Talka Sada, un părinte provenit dintr-un sat modest din regiunea Terai, situată în partea de sud a Nepalului, traversează zonele muntoase inundate în speranța de a găsi fiul său, care a dispărut în urma catastrofei din data de 26 august.
„Sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”
Citește șiCe face Ionel Ganea în fiecare zi, de aproape un an și jumătate, după moartea fiului său: ”Chiar și în miez de noapte”
Vinod, fiul lui Sada, avea 19 ani și își desfășura activitatea ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, potrivit Al Jazeera.
Tânărul a stat în acea zonă pentru o lună, desfășurând activități ocazionale, precum amestecarea cimentului. Ultimul apel telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și încă patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă.
„Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.
Omul a pornit în drumul de a-l găsi pe fiul său, însoțit de fratele său.
Talka Sada a îmbrăcat o cămașă albă și pantaloni negri și a pornit alături de fratele său într-o expediție obositoare, în speranța de a găsi fiul său. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care funcționează ca o pelerină de ploaie, bărbatul a parcurs deja sute de kilometri, având la cheltuială 2,000 rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), sume împrumutate la o dobândă ridicată.
„Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.
Începutul călătoriei a constatat un drum de nouă ore cu autobuzul, care a adus Sada în Kathmandu, unde a inspectat toate spitalelor din oraș în speranța de a localiza fiul său printre supraviețuitori sau pe listele decedaților.
Fotografiile și victimele găsite erau adesea dificil de identificat, deoarece erau deteriorate sau fragmentate. Fără nicio informație despre Vinod, Sada a început să meargă pe jos către districtul Nuwakot, situat la aproximativ 60 km de Kathmandu, mai aproape de centrala unde își desfășura activitatea fiul său.
Calea către Nuwakot a fost încărcată cu provocări.
Calea către Nuwakot a fost presărată de obstacole, traversând drumuri deteriorate și sate înmuiate de noroi și resturi. În Trishuli, un oraș mic situat pe traseu, Sada și fratele său au achitat 1.500 rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez.
„Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”
a declarat el.
Sada și fratele său s-au confruntat cu respingeri și apatie.
Sada și fratele său au căutat cu disperare, însă s-au întâmpinat cu refuzuri și indiferență, fiind respinși la morgi și la tabere militare puse în funcțiune pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl explică această reacție prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.
Din satul marginal Musahar, Sada susține că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele principale pentru care autoritățile nu răspund la rugămințile sale.
Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne respinge și ne trimit de la un loc la altul
Sada a declarat în timp ce lacrimile curgeau.
„Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni ne ajută”.
Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, afirmă că fac tot posibilul pentru a localiza victimele și a le oferi ajutor. Cu toate acestea, frustrarea și sentimentul de neputință se manifestă clar în rândul celor afectați.
„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimă frânte acasă”
Sada a declarat, referindu-se la suferința familiei sale.
Sada se confruntă cu schimbări de stare, trecând de la speranță la disperare.
Pe măsură ce timpul curge fără nicio veste, dispozițiile lui Sada oscilează între speranță și disperare.
„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță.
Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.
În ciuda tuturor, renunțarea nu reprezintă o posibilitate pentru tatăl afectat. El, alături de fratele său, se pregătesc să-și continue drumul spre centrala hidroelectrică, locul unde era angajat fiul său.
În urma inundațiilor care au avut loc pe 26 august în Nepal, peste 17,000 de copii au suferit consecințe directe, potrivit datelor UNICEF. Printre cei afectați se numără Samir Tamang, un băiat de 16 ani, care a pierdut în urma catastrofei două surori și locuința, iar Akash Tamang, de 14 ani, a reușit să supraviețuiască, însă fratele și sora sa mai mici rămân dispăruți.
Stefano Lotumolo, un fotograf italian, era într-un autobuz când inundaţiile devastatoare au lovit graniţa dintre Nepal şi China și a povestit cum a reușit să scape.
COMENTARII / 0