Turismul terapeutic în Amara a cunoscut o perioadă de înflorire în timpul regimului comunist, fiind o opțiune preferată de oamenii obișnuiți. Însă, istoria stațiunii Amara începe mai devreme, înainte de Primul Război Mondial. Recent, publicația HotNews a purtat un dialog cu Ileana Szasz, editorul cărții „Salutări de la Amara! Fragmente de arhitectură și memorie colectivă”, care reface istoria acestui loc.
Studio Zona a publicat recent o lucrare, realizată în urma colaborării cu Asociația VIRA, care are la bază contribuția a patru autoare: Romelia Călin, Iuliana Dumitru, Adelina Ștefan și Ștefania Tîrcă.
Amara este o stațiune situată la o distanță de 135 de kilometri de capitala României, în apropiere de orașul Slobozia. Aici, regimul comunist a investit masiv în dezvoltarea infrastructurii turistice, creând astfel o destinație accesibilă pentru păturile sociale defavorizate ale populației.
Citește șiDaniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Staţiunea Amara reprezenta o destinaţie frecventată de către categorii sociale diverse în perioada comunistă, după cum afirmă Ileana Szasz.
La această staţiune, oamenii ajungeau, în principal, în urma recomandărilor sindicale sau a activităţii în cadrul cooperativelor.
„Aveam sindicalistul, cooperativistul și cei care apelau la ONT (Oficiul Național de Turism – n. red.). La ONT apelau oameni din mai multe categorii sociale.”
În cazul sindicaliştilor şi al celor care lucrau în cooperative, de obicei, se ajungea la tratament preventiv.
Regimul comunist dorea ca oamenii muncii să fie apți și puternici, astfel tratamentele de la Amara nu erau doar de intervenție, ci aveau scopul de a preveni problemele de sănătate.
Astfel, hotelurile staţiunii erau promovate cu ideea de a oferi un spa accesibil tuturor.
„Asta era din considerente ideologice, și anume că regimul își dorea oameni ai muncii care să fie apți și puternici. Nu se urmărea ca tratamentele de la Amara să aibă rol doar de intervenție, adică atunci când este deja prea târziu. Asta era ideea cu care erau promovate hotelurile stațiunii”, explică Ileana Szasz, într-o discuţie cu HotNews.
În prezent, cel mai mare hotel din țară aparținând sindicatelor se confruntă cu o situație interesantă. Este o destinație cunoscută pentru cei care au vizitat-o de-a lungul anilor. Proprietarii și administratorii acestui complex hotelier se întreabă care va fi viitorul acestui hotel sindicatelor.
Tratamentele cele mai populare ale stațiunii s-au dezvoltat în urma construirii hotelurilor. Localnicii erau cei care, anterior acestei perioade, extrăgeau nămolul din lac cu ajutorul găleților.
În perioada finală a anilor 1960-1970, au avut loc investiții considerabile care au dus la apariția a trei mari unități hoteliere. Printre acestea se numără hotelul „Lebăda”, care anterior era cunoscut sub numele de UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România). Acest hotel a luat naștere alături de alte două unități similare, unul destinat cooperativiștilor și celălalt fiind hotelul ONT județean. Potrivit Ileanei Szasz, această unitate hotelieră dedicată sindicaliștilor a fost prezentată în revista „Arhitectura” drept cel mai mare complex care oferea tratament, cazare, restaurant și program cultural la acea vreme, în anul 1969. Acest complex avea o capacitate de 1.500 de locuri de cazare și era deschis pe tot parcursul anului, ceea ce era o caracteristică neobișnuită pentru acea perioadă. Avantajul acestui complex era acela că putea găzdui persoane aflate în tratament chiar și iarna, după cum afirmă Ileana Szasz.
În apropiere de Slobozia, se află o locație cunoscută sub numele de „Spa-ul comunist”, care a devenit o destinație pentru cei care caută un anumit tip de relaxare. Funcționarea sa actuală este marcată de o particularitate interesantă. Potrivit relatărilor, unele persoane care frecventează acest loc de zeci de ani au obiceiul de a solicita în mod repetat aceeași cameră.
„Sunt oameni care vin de zeci de ani și cer aceeași cameră”
Gama de afecțiuni pentru care pacienții căutau ajutorul stațiunii Amara era destul de largă, potrivit editoarei unei publicații recente, însă majoritatea tratamentului era legată de reumatologie și de domeniul ginecologiei Amara. Abordarea terapeutică se axa în principal pe proprietățile curative ale nămolului.
