Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), lansează o avertizare privind consecințele nefaste pe care le-ar putea avea destrămarea Coaliției de guvernare asupra economiei românești.
El a explicat că o criză politică în acest moment ar putea avea urmări crâncene pentru economia României, care se vor resimți pentru mulți ani de aici înainte. Rădulescu a subliniat că situația internațională rămâne una foarte fragilă, chiar dacă prețul petrolului a scăzut, deocamdată, sub 100 de dolari pe baril.
În același timp, deficitul bugetar al României rămâne încă foarte mare, chiar dacă a scăzut de la nivelul de 9,3% din Produsul Intern Brut (PIB). Continuarea reformelor este esențială, chiar dacă acestea implică reduceri de personal în sectorul public și restructurarea întreprinderilor de stat cu pierderi.
Citește șiEugen Tom
Dacă aceste reforme se opresc, atingerea deficitului de 6,2% din PIB, aprobat