Fost ministru al Mediului și secretar de stat în mai multe guverne, acum primar la Miwercurea Ciuc, Attila Korodi (UDMR) rememorează, într-o lungă postare pe contul său de Facwbook, istoria sa personală în relație cu afacerea Roșia Montană, după ce România a câștigat definitiv, după 21 de ani, procesul cu dezvoltatorul proiectului minier.
Attila Korodi prezintă câteva detalii neînregistrate despre această confruntare, în care, prin intermediul reprezentanților săi de top, statul român s-a aflat în conflict cu propriul său. El ridică acuzații destul de grave împotriva fostului președinte Traian Băsescu, susținător al proiectului, și asupra altor demnitari, pe care nu îi denumește.
În încheierea mesajului, Attila Korodi își exprimă mulțumiri celor care l-au susținut în această inițiativă. Printre aceștia se numără jurnalistul Ovidiu Vanghele, care acum se află în centrul unui conflict cu altul dintre competitori ai proiectului Roșia Montană, președintele Nicușor Dan.
Citește șiUn „act de bunăvoință” sau crime de război: Culisele campaniei sângeroase conduse de Pete Hegseth împotriva „narco-teroriștilor”
Oferim integral mesajul lui Attila Korodi:
O perioadă de 21 de ani dedicată luptei pentru Roșia Montană
În dimineața de ieri, subiectul Roșia Montană a început să se manifeste brusc în toate publicațiile de presă.
21 de ani din viața mea sunt strâns legate de această narațiune. Acești 21 de ani au fost plini de curiozitate, deschidere, determinare, incertitudini, ezitări,
În urmă cu 21 de ani, în funcția de secretar de stat al Ministerului Mediului, cu atribuții în domeniul afacerilor europene și internaționale, am fost pus în fața detaliilor proiectului din cele mai înalte niveluri de decizie. Anul 2005 a marcat începutul. Astăzi, în mijlocul lunii noiembrie 2026, pot declara fără îndoială: proiectul s-a finalizat! S-a finalizat!!!
Momentul a sosit în care este oportun să discut și alte aspecte, dincolo de ceea ce publicul a putut cuprinde până acum.
Totul a început atunci când, în relațiile bilaterale cu Ungaria – fie că era vorba despre probleme de mediu, fie despre cele din domeniul gospodăririi apelor –, precum și în cadrul Convenției de la Espoo, esențială pentru procesul de autorizare, la consultările publice organizate atât peste graniță, cât și în țară, a devenit tot mai clar că proiectul minier de la Roșia Montană era o investiție grandomană, supradimensionată și arogantă, susținută de resurse financiare uriașe și de un sprijin politic puternic. Tocmai aceste caracteristici au făcut tot mai evident și faptul că proiectul avea numeroase puncte vulnerabile: lipseau răspunsurile inginerești și tehnologice adecvate, iar de-a lungul anilor au apărut suspiciuni serioase privind falsificarea datelor.
Cumva era întotdeauna însoțită de cel puțin o instituție politică sau de stat care susținea cu adevărat proiectul. De la implicarea directă a lui Traian Băsescu,
Regăsindu
2005–2007: În calitate de secretar de stat responsabil pentru afaceri europene, iar după un an și pentru domeniul protecției mediului, am primit o mulțime de informații în cadrul consultărilor publice, al ședințelor comisiilor tehnice de analiză, precum și al consultărilor desfășurate la nivel interstatal și european. Toate acestea au spulberat treptat naivitatea tinereții mele. În acea perioadă s-a construit și un dialog foarte sănătos cu mișcările civice. Am ajuns să privesc lucrurile din mai multe perspective, iar convingerea mea a fost întotdeauna că, atunci când există îndoieli și nu se oferă răspunsuri fundamentate, consecința poate fi o catastrofă de mediu. Tot în această perioadă am înțeles că proiectul, indiferent cum l-am privi, ar fi provocat și o catastrofă socială.
2007–2008: A fost perioada în care, în calitate de conducător responsabil al instituției, ca ministru al Mediului, am luat una dintre cele mai dificile decizii din viața mea. În urma unei analize juridice aprofundate, am suspendat întreaga procedură de autorizare. Procedura nu avea temei legal, deoarece o hotărâre judecătorească anulase planul de urbanism zonal al investiției. Și astăzi cred că aș lua aceeași decizie, pentru că asta impuneau legea și bunul-simț.
Îmi amintesc foarte bine ziua în care am luat această decizie, la fel cum îmi amintesc și momentul în care oameni s-au legat cu lanțuri de scările ministerului. Din acel moment, relația mea cu acest subiect a intrat într-o altă etapă. În primul rând, a început presiunea politică, al cărei actor principal a fost președintele Traian Băsescu. Și-a folosit toate mijloacele. În al doilea rând – și despre asta nu am scris și nu am vorbit niciodată până acum –, construcția pavilionului României la Expoziția Mondială de la Zaragoza, dedicată apei și dezvoltării durabile, a fost sabotată tot pentru a mă umili, pentru a putea spune că am făcut de rușine statul român și, în cele din urmă, pentru a mă elimina din viața politică și din domeniul politicilor de mediu. În plus, compania m-a dat în judecată personal, împreună cu un coleg, solicitându-ne despăgubiri materiale. Familia mea, situația mea materială și viitorul meu au fost puse în pericol.
