Christopher Phillips a ascuns, timp de 3 ani, trupul neînsuflețit al mamei sale într-un congelator, amplasat în sufrageria casei. Bărbatul a primit o pedeapsă de aproape 2 ani și jumătate de închisoare, conform The Independent.
Sylvia Phillips, mama acestuia, a fost găsită de autorităţile britanice în luna februarie, când bărbatul a fost arestat. Femeia decedase în martie 2023, iar lângă trupul acesteia au fost găsite flori şi o felicitare pe care scria „Pentru mama, de la Christopher şi Tina”, referindu-se la câinele familiei.
Conform investigațiilor, la două zile de la deces, fiul, cu 60 de ani, a achiziționat aparatul de congelare, congelatorul, în care a fost păstrată.
Conform BBC, clinici din zona locală au raportat că au încercat să contacteze femeia de mai multe ori, însă accesul nu a fost permis de către fiul ei. Când autoritățile au vizitat domiciliul lui Christopher Phillips, bărbatul a declarat că mama lui s-a mutat în Londra și nu dorește să efectueze analize. În timpul interacțiunii, Phillips a părut agitat, iar forțele de ordine au interceptat o conversație telefonică cu o presupusă iubită.
„Poliţia urmează să mă aresteze, tu ai testamentul”,
a spus acuzatul.
Inculpatul a declarat că este vinovat atât de blocarea înmormântării mamei sale, cât și de comiterea unei fraude, iar pedeapsa prevăzută este de 2 ani și 4 luni de închisoare.
El a acumulat peste 78.000 de lire sterline, obținându‑le atât din pensia mamei sale, cât și din alte beneficii acordate de stat.
COMENTARII / 0