Inteligența artificială a intrat deja în rutina multora dintre noi și a multor industrii. Într-o editură românească, AI este un instrument folosit pentru research, conținut de social media, vizualuri, traduceri experimentale și chiar pentru strategie de business. Dar experiența de până acum arată și limitele instrumentului: o traducere generată de AI pare inițial utilizabilă în proporție de circa 60%, însă necesită luni de muncă editorială, iar încercările de a genera coperți fără expertiză de design nu funcționează deocamdată. „Pentru a fi util în lumea inteligenței artificiale, trebuie să ai un nivel ridicat de expertiză”, spune Alexandra Rusu, director editorial al ZYX Books, într-un interviu alături de Cristina Bălan.
Inteligența artificială nu mai reprezintă doar un subiect discutat exclusiv în cărți pentru edituri. Ea s-a transformat într-un instrument pe care editorii îl aplică în activitatea lor zilnică, obținând rezultate foarte variate în funcție de sarcină. Alexandra Rusu, editoră, scriitoare și director editorial al ZYX Books, afirmă că utilizează AI în numeroase domenii ale muncii sale și că, după experiența echipei sale, ritmul de evoluție este dificil de ignorat.
„Eu sunt departe de a fi un specialist în AI. Sunt doar un om care nu poate evita AI-ul și îl folosesc în meseria mea, noi în echipă îl folosim”, spune ea.
Citește șiExecuția eșuată din SUA: Christa Pike este în continuare în stare critică. Avocatul cere comutarea pedepsei
În opinia sa, evoluția actuală seamănă mai degrabă cu un scenariu de creștere exponențială decât cu unul în care tehnologia a ajuns la un platou. Motivul este experiența concretă din editură: lucruri care nu puteau fi făcute în urmă cu un an sau chiar în urmă cu câteva luni sunt acum posibile. „Ce putem face cu AI-ul în meseria noastră, în zona editorială, nu puteam să facem acum șase luni. Unele lucruri, cred că nu puteam să le facem poate nici acum trei luni și nu exagerez, iar despre un an nici nu poate fi vorba.”
Procesul de traducere, un test care a determinat ca editura să revină la modelul clasic
În domeniul inteligenței artificiale, traducerea reprezintă una dintre cele mai delicate arii. Pentru o editură, AI poate părea opțiunea clară: reduce timpul necesar și generează rapid o versiune inițială a textului.
ZYX Books a desfășurat experimentul. O traducere generată de ChatGPT a fost ulterior prelucrată de un editor. Echipa a estimat inițial că textul ar putea fi folosit în proporție de aproximativ 60%. În realitate, intervenția umană s-a dovedit mult mai extinsă decât se credea.
„Sigur că s-a câștigat timp, trei luni a durat numai redactarea. Acum, impresia noastră inițială a fost că acea traducere e folosibilă în proporție de 60%. Redactorul respectiv s-a chinuit destul de mult să refacă textul”
, povestește Alexandra Rusu. (Notă: se vorbește despre folosire Ai atunci când vine vorba despre nonficțiune comercială, nu atunci când vine vorba de cărți de ficțiune).
Concluzia momentului a indicat o întoarcere la modelul tradițional: editura în continuare colaborează cu traducători.
Aceasta nu înseamnă că experimentul s-ar încheia definitiv. Rusu face o distincție între ficțiune și nonficțiune comercială. În ceea ce privește ficțiunea, ea afirmă că nu există în prezent aceeași oportunitate de a utiliza AI. În schimb, în domeniul nonficțiunii comerciale, ea susține că experimentul merită continuat.
AI-ul este capabil să genereze cantități mari de conținut. Aceasta nu implică faptul că ar putea înlocui expertiza.
O altă sferă în care AI-ul s-a dovedit eficientă este susținerea cărților.
O editură generează în mod continuu conținut pentru rețelele sociale, iar această activitate poate transforma echipele mici într-o povară. În cazul ZYX Books, inteligența artificială este utilizată pentru a crea idei și materiale de lucru, însă textele nu sunt publicate fără modificări.
„Nu înseamnă că publicăm textele scrise de AI integral, dar înseamnă că avem pe ce să lucrăm.”
Experiența cu grafica a fost însă diferită. Echipa a încercat să genereze coperți cu ajutorul AI. Unele experimente au funcționat parțial, inclusiv coperta cărții Supremație, care folosește AI într-o anumită măsură. Dar atunci când oamenii fără pregătire de design au încercat să obțină singuri o copertă gata de folosit, rezultatele nu au fost suficiente.
Din această perspectivă se extrage una dintre concluziile principale ale Alexandrei Rusu: AI-ul nu elimină nevoia de expertiză; în multe cazuri, o face mai importantă.
„Nu poți pur și simplu să dai un brief de genul «fă-mi și mie o copertă pentru cartea Supremație» și să obții ceva care poate fi circulat în industrie.”
Ethan Mollick a susținut în Co-Intelligență că valoarea AI depinde de cât de bine cunoaște utilizatorul zona de activitate. Experiența ei confirmă această idee, demonstrând că „Tot ce am încercat să facem pe zone unde nu avem expertiză, nu a ieșit. Și acolo unde avem, da, ne-am putut folosi destul de bine de AI.”
Două volume dedicate inteligenței artificiale, fiecare cu o viziune aproape contrară
În cadrul conversației privind inteligența artificială, Alexandra Rusu se bazează pe două volume pe care le-a parcurs în rolul de editor: Supremație, scrisă de jurnalista Parmy Olson și lansată în România de ZYX Books, și Co-Intelligență, autorul Ethan Mollick, profesor la Wharton.
Supremacy a obținut în 2024 titlul de Financial Times și Schroders Business Book of the Year. În paginile sale se descrie rivalitatea dintre OpenAI și DeepMind, precum și cea dintre Sam Altman și Demis Hassabis, evidențiind nu doar inovația tehnologică, ci și dominația, capitalul și scopurile comerciale care stau la baza competiției pentru AI.
Alexandra consideră că Supremație este mai atrăgătoare din punct de vedere narativ, deoarece transformă un subiect tehnologic într-o poveste plină de personaje și conflicte. În schimb, Co-Intelligență i-a oferit o altă lumină: în loc să privim inteligența artificială doar ca pe o amenințare, putem învăța să colaborăm cu ea.
Mi-a dat un pic de libertate pentru că cred că suntem, așa cum spune și el, destul de timizi în a folosi AI.
Prin aceste două volume, se conturează două impulsuri care se intersectează în zilele noastre în contextul inteligenței artificiale: uimirea față de potențialul tehnologic și îngrijorarea privind efectele sale.
Responsabilitatea editurilor în domeniul drepturilor de autor
În sectorul cărților, o întrebare crucială nu constă în cât de bine poate AI să scrie sau să traducă, ci proveniența cunoștințelor sale.
În conversație este adusă în discuție problema antrenării sistemelor AI pe volume foarte mari de texte, inclusiv cărți. Rusu spune că editurii nu i s-a cerut acordul pentru folosirea cărților sale în antrenarea unor sisteme AI. „Noi, cu siguranță, nu, ne-a cerut nimeni un asemenea acord. Dar, cu siguranță, fără el nu e etic. Adică nu poți folosi niște texte să antrenezi inteligența artificială fără să ai acordul celor care le-au produs.”
AI, așa cum observăm în prezent, marchează o schimbare de paradigmă. Dacă autorii și editurile se opun accesului la textele lor, sistemele de inteligență artificială ar putea fi antrenate pe seturi de date mai restrânse și, prin urmare, pe anumite tipuri de conținut. Aceasta ar putea genera probleme suplimentare: răspunsuri dezechilibrate, manipulatoare sau toxice. Alexandra nu susține că toate cărțile ar trebui să fie disponibile pentru AI, ci subliniază o dilemă pentru care societatea nu a găsit încă o soluție simplă.
„AI-ul nu va pleca nicăieri. E de-abia copil”
Pentru Alexandra, blocarea AI-ului nu reprezintă o soluție pe termen lung. În special în domeniul educației, ea explică de ce profesorii manifestă îngrijorare. Când elevii pot produce rapid eseuri, soluții sau teme, distincția dintre lucrarea proprie și cea obținută printr-un chatbot devine din ce în ce mai dificilă. Totuși, o simplă interdicție nu elimină această problemă.
„Mai degrabă cred că ar fi bine să-ți dezvolți relația cu acel instrument, o relație etică și sănătoasă, decât să nu-l folosești deloc de frică.” În opinia ei, copiii ar trebui să învețe nu doar să folosească AI-ul, ci și să verifice ceea ce primesc de la el. Pentru că AI-ul poate greși, poate „halucina” și poate furniza informații false, iar competența importantă devine capacitatea de a evalua și selecta informația. „Cum să-i înveți să folosească fără această interdicție, cum să pui niște limite, cum să-i înveți să discearnă între informațiile pe care le dă AI-ul.”
Din această perspectivă, Alexandra a păstrat una dintre concluziile sale după citirea lui Mollick: AI-ul nu trebuie perceput ca un instrument malefic, nici ca o soluție omniprezentă.
„AI-ul nu va pleca nicăieri. E de-abia copil.”
Un editor afirmă că încă reușește să distingă conținutul creat de inteligența artificială.
Alexandra Rusu este și scriitoare, iar experiența sa cu limbajul îi permite să susțină că, în prezent, poate recunoaște cu ușurință textele generate de ChatGPT.
„Eu chiar am un subiect în minte și, într-o primă fază ar presupune o documentare istorică pe o anumită poveste legată de Transilvania și imigranții care, în jur de 1900 au plecat și s-au stabilit în America. Mă interesează subiectul pentru că e legat de un străbunic de-al meu și de o poveste de familie.”
M-am întrebat, adică tema asta e cu mine de niște ani deja și nu știam de unde să o apuc și e foarte posibil să fac o parte din research, bineînțeles, online. Acum, nu știu dacă doar cu inteligența artificială, mai sunt și pe arhive și sigur că da, dar da, cred că în partea de research o să mă folosesc de AI. În partea de scris nu știu care ar fi sensul.”
Nu se referă neapărat la erori evidente, ci mai degrabă la o anumită „stranie” a propozițiilor, la modul de construcție, la ordinea cuvintelor și la absența unor expresii naturale din vorbirea cotidiană.
„Asta e acum. Ce va fi anul viitor o să vedem.”
Pe măsură ce modelele progresează, instinctul unui editor ar putea să nu mai fie suficient pentru a diferenția un text scris de om de unul creat de AI.
AI-ul, „coleg” pentru o echipă mică
ZYX Books utilizează inteligența artificială nu doar în producția și promovarea unei cărți, ci și în strategia de afaceri, contabilitate și organizarea activității. Această schimbare este rezultatul dimensiunii echipei. Editura afirmă că lansează 20 de titluri pe an, având o echipă editorială de cinci persoane. În acest cadru, fiecare oră devine crucială.
Iar AI nu vine neapărat cu idei complet nemaiauzite, mărturisește Alexandra. Uneori valoarea sa este alta: structurează și prioritizează lucruri pe care oamenii deja le aveau în minte, dar pe care nu aveau timp să le pună în ordine.
„Felul în care, structura în care ți le pune, uneori și ierarhizarea lor, sunt lucruri la care te-ai gândit, dar care erau în agenda ta pe la sfârșit fiindcă n-ai avut timp de ele.” În locul unui „înlocuitor” pentru om, apare astfel imaginea unui instrument cu care omul lucrează, dar pe care trebuie să știe să-l evalueze.
În spațiul dintre culpă și inevitabilitate
La finalul conversației, cele două cărți despre AI îi lasă Alexandrei Rusu două sentimente aparent contradictorii. Pe de o parte, Supremație îi provoacă o formă de neîncredere și chiar vinovăție atunci când folosește AI-ul. „După ce citești Parmy Olson, e destul de greu să te îndrepți spre folosirea AI-ului. Ai mereu așa o crampă în stomac, o reținere și te întrebi pe toate părțile dacă e ok, dacă acum ce anume hrănești.” Pe de altă parte, Co-Intelligență îi oferă argumente pentru a continua să experimenteze. „Mollick ne încurajează să experimentăm mult mai mult, să fim mai curajoși.”
Se pare că această situație descrie realitatea majorității companiilor din domeniul editorial: se află între dorința de a adopta o tehnologie în continuă evoluție și necesitatea de a stabili ce nu poate fi sacrificat în acest sens. Pentru o editură, întrebarea nu mai rezidă în faptul că AI va fi integrat în activitatea zilnică. Acesta a intrat deja.
Întrebarea constă în: unde integrezi inteligența artificială, ce activități îi atribui și ce proporție de competență umană menții în apropierea ei.
Alte recomandări de lectură: Empire of AI – Karen Hao, Boulder – Eva Baltasar, Media aritmetică – Filip Florian, Cântecul pâinii – Al Tait, Kitty Tait, The Triangle of Power – Alexander Stubb, The Arrogant Ape – Christine Webb.
Acest articol se încadrează în inițiativa „Fila cu Filă”, finanțată de
Publicația este susținută de ING Business PRO
COMENTARII / 0