Autoritățile spaniole au evacuat joi rămășițele a trei monarhi care au domnit în regiunea Aragón în secolul al XI-lea, măsură luată pentru că mănăstirea unde erau înhumați foștii monarhi este amenințată de un incendiu de vegetație, relatează Reuters.
Autoritățile locale au declarat că artefactele au fost mutate la Muzeul Provincial din Huesca, aflat la 80 km sud față de mănăstire, pentru a beneficia de protecție până la îmbunătățirea condițiilor.
Mar Vaquero, vicepreședintele regiunii Huesca din nord-estul Spaniei a declarat că decizia a fost luată după ce incendiul de vegetație, care făcea ravagii încă de luni, a început să se îndrepte joi seara către Mănăstirea Regală San Juan de la Peña.
Citește șiO femeie a furat lozuri răzuibile în valoare de 3000 de euro de la un magazin și a vrut să încaseze 21 de câștiguri la altul
Pe fundalul temerilor că situl ar putea fi înflăcărat, autoritățile au inițiat o operațiune de evacuare a obiectelor provenind din secolul X.
Un grup din cadrul Unității Militare de Urgență a reușit să pătrundă în mănăstirea situată în lanțul munților și să scoată hainele ceremoniale ale unui conte din secolul al XVIII-lea, înmormântat acolo, însă proxiimitatea focului i-a forțat să se retragă.
Mănăstirea Regală San Juan de la Peña din Spania apare în fotografie, FOTO: Bildarchiv Monheim / akg-images / Profimedia
Regii au domnit în intervalul 1035–1104.
Echipa s-a întors pentru a doua oară, însoțită de polițiști și oficiali responsabili de patrimoniu, și a scos rămășițele primilor trei regi ai Aragónului – care au domnit între anii 1035 și 1104 – dintr-un mausoleu aflat în interiorul mănăstirii, precum și câteva picturi istorice.
Vaquero a elogiat curajul echipei de salvare.
Incendiu de vegetație a crescut în intensitate joi, stimulat de temperaturi mai ridicate și de vânturi puternice. Acesta a consumat peste 9.000 de hectare și a determinat evacuarea a 16 localități, în timp ce mănăstirea a rămas intactă vineri dimineața.
În regiunea de sud a Spaniei, focul de vegetație a crescut semnificativ și joi. Până în prezent, zona a consumat 31.000 de hectare în provincia Huelva și a determinat evacuarea a aproximativ 700 de persoane.
COMENTARII / 0