NATO are un plan pentru a respinge un eventual atac al Rusiei, însă Europa se confruntă cu o problemă mai amplă: cum se pregătește pentru o confruntare de lungă durată în condițiile în care Statele Unite își schimbă prioritățile și caută o relație mai stabilă cu Moscova. La Forumul de Securitate de la Varșovia, generalul Alexus Grynkewich a prezentat strategia militară a alianței, în timp ce oficialii europeni au avertizat că apărarea continentului nu se poate baza la nesfârșit pe capacitățile americane. Diferențele de percepție asupra amenințării ruse și nevoia de a dezvolta propriile resurse militare pun sub presiune unitatea NATO, se arată într-o analiză publicată de TVP World.
„Uniți suntem puternici” a fost sloganul Forumului de Securitate de la Varșovia din acest an. La finalul celor două zile petrecute în capitala Poloniei, mi s-a părut că acest mesaj reprezintă mai degrabă o aspirație decât o realitate.
Acesta este, în parte, motivul pentru care mult discutata „teorie a victoriei” a generalului Alexus Grynkewich a avut un asemenea ecou.
Citește șiCine este Ioana Ciocan, agreată de Nicușor Dan pentru șefia Ministerului Culturii. Legăturile cu Primăria Capitalei
În timpul conferinței s-a simțit o ușurare colectivă când comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa al NATO a prezentat, în sfârșit, această strategie. Mesajul său a fost liniștitor de direct: dacă cineva, adică Rusia, atacă NATO, alianța va „bloca, atenua și respinge” atacul. Dacă agresorul continuă, NATO va merge dincolo de distrugerea forțelor aflate în punctul de contact și va lovi sistemul mai amplu de luptă care le susține.
„Ne descurcăm”
, a repetat generalul de mai multe ori. Într-un context în care alianța se confruntă cu un climat politic din ce în ce mai delicat, această asigurare a avut relevanță.
Un succes moderat, motivat de factori bine întemeiați
Grynkewich a subliniat ce nu implică o victorie.
„Nu urmărim să impunem o înfrângere strategică adversarului nostru. Nici nu avem nevoie să facem acest lucru”
a spus el.
Obiectivul NATO este să întrerupă atacul, să prevină ocuparea teritoriului aliat și să învingă forțele și sistemele mobilizate împotriva sa.
NATO este o alianță defensivă și nu ar dori, cu greu, ca Kremlinul să creadă că activarea articolului 5 ar transforma conflictul într-o confruntare existențială, pe viață și pe moarte, între Rusia și Occident. Fără îndoială, această limitare este de înțeles.
Reducerea riscului de escaladare în relația cu Moscova contează enorm, mai ales când Rusia deține mii de arme nucleare. Prin urmare, Grynkewich a oferit NATO ceva asemănător unei teorii pentru înfrângerea Rusiei într-o campanie militară. A vorbit însă mult mai puțin despre felul în care Occidentul ar putea câștiga confruntarea de lungă durată în care Rusia pare să se fi angajat tot mai mult, arată analiza TVP World.
Rusia ar putea pierde forța de invazie, însă ar rămâne totuși capabilă să construiască una nouă. Ar continua să dispune de rachete, de industrie, de venituri din energie, de capacități cibernetice și de numeroase alte mijloace prin care ar putea face viața adversarilor mai dificilă, fără a trece pragul unui război deschis.
„Nimic nu mă ține treaz noaptea”, a spus Grynkewich la un moment dat. „Treaba mea este să-i țin pe alții treji noaptea.”
Această replică a fost apreciată. Totuși, nu sunt complet convins că Vladimir Putin va suferi un somn prea scurt din această cauză. În plus, o parte din explicație se află în Washington.
Prezența majoră: relația dintre Washington și Moscova
În acest context, a fost evidențiată o contradicție, la care participanții la conferință păreau să fie complet conștienți în culise, însă, în mod surprinzător, au evitat să o declare public pe scenă.
