Horațiu Cosma, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, a anunțat vineri că Autostrada Unirii A8 dobândește ritm pe primele kilometri.
„Autostrada Unirii A8 prinde viteză pe primii kilometri”
Cosma a precizat că, în prima jumătate a anului viitor, se va putea circula pe primele kilometri ai Autostrăzii Unirii A8. În sectorul care se întinde între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 70%.
„Am găsit un șantier schimbat la față pe primul sector al Autostrăzii Unirii A8, între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului. Proiectul se apropie cu pași rapizi de 70% stadiu fizic. După un început mai timid, cu multă ploaie și un șantier înotând în apă la tot pasul, constructorul s-a dezlănțuit în ultimele luni”, se arată în mesajul postat vineri de Horațiu Cosma pe Facebook.
Potrivit acestuia, aproape 90% din terasamente sunt finalizate și „avem deja «negru» pe jumătate din cei 24 de kilometri ai proiectului”.
În fiecare zi se aștern peste 1.500 de tone de asfalt, iar podurile și pasajele au ajuns la aproximativ 75%, precizează Cosma. Cele două ecoducte „mamut”, fiecare cu o lățime de 100 de metri și care vor permite traversarea autostrăzii de către fauna sălbatică, sunt finalizate.
În zonele de construcție se află peste 800 de lucrători, iar în total există aproximativ 700 de utilaje și echipamente.
Horațiu Cosma anunță că în prima parte a anului viitor vor fi dați în circulație primii kilometri ai Autostrăzii Unirii A8. În primăvară va fi deschisă prima jumătate a proiectului, între Târgu Mureș și Acățari, care va funcționa ca o centură ocolitoare sudică a municipiului Târgu Mureș. Apoi, în vara lui 2027 vor fi deschiși circulației și cei aproximativ 12 kilometri dintre Acățari și Miercurea Nirajului.
„Este primul pas esențial pentru conectarea rapidă și modernă a Moldovei cu Transilvania. Dar nu ne oprim aici. În această toamnă vom emite autorizația de construire pentru următorul sector, de la Miercurea Nirajului spre Sovata. Mai departe, pe A8 montan, se lucrează deja pe sectorul Joseni – Ditrău, iar pentru celelalte sectoare dificile din munți suntem în plin proces de proiectare de detaliu. A8 nu mai este un vis pe hârtie. Se construiește. Kilometru cu kilometru, pod cu pod, tunel cu tunel. Și, foarte curând, primii kilometri ai Autostrăzii Unirii vor fi deschiși circulației”, a transmis Horațiu Cosma.
COMENTARII / 0