Societatea civilă nu doar că mi-a eliminat apărarea, ci și numeroase organizații neguvernamentale s-au alăturat efortului meu de intimidare. Markó Béla, atunci președinte al UDMR, a rămas alături de mine în mod constant. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu îmi cerea în mod constant să îmi desfășor activitatea cu profesionalism și perseverență. Colegii UDMR din București m-au susținut continuu, indiferent dacă ocupa funcții de miniștri, secretari de stat, parlamentari sau conducători de instituții.
Una dintre cele mai mari case de avocatură din România a luat în vizor ministerul și pe mine personal. Noi am luptat împotriva lor cu mica noastră echipă de specialiști din minister și cu tânăra casă de avocatură a celor de la Leaua. La recomandarea echipei Leaua am beneficiat, se poate spune, de o apărare juridică aproape pro bono. Nu voi uita niciodată că dr. Gheorghe Florea, decanul Baroului Național, a crezut atât de mult în ceea ce făceam, încât și-a asumat aproape pro bono apărarea mea în fața unei mașinării uriașe. L-am cunoscut ca pe un om foarte modest și îi voi rămâne recunoscător pentru totdeauna.
Eu aveam atunci abia treizeci de ani și, în acele situații extrem de dure și complicate, a trebuit să înfrunt o mașinărie uriașă, pusă în mișcare împotriva mea – toate acestea cu știința lui Traian Băsescu. Acea perioadă, Roșia Montană, lupta împotriva proiectului minier, mi s-au întipărit adânc în suflet. Nu le voi putea șterge niciodată din mine.
Îmi voi păstra mereu recunoștința față de organizațiilor civile pentru sprijinul acordat. Am purtat propria mea confruntare, însă este posibil ca aceștia să fi abandonat în final, exact pentru că am dispus în permanență curajul societății civile în spate.
Slavă Domnului, proiectul de la Zaragoza a fost dus până la capăt: dacă îmi amintesc bine, la finalul expoziției pavilionul nostru s-a clasat pe locul al șaptelea în topul celor mai vizitate pavilioane. Am câștigat procesul, am câștigat împreună, iar compania a renunțat în cele din urmă, după mulți ani.
În anul 2012, pentru o scurtă perioadă, până la demisia Guvernului Ungureanu, am fost nevoit să refac funcția de ministru. În acea perioadă, pe baza semnalelor primite de la societatea civilă, am constatat din nou că proiectul se confrunta cu un gol juridic. După consultări interne în minister, am solicitat un audit juridic realizat de cabinetul de avocatură Leaua, care a stabilit că procedura de autorizare a investiției nu putea fi reluată. La sfârșitul mandatului, am publicat această constatare, iar efectul a fost că următorul ministru nu a putut să ignore situația.
Tot în acea perioadă am depus jurământul la Palatul Cotroceni. În acel moment, președintele Băsescu m-a amenințat personal în privința proiectului Roșia Montană, în stilul său caracteristic, prin câteva remarci aruncate aparent în treacăt.
În 2013, am integrat comisia dedicată Roșia Montană. Inițial, aceasta a fost creată pentru a discuta proiectul legislativ, însă, prin eforturile mele, a evoluat într-o adevărată comisie de investigare.
În timpul audierilor s-a evidențiat că Ministerul Mediului nu avea planuri de a dezvolta propriile studii specializate. Am supus-o unei verificări extrem de riguroase pentru ca opinia publică să poată observa
În final, comisia a întocmit un raport cu un ton critic. PSD ar fi dorit să susțină proiectul de lege într-o formă diluată, însă în cele din urmă nu a acceptat să-l adopte în fața opoziției UDMR și PNL. Plenul a respins, în cele din urmă, proiectul de lege care ar fi susținut investiția.
În anul 2014
În 2015, Gabriel Resources și Gabriel Resources (Jersey) Limited au depus o cerere de arbitraj împotriva României la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID), instituție care funcționează sub egida Băncii Mondiale.
Au cerut despăgubiri în valoare de 6,5 miliarde de dolari din partea statului român, susținând că autoritățile – în special anumite cadre de conducere – le-au împiedicat realizarea proiectului, generând astfel daune. Un element esențial al acestei povestiri a fost implicarea mea.
2024: Era târziu în noapte, de fapt aproape dimineață, când mi-a sunat telefonul. Dintr-un motiv oarecare eram încă treaz. O voce cunoscută de demult mi-a spus atât: „Domnule ministru, am câștigat.” Am întrebat: „Ce anume?” „Procesul de la Washington.” Nu am dormit nici măcar o clipă în acea noapte, iar a doua zi abia am reușit să-mi revin. Știam că tot ceea ce făcusem eu și tot ceea ce făcuse statul român împotriva companiei ținuse de respectarea legii, de respingerea corupției și de înlăturarea șantajului. În același timp, mă temusem că, dacă lucrurile nu ar fi stat astfel, nu compania ar fi continuat să-mi ceară milioane, ci statul român s-ar fi putut întoarce împotriva mea, într-un dosar de despăgubiri de peste 6 miliarde de dolari.
Dosarul Roșia Montană mi-a otrăvit de multe ori viața și a pus în pericol siguranța familiei mele. Știam că sunt de partea legalității și a oamenilor, dar asta a însemnat de multe ori că trebuia să duc totul singur. Soția mea mi-a fost alături în tot acest timp. Ca avocat, știa foarte bine la ce proceduri juridice complicate eram expus și era conștientă că totul s-ar fi putut termina foarte rău dacă altcineva ar fi interpretat legalitatea altfel decât noi, cei din echipa de specialiști.
Recunoașterea faptului că îl mulțumesc nu este suficientă. Totuși, îl mulțumesc! Îl onorez pentru că, în perioada marelui șantaj din Zaragoza, a rămas ferm alături de mine și a insistat să continuăm până la final, subliniind că șantajiștii și Băsescu nu trebuie să câștige. A continuat să fie prezent chiar și atunci când Băsescu m-a amenințat în fața microfonului, deși știa că a doua zi aș fi putut fi ridicat.
Îmi doare când realitatea este distorsionată.
Îmi doare atunci când unii exprimă
Acum urmează lista de recunoștințe. Nu există o ierarhie de importanță; le menționez în ordinea în care îmi apar în minte. Îi mulțumesc:
Echipa de experți din cadrul ministerului, în toți acești ani, a inclus: Angela Filipaș, Dorina Mocanu, Liliana Bara (care nu mai este printre noi), Raluca David și Cosmin Teodoru.
Markó Béla, Borbély László și Kelemen Hunor au susținut nu doar ministrul, ci și persoana din spatele funcției, în perioadele dificile.
Demeter Attila și Bogos Zsolt m-au eliberat de capcana Zaragoza printr-un efort excepțional de intens.
Ovidiu Vanghele a devenit cunoscut recent, în special prin intervenția președintelui Nicușor Dan. În acea perioadă, el lucra ca jurnalist specializat la Mediafax. În 2007 și din nou în 2012, el a atras atenția mea asupra problemelor juridice majore asociate proiectului Roșia Montană. Prin intermediul meu, el a inițiat o avalanșă de activități în sprijinul legalității și al adevărului.
Crenguței Leaua, alături de mine, a avut convingerea că putem îndrăzni să ne luăm în fața Goliatului. Ea a făcut acest pas și a reușit să învingă. Experiența acumulată de ea a ajuns la un nivel atât de solid, încât participarea ei la apărarea României în fața tribunalului internațional de arbitraj a devenit esențială. Prin urmare, cauza dreaptă a rămas în siguranță.
Dr. Gheorghe Florea, deși ar fi putut să declare că nu se implică în apărarea mea, pentru că nu dispunuse de fonduri, în timp ce adversarul meu reprezenta unul dintre cele mai puternice grupuri economice, susținut de o mare firmă de avocatură. Totuși, el a avut încredere în mine și în această cauză. Îi sunt profund recunoscător.
Oamenilor din Roșia Montană, pentru că au văzut în mine o speranță în lupta pentru adevăr și pentru că ei, alături de numeroase organizații civice din București, Cluj și din întreaga Transilvanie, mi-au fost alături, s-au implicat în proces și m-au tratat ca pe un partener. Pentru că au înțeles că eu nu pot trăi fără să caut adevărul, fără să țin cont de opiniile oamenilor și fără să lupt pentru o cauză dreaptă, chiar dacă între timp totul s-ar putea prăbuși în jurul meu.
Consilierii ministeriali care m-au susținut de-a lungul anilor, fie că erau români sau maghiari, știau și înțelegeau că, dacă nu păstrăm o anumită doză de naivitate și dacă apelăm la instrumentele politice dure în loc să ne lăsăm conduși de umanitate, vom suferi pierderi. Înconjurători, prea multe interese ne-ar forța să abandonăm drumul cel mai corect și sincer. Mulțumiri sincere adresate nominal lui Marius Bărbulescu, lui Szász Hargita, Teodora Mețiu, Dósa Szilárd, Alina Ifrim, Mihai Drăgan, Jeni Guța, Marilena Burlacu și Narcis Jeler.
În final, încă un gând: când documentele care încă rămân secrete vor deveni publice, în mod sigur – dacă încă voi trăi – voi înțelege lucruri pe care astăzi doar le bănuiesc. De exemplu, cine a câștigat cu adevărat din spec
Cu o bucurie profundă, mă simt eliberat după douăzeci și unu de ani – este uimitor, și mă liniștește să scriu aceste cuvinte: după douăzeci și unu de ani, pot, în cele din urmă, să respir ușor. Am înfruntat și am învins. În primii pași, am luptat în singurătate cu toate consecințele, iar statul român s-a alăturat doar în a doua fază. Adevărul a triumfat!
© G4Media.ro
COMENTARII / 0