Grynkewich precizează că un conflict cu Rusia ar determina NATO să lupte nu doar împotriva trupelor invadatoare, ci și
„orice și tot ceea ce”
le susține, le aprovizionează sau le controlează.
Washingtonul exercita presiuni asupra Kievului în aproape același interval, încercând să oprească atacurile la rafinăriile de petrol rusești.
Financial Times a raportat că autoritățile din Statele Unite au alertat Ucraina cu privire la posibilitatea de a pierde accesul la armament și la informații vitale în cazul în care nu încetează aceste atacuri. În același timp, Donald Trump a exprimat nemulțumiri față de inițiativa lui Volodimir Zelenski de a viza rafinăriile rusești.
„Ar fi bine să înceteze naibii odată”, a spus Trump, înainte de a sugera că Ucraina „să-și găsească un nou lider care să poată încheia o înțelegere…”.
Desigur, o rafinărie nu reprezintă un punct de comandă sau un depozit de armament. Totuși, strategia care stă la baza celor două situații nu este complet diferită, remarcă analiștii de la TVP World.
Rafinările din Rusia furnizează motorina esentială pentru funcționarea unei economii imense, inclusiv pentru necesitățile logistice ale forțelor armate. În același timp, acestea constituie o parte a sectorului energetic ce generează fondurile necesare Moscovei pentru a susține continuarea războiului.
Campania ucraineană a atins un nivel de eficiență suficient pentru a perturba producția, a cauzat o majorare a prețurilor interne ale combustibilului și a forțat Kremlinul să adopte măsuri de urgență pentru a proteja sectorul energetic.
Trump a semnat ulterior un contract referitor la motorină cu Putin și a diminuat restricțiile, facilitând astfel reintroducerea combustibilului rusesc pe piețele internaționale.
Andrii Sybiha, ministrul ucrainean de Externe, a pronunțat o expresie care a captat esența dilemei Kievului la conferință.
„În mai puțin de doi ani, am trecut de la «Nu ai cărțile necesare» la «Nu-ți juca cărțile».”
Zâmbeturile păreau persuasive, însă crăpăturile rămân.
Până la încheierea conferinței, am auzit cu frecvență mare numeroase interpretări ale mesajului referitor la unitatea NATO, astfel încât insistenta însăși a dobândit o importanță notabilă.
„Încă vă iubim”
Matthew Whitaker a transmis acest mesaj europenilor, în calitate de ambasador al SUA la NATO.
Pe măsură ce discuțiile privind unitatea se intensificau, liniile de fractură ascunse în spatele acestui mesaj deveneau din ce în ce mai greu de trecut cu vederea.
Europa își consolidează pregătirile în fața scenariului în care Rusia ar continua să fie principalul său pericol de securitate în viitorul previzibil. O dintre ele se deplasează peste Atlantic. Statele Unite au însă <
Whitaker a subliniat în cadrul forumului din Varșovia că Europa se situează în prezent pe locul patru în ordinea de prioritate a Statelor Unite, urmând după protecția teritoriului național, regiunea emisferă occidentală și zona Indo-Pacific.
Există și un calcul strategic mai amplu. Strategia de Securitate Națională a SUA, publicată în decembrie anul trecut, indică faptul că Washingtonul urmărește stabilitatea strategică în relația cu Moscova. O asemenea abordare i-ar permite Americii să se concentreze asupra celorlalte priorități, în loc să rămână blocată într-o confruntare prelungită în Europa.
Există și un aspect comercial. Rusia posedă cantități semnificative de numeroase resurse minerale și energetice, iar Statele Unite manifestă un interes clar pentru aceste bogății.
Ce tip de concesii ar fi dispus Trump să accepte pentru a accesa aceste șanse și cât de mult ar considera interesele de securitate ale continentului european un factor esențial în planurile sale?
În interiorul Europei apare o nouă crăpătură.
Diviziunile nu se restrânge doar la relația transatlantică. În interiorul Europei există diferențe semnificative în ceea ce privește modul în care este percepută amenințarea rusă.
Începând din Norvegia, trecând prin Finlanda și Suedia, continuând prin țările baltice și ajungând în Polonia, Rusia constituie nucleul central în jurul căruia se construiește strategia de apărare. În zonele mai de sud, percepția amenințării este mai puțin urgentă.
Brookings a lansat un raport la deschiderea forumului, în care a subliniat relevanța sentimentului de pericol în contextul unor bugete restrânse.
„Ceea ce contează cel mai mult, având în vedere bugetele restrânse, este percepția amenințării”.
se evidențiază în cercetare.
Țările situate mai aproape de Rusia au tendința de a aloca fonduri mai mari pentru sectorul de apărare, în contrast cu statele din sudul Europei, care au înregistrat un număr semnificativ mai mic de incidente rusești grave, denumite „zona gri” – acțiuni ostile ce nu ajung la nivelul unui conflict militar deschis.
Aceste diferențe nu indică faptul că NATO se fragmentizează în alianțe concurente. Ele evidențiază, totuși, că membrii săi petrec din ce în ce mai mult timp în medii strategice distincte și nu au aceeași percepție asupra amenințărilor de securitate.
Włodzimierz Czarzasty, președintele parlamentului polonez, a surprins această diviziune în cadrul Forumului de Securitate de la Varșovia: „Vrem să-l înțelegem pe cetățeanul spaniol, care se teme de afluxul de migranți, dar vrem ca același cetățean să-l înțeleagă pe fermierul polonez, care a fost trezit recent în fiecare noapte de sirenele de alarmă.”
El a subliniat că solidaritatea europeană presupune recunoașterea unor probleme variate, de la migrație și securitatea frontierelor, până la amenințarea militară directă resimțită de statele din vecinătatea Rusiei.
„Europa 3.0”, o asigurare pentru viitor.
Aceste aspecte ne conduc către Andrius Kubilius, comisar european de apărare.
În Varșovia, el a discutat despre conceptul NATO 3.0, un cadru în care europenii preiau o responsabilitate mult mai amplă pentru apărarea convențională, în timp ce Statele Unite își redirecționează resursele către alte zone.
Kubilius a exprimat clar că, în cele din urmă, Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să înlocuiască o parte din „facilitatorii strategici” pe care îi primește în prezent de la Statele Unite. Printre acești factori se numără avioanele de realimentare în zbor și informațiile obținute prin satelit, capacități esențiale pentru desfășurarea operațiunilor militare moderne.
NATO 3.0 necesită o Europă 3.0. Conform opiniei sale, această transformare nu poate fi limitată la alocarea unor sume mai mari pentru același sistem de apărare.
Kubilius a criticat în repetate rânduri ceea ce a numit „haute couture”-ul militar al Europei: sisteme sofisticate și costisitoare, produse în cantități mici, în condițiile în care lecțiile războiului din Ucraina arată tot mai clar importanța producției la scară mare, a vitezei și a armelor „suficient de bune”, care pot fi înlocuite rapid.
Conflictul din Ucraina a subliniat necesitatea unor echipamente ce pot fi fabricate și expediate în cantități mari, reparate sau înlocuite fără întârzieri semnificative și adaptate prompt la evoluțiile de pe front.
Astfel, „Europa 3.0” pare să se îndepărteze de conceptul de nou slogan pentru integrarea europeană, adoptând în schimb caracterul unei polițe de asigurare. Nu se referă la protecția împotriva unei retrageri totale a Statelor Unite din NATO. Situația este mai complexă, subliniază analiza publicată de TVP World.
Europa trebuie să se pregătească și pentru posibilitatea ca America să rămână în alianță, să își păstreze trupele și capacitățile militare pe continent, dar să urmărească, în anumite momente, obiective diferite de cele ale aliaților europeni în relația cu Rusia.
Aceasta este provocarea strategică pe care o are de înfruntat Europa: să consolideze capacitatea NATO de a respinge un atac și, în același timp, să-și dezvolte propriile mijloace pentru a face față unei confruntări de lungă durată, fără să presupună că Washingtonul va avea întotdeauna aceleași priorități ca europenii.
COMENTARII / 0