Avionul lui Volodimir Zelenski lovit de dronă după decolare spre Oslo

Avionul care îl transporta pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, a fost „aproape...

Avionul care îl transporta pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă după ce a decolat marţi din Republica Moldova, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune NRK, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„Avionul său a fost aproape lovit de o dronă în timpul decolării din Republica Moldova. Aceasta este realitatea în care el trăieşte”, a declarat Store pentru postul NRK.

Marţi seara, Volodimir Zelenski a ajuns în Oslo.

Citește șiSorin Lazăr a preluat funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi: „Eforturile se vor concentra pe elaborarea programului pentru 2027”

Premierul norvegian nu a dezvăluit sursa acestor informații și nu a precizat cât de aproape s-a aflat drona de avionul președintelui ucrainean.

Zelenski a asistat miercuri la înmormântarea regelui Harald V al Norvegiei, deplasându-se în spatele sicriului alături de alți șefi de stat în centrul orașului Oslo.

El a plecat din Norvegia la scurt timp după ce ceremonia funerara s-a încheiat.

Stoere a declarat într-un comunicat marţi că se va întâlni cu liderul ucrainean în cursul serii, discuţiile lor concentrându-se pe „apărarea aeriană” a Ucrainei.

Zelenski a declarat că, în timpul vizitei sale în Norvegia, va discuta cu reprezentanți ai companiilor care participă la inițiativa Freyja, care vizează crearea unui sistem antibalistic european.

COMENTARII / 0