Un fost angajat al hotelului destinat sindicaliștilor a descris într-un studiu publicat sub îndrumarea Ileana Szasz o experiență unică de tratament.
Procedura începea cu pregătirea unui pat special, asemănător unei copaie, unde se adăuga o cantitate de nămol care ajungea până la o temperatură de 38 de grade.
După ce se dezbrăca complet, persoana se așezau în pat, iar angajații specializați, cunoscuți sub numele de băieșițele, aplicau nămolul pe tot corpul.
Pentru protecție și confort, o folie de nailon și o pătură erau plasate dedesubt și, respectiv, în jurul persoanei, care era astfel înfășată ca un copil.
„Era un pat, ca un fel de copaie. Se punea o găleată de nămol acolo în patul ăla cald la până la 38 de grade. Omul se dezbracă complet, se așeza în pat, iar băieșițele, cum se numeau cele care lucrau acolo, îi ungeau pe oameni cu nămol peste tot. Dedesubt era nailon, apoi o pătură și erai înfășat ca un copil. Stăteai un sfert de oră, ieșeai, făceai duș și era cel mai bun tratament”
În apropiere de Slobozia, există un așa-numit „spa comunist” care a devenit o destinație turistică unică. Acesta a reușit să atragă vizitatori care păstrează o tradiție deosebită. Unele persoane revin aici de zeci de ani și, potrivit spuselor lor,
„Sunt oameni care vin de zeci de ani și cer aceeași cameră”
. Această locație pare să păstreze o parte din farmecul său inițial, atrăgând turiști fideli.
La Amara, statul oferea cazare în hotelul destinat sindicaliștilor, însă nu toți o alegeau. Unii optau pentru o altă soluție, și anume să se cazeze la localnici. Această abordare era perfect legală, fiind reglementată și constituind o alternativă la unitățile de cazare oferite de stat.
Numeroși locuitori din sat ofereau cazare pentru oaspeți. Această practică era recunoscută și reglementată. Unii dintre cei care găzduiau turiști erau angajați la hotelurile din stațiune. Au existat multiple documente care detaliau tarifele și prețurile pentru cazarea la particular. Prețurile erau considerabil mai mici comparativ cu hotelurile. O altă particularitate a acestei stațiuni era posibilitatea de a ampia cortul pe plajă, spre deosebire de alte stațiuni, cum ar fi Govora.
„Foarte mulți oameni din sat primeau în gazdă. Lucrul ăsta se știa, era reglementat. O parte din cei care primeau turiști lucrau la hotelurile din stațiune. Am găsit tot felul de surse care prevedeau cotațiile, prețurile pentru ce înseamnă să te duci la cineva în gazdă. Era o diferență vizibilă la preț în raport cu hotelurile. Încă o diferență față de restul stațiunilor este că puteai să ai cort pe plajă, ceva ce nu puteai să ai la Govora”
, a declarat Ileana Szasz.
În apropiere de Slobozia se află o localitate cunoscută sub numele de Amara, unde un boier a inițiat activitatea de tratament balnear.
În ciuda dezvoltării sale considerabile pe timpul guvernării comuniste, istoria stațiunii începe înainte de Primul Război Mondial. Investițiile private au lăsat o amprentă puternică în acea perioadă, una dintre cele mai notabile fiind Dumitru Seceleanu, un proprietar de terenuri cu interese în sectorul agricol, care a realizat o investiție remarcabilă.
Amara, o stațiune cunoscută pentru proprietățile terapeutice ale nămolului său, are o istorie fascinantă.
Un boier din sudul României a fost inspirat să creeze primele băi după ce soția sa a pretins că s-a vindecat de o boală datorită nămolului de aici.
Ulterior, în perioada interbelică, mici antreprenori au investit în stațiune, însă dezvoltarea sa a fost limitată.
Potrivit Ileanei Szasz, stațiunea a rămas accesibilă oamenilor obișnuiți.
În arhivele presei vremii, inclusiv din perioada dintre cele două războaie mondiale, există relatări despre modul în care oamenii călătoreau cu căruța din Slobozia până la Amara.
„Există în presa vremii, în ziarele pe care noi le-am găsit, chiar și dintre cele două războaie mondiale, povestiri despre cum se ajungea cu căruța de la Slobozia”
, afirmă Ileana Szasz, adăugând că
„Amara a rămas tot timpul o stațiune pentru omul de rând”
.
În vremea de dinainte de război, anumiți concesionari închiriau porțiuni de teren și de coastă, pe care ridicaseră construcții provizorii din stuf, iar nămolul era transportat în găleți din lac și apoi încălzit într-un recipient special cu aburi. Un moment crucial în evoluția stațiunii a avut loc în 1937, când a luat naștere Administrația Băilor „Sănătatea”. De asemenea, în același an, Oficiul Național de Turism a oficializat statutul de stațiune balneară al localității Amara. În același timp, pentru a stimula sectorul turistic, CFR a decis să ofere o subvenție de 50% pentru biletele cu destinația Slobozia, facilitând astfel accesul la Amara pentru persoanele cu venituri mai mici.
În perioada recentă, au fost înregistrate progrese considerabile în ceea ce privește investițiile, care au avut loc în ultimul an. Acestea au fost destul de numeroase. Nu au fost oferite detalii suplimentare.
În perioada de după 1990, stațiunea a intrat într-un proces de declin odată cu sistarea investițiilor de stat. Amara continuă să atragă numeroși vizitatori, iar recent, investițiile au fost reluate.
Staţiunea Amara rămâne o destinaţie extrem de populară, atât pentru turiştii din ţară, cât şi pentru locuitorii din Slobozia, care îşi petrec timpul acolo.
„E o stațiune care este în continuare activă și în care merg extrem de mulți oameni”
, afirmă Ileana Szasz. Anterior, plaja din jurul lacului avea un aspect sălbatic, fiind neamenajată. Nămolul extras din lac de către diverse persoane era lăsat la îndemâna oricui pe plajă, pentru a fi utilizat în diferite moduri. Însă,
„În ultimul an s-au făcut foarte multe investiții”
, graţie primăriei, care a realizat amenajarea zonei. Această investiţie a transformat complet zona, oferind acum o experienţă mult mai plăcută pentru vizitatori.
Potrivit editoarei, această infrastructură funcțională prezintă o oportunitate. În prezent, spațiul respectiv încă servește drept zonă de interacțiune socială. Există persoane care achiziționează bilet de tratament prin intermediul casei de pensii și primesc un loc într-o cameră, după care se deplasează la Amara. Acolo,
„Sunt oameni care vin de zeci de ani și cer aceeași cameră”
, însă acest aspect nu este singurul remarcabil, deoarece aceștia se întâlnesc anual cu persoane din alte regiuni ale țării pe care le cunosc.
În perioada de după 1990, numărul de tratamente oferite a înregistrat o scădere, potrivit declarațiilor unei angajate a hotelului situat în localitatea Amara, prezentate în volumul intitulat „Salutări de la Amara!” volum care a consemnat mărturii ale unei angajate.
Procedurile actuale nu au suferit modificări, însă metodele de lucru au fost adaptate. Anterior, era posibilă extragerea liberă a nămolului din lac pentru proceduri de împachetare, însă această practică a fost interzisă. Acum, Apele Române impun anumite condiții și restricții privind extragerea nămolului, care trebuie să se realizeze în zone și cantități prestabilite. Fosta posibilitate de extragere a nămolului a dus la distrugerea izvoarelor de apă dulce și la modificarea compoziției lacului.
„Că s-a scos înainte cu nemiluita și s-au destupat izvoarele de apă dulce și au îndulcit lacul. Și automat ni s-a interzis să mai scoatem nămol și nemaiavând nămol la discreție…”
În perioada interbelică, existau concesionari care preluau parcele de teren și de plajă, unde construiau barăci din stuf, iar nămolul era adus cu gălețile din lac, fiind încălzit într-un cazan cu aburi.
Creșterea cererii pentru stațiuni balneare și pentru o formă de turism considerată „alternativă” este observată de Ileana Szasz. Dezvoltarea acestui interes însă este condiționată de calitatea infrastructurii și de posibilitatea de a valorifica această tendință. „Dar asta depinde foarte mult dacă infrastructura este întreținută și poți să fructifici acest interes”.
În cadrul cercetării pentru volumul „Salutări de la Amara!”, au fost colectate relatări și de la angajați, foști angajați sau administratori ai hotelurilor din regiune. Unul dintre aceștia a împărtășit o experiență deosebită: anumi clienți fideli solicită aceeași cameră de zeci de ani. „Sunt oameni care vin de zeci de ani și cer aceeași cameră”, a declarat acesta.
„Sunt oameni care vin de zeci de ani și cer aceeași cameră”
subliniază importanța continuității. Un exemplu în acest sens este o doamnă care, de peste 50 de ani, se reîntoarce la Amara și cere în mod special camera 103 de la Hotelul „Lebăda”, unde în prezent fiul ei este cazat.
COMENTARII / 0