Primul raport de evaluare a activității instituției, publicat de Comisia Europeană, indică că Parchetul European, condus de Laura Kovesi, a obținut rezultate semnificative în salvarea bugetului Uniunii Europene, în special în cazurile transfrontaliere complexe, la cinci ani de la începerea operațiunilor.
„Acesta este primul raport de evaluare realizat vreodată cu privire la Parchetul European (EPPO), la cinci ani de la începerea activității sale, la 1 iunie 2021. Raportul constată că, de la înființare, EPPO a obținut rezultate clare și importante în protejarea bugetului UE, în special în cazurile transfrontaliere complexe, care beneficiază de coordonarea EPPO”, a transmis Comisia pe 18 septembrie, cu o lună înainte ca mandatul lui Kovesi la șefia Parchetului European să expire.
Conform raportului, modelul hibrid al EPPO, constând într-un birou central situat în Luxemburg și în procurori europeni alocați în statele membre, s-a dovedit a fi eficace:
Citește șiPreședintele Nicușor Dan cere reexaminarea legii care incriminează căsătoriile forțate ale minorilor: cele 4 motive
„Acest model unic le permite anchetatorilor să identifice legături între cazuri, persoane și companii care, în alte condiții, ar putea rămâne nedescoperite”
Mai mult, operațiunile EPPO s-au intensificat de 7 ori de la începutul operațiunilor.
„Comparând anii 2021 și 2025, numărul anchetelor a crescut de la 515 la 3.602, iar valoarea totală vizată de ordinele de înghețare a activelor a crescut de la 147,3 milioane de euro la 1,13 miliarde de euro anul trecut”
Se menționează în raport.
Raportul a semnalat însă și câteva probleme, invocate de Kovesi de mai multe ori, printre care volumul mare de muncă și resursele insuficiente. „Ambiguitățile juridice din Regulamentul EPPO, diferențele în modul în care regulamentul este aplicat la nivel național sau dificultățile în schimbul de informații cu alți actori, precum și nivelul inegal de sprijin oferit de statele membre”, mai scrie în document.
Pentru ca EPPO să-și atingă complet potențialul, raportul a subliniat și necesitatea întăririi datelor referitoare la rezultatele activităților și recuperărilor efectuate, diminuării disparităților în aplicarea regulamentului la nivel național și sporirii cooperării și schimbului de informații cu actorii importanți.
„Rezultatele raportului vor contribui la analiza în curs a Comisiei Europene privind arhitectura UE de combatere a fraudei, inclusiv la evaluarea comună de impact care vizează Regulamentul EPPO și Regulamentul OLAF, precum și Directiva privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal (Directiva PIF)”, se mai arată în comunicat.
Raportul a fost completat cu o analiză realizată de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). EPPO și OLAF reprezintă doi piloni esențiali ai sistemului UE pentru combaterea fraudei.
Parchetul European a fost creat în 2017 ca un organism autonom, cu sediul în Luxemburg, și are ca atribuție investigarea, urmărirea penală și trimiterea în fața justiției a infracțiunilor care vizează bugetul Uniunii Europene, inclusiv corupția și fraudele transfrontaliere legate de TVA. Mandatul Laurei Kovesi în funcția de șef al EPPO a început pe 31 octombrie 2019 și se va încheia în toamna anului în curs, exact pe 31 octombrie.
COMENTARII / 0