtie, Cătălin Raiu este de părere că statul român ar trebui nu numai să-și asume această gratuitate a educației, ci și s-o implementeze în mod egal în întregul sistem public de învățământ: „Eu sunt profesor la Universitatea din București și predau Științe Politice. Vreau să vă spun că eu însumi am fost pus într-o astfel de situație. Am vrut să-i duc pe studenți în Parlament, ca să nu vorbim doar teoretic, ci să vadă cum arată Parlamentul. La un moment dat, deși întregul demers era gratuit și nu presupunea decât să te îmbraci decent și să ai documentele la tine, a apărut o taxă pentru ghid, ridicol de mică. Cred că era de 10 lei ultima dată când am fost. Dar, chiar și așa, mi-am pus și eu întrebarea: 10 lei, poate chiar și un leu, pot reprezenta o problemă?”
Profesorul a mărturit că situația l-a pus în încurcătură: „Am încercat să iau măsuri de precauție și să le explic studenților că este o taxă impusă de Parlament, care are dreptul să o stabilească pentru vizitatori. Era o taxă mică, iar studenții aveau 20-21 de ani, erau majori”.
Într-adevăr, dacă facem o comparație, școala este gratuită, pe când facultatea nu. Studii superioare urmează doar cine vrea. Mai mult, în cadrul școlii vorbim despre minori, nu despre adulți. „Educația în România este obligatorie și gratuită, iar școlile și profesorii ar trebui să respecte legea”, a mai punctat Raiu,
În acea perioadă, instituția funcționează pe fonduri proprii, iar cheltuielile pot ajunge la sute, uneori chiar mii de euro, în cazul unor excursii de lux spre Paris, Londra sau Dubai. Totuși, obstacolul rămâne semnificativ până când se poate demonstra că elevii fără resurse nu pot participa la astfel de călătorii, iar întregul demers implică o serie de proceduri extrem de riguroase
Părinții strigă în mod degeaba că copiii lor sunt marginalizați, însă fără să prezinte aceste acuzații în mod public și fără dovezi palpabile, eșuarea lor este clară. În mod obișnuit, aceștia î
Și tocmai pe acest aspect a insistat Cătălin Raiu: „CNCD nu poate da o decizie decât punctual, pentru fiecare speță în parte. Asta înseamnă că cineva – un părinte sau mai mulți – ar trebui să depună o petiție în care să ne explice, din perspectiva lor subiectivă, de ce consideră dânșii că avem de-a face cu o discriminare. Pentru că noi trebuie să lucrăm cu fapte concrete și avem nevoie de declarații asumate”.
Până la proba contrarie, reprezentantul CNCD a precizat că această acuzație rămâne pură ipoteză, atâta timp cât nimeni nu o preia oficial.
„Eu vreau să aud perspectiva părintelui care spune că propriul copil a suferit bullying pentru că nu a avut bani de excursie. Vreau să înțeleg de ce consideră că a fost discriminat și ce prejudiciu i s-a produs. Vreau să aud și punctul de vedere al părții care a propus sau a implementat această idee, respectiv al celor care au decis că doar elevii ai căror părinți pot plăti 300 sau 500 de euro pot merge în excursie”.
Vicepreședintele CNCD explică că instituția se bazează pe principiul contradictorialității. În consecință, odată ce o persoană considerată victimă depune o plângere, CNCD trebuie să asculte și partea cealaltă.
„Este aproape ca în instanță. Trebuie să ascultăm ambele părți, să avem argumentele fiecăreia și abia apoi să ne pronunțăm”
a precizat reprezentantul CNCD.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării are o conducere colegială. Prin urmare, cuvântul final nu poate aparține unei singure persoane, care poate avea o anumită înclinație ideologică, poate fi subiectivă, părtinitoare. „Doar printr-o deliberare comună putem identifica o soluție”, a precizat reprezentantul instituției, explicând modul în care vor fi analizate petițiile părinților, dacă aceștia și le vor asuma.
„Este obligatoriu să ascultăm ambele părți, inclusiv entitatea împotriva căreia este îndreptată petiția. În cazul de față școala dar, atenție, poate nu școala este organizatoarea activității respective. Poate fi vorba despre un profesor, despre consiliul profesoral sau despre o înțelegere tacită. Trebuie să deslușim din punct de vedere juridic situația, să vedem cine este subiectul și cine a săvârșit presupusa discriminare. Nu ne putem îndrepta împotriva unei situații în sine, ci trebuie să identificăm actorii din spatele ei”.
Câteodată, continuă Cătălin Raiu, în dosarele din domeniul educației, există trei, patru sau chiar cinci părți implicate: părinții, copiii cu cerințe educaționale speciale, inspectoratul școlar, conducerea școlii, profesorul care ar fi săvârșit discriminarea, Ministerul Educației. „Nu există o singură perspectivă. În general, consider că trebuie să ascultăm toate părțile implicate și să avem argumente de fiecare parte”.
Și încă un aspect: fiecare dosar se analizează separat, iar cazurile noi care au aceeași speță se raportează la prima decizie. Dacă s-a constatat discriminarea într-o anumită situație, iar ulterior apar alte cazuri în aceeași logică, Colegiul nu-și încalcă, de regulă, propria jurisprudență: „Este asemănător cu ceea ce se întâmplă la Curtea Constituțională. Noi nu analizăm doar legislația românească, ci ne uităm și la jurisprudența CEDO și corelăm toate aceste aspecte. La rândul ei, jurisprudența CEDO nu se schimbă de la o zi la alta”.
Potrivit legii, decizia finală se adoptă în decurs de 90 de zile de la primirea petiției. „Avem nevoie de un timp rezonabil pentru a trimite petiția părții reclamate, avem nevoie de timp pentru ca aceasta să o primească și să ne confirme primirea. Apoi, îi acordăm încă un timp rezonabil, de aproximativ două săptămâni, pentru a-și formula apărarea”, explică vicepreședintele CNCD.
El a menționat că vor fi stabilite mai multe întâlniri de prezentare, în cadrul cărora fiecare parte își va expune și va completa argumentele. După acestea, se va defini un nou termen pentru depunerea concluziilor scrise.
„La final, fiecare parte care dorește să-și susțină concluziile ne mai poate trimite un document în acest sens”,
a adăugat Cătălin Raiu. Următoarea fază presupune examinarea a două sau mai multe puncte de vedere și elaborarea unui proiect de hotărâre, care va fi deliberat ulterior în Colegiu.
Toată această procedură ar trebui să dureze 90 de zile însă, în realitate, s-a ajuns la trei-patru ani în ceea ce privește soluționarea dosarelor. „Pentru că avem o problemă: salariile din sistemul administrativ sunt foarte mici, iar oamenii nu sunt tentați să vină să se angajeze la noi. Ei caută instituții unde sunt mai bine plătiți. Dacă pot câștiga cu 2.000 de lei în plus în altă parte, aleg acel loc de muncă. Așa am ajuns în această situație, să soluționăm un dosar și câte trei-patru ani. La finalul lui 2026, de exemplu, noi încă discutăm dosare din 2023”, ne-a mărturisit reprezentantul CNCD.
O petiție, spune acesta, este preluată rapid, cum la fel de rapid sunt invitate la discuții și părțile implicate. „Problema apare după ce se finalizează proiectul de hotărâre, căci dosarul trebuie să aștepte la rând. Instanța ne obligă să soluționăm dosarele în ordinea înregistrării lor în instituție. Prin urmare, noi nu putem judeca acum un dosar din 2026 și să le lăsăm deoparte pe cele din 2023, considerând că acestea ar fi mai puțin importante. Pentru că și în dosarele mai vechi există victime, iar victimele sunt egale”.
Am adus în discuție cu Cătălin Raiu posibilitatea de a accelera anumite dosare în funcție de severitatea situației raportate, iar el a confirmat că este fezabil, deși subliniază că subiectul este încă complex. În principiu, dosarele pot fi prioritizate dacă reclamantul sau persoana reclamată depun o solicitare în acest sens.
Reprezentantul CNCD a precizat că aceștia trebuie să explice în scris de ce consideră că este necesară urgentarea, iar colegiul, mai apoi, votează și decide dacă aprobă sau nu solicitarea. „De regulă, acceptăm urgentarea în două tipuri de situații: cazurile copiilor cu cerințe educaționale speciale care nu sunt primiți în școală sau sunt victime ale bullying-ului în școală, inclusiv situațiile în care părinții sunt convinși sau presați să își retragă copiii, și cazurile sociale. În spețele politice sau în cele care țin de neînțelegeri cu angajatorii, de regulă, Colegiul nu aprobă urgentarea”.
Un alt motiv pentru care un dosar trebuie să fie examinat în regim de urgență constă în numărul mare de persoane care susțin aceeași faptă.
Dacă se constată existența unor fapte discriminatorii, CNCD aplică sancțiuni, de la avertismente, la amenzi în bani. „Sancțiunea minimă este avertismentul, iar acesta nu ar trebui minimalizat pentru că este important. Este un fel de „naming and shaming”: o instituție arată cu degetul o entitate după finalizarea unei analize. Iar asta, pentru unele persoane juridice contează”, a mai precizat Cătălin Raiu care subliniază: „Există și posibilitatea aplicării amenzilor. Acestea, fiind gândite în raport cu nivelul veniturilor din România, se situează, în general, în jurul valorii de 5.000-10.000 de lei”.
În plus, pe lângă avertismente și amenzi, CNCD emite și recomandări cu termene de aplicare – mai ales în dosarele ce țin de educație – iar instituția monitorizează apoi situația. Cătălin Raiu explică: „Dacă vorbim despre un regulament și constatăm că o anumită prevedere are caracter discriminatoriu, impunem un termen în medie de șase luni pentru remedierea ei. Monitorizăm entitatea responsabilă, iar după șase luni revenim pentru a verifica dacă problema a fost rezolvată”.
În final, părinții care doresc să obțină justiție pentru urmașii lor trebuie să depună o petiție la CNCD, în care să detalieze circumstanțele pe care le percep ca fiind discriminatorii. În schimb, instituția de învățământ acceptă la soluționare exclusiv petițiile semnate, excluzând cele trimise anonim. Această procedură se desfășoară pe o perioadă extinsă, de ordinul anilor.
COMENTARII / 0