Un poliţist spaniol a fost ucis şi un altul a fost grav rănit marţi, după ce un dispozitiv exploziv s-a detonat în timp ce interveneau la un conflict violent între două familii în oraşul Oviedo, au anunţat autorităţile locale.
În timpul altercației, femeie tânără a fost împuşcată și rănită de un bărbat, însă viața ei nu mai prezintă risc, precizează Reuters, menționat de Agerpres.
Sindicatul de polițiști JUPOL a precizat că ofițerul decedat era parte din echipa canină a Poliției Naționale spaniole, iar ofițerul rănit, aflat într-o stare foarte gravă după ce și-a pierdut un picior, face parte din unitatea pirotehnică a Poliției.
Citește șiCum s-a produs carambolul cu zeci de vehicule din Bulgaria: Un camion a blocat drumul, pe o ceață apărută brusc
Oviedo a fost scena unui incident în care, conform sindicatului, polițiștii au ajuns la periferie și au găsit la intrare un rucsac în care se afla un dispozitiv exploziv. În timp ce forțele de ordine încercau să îndepărteze obiectul de pe clădire pentru a-l dezamorsa, acesta s-a activat.
Proprietarul rucsacului, pe care se suspectează că a fost și tiratorul tânerei, are 60 de ani. Acesta a reușit să scape și este căutat de polițiști.
COMENTARII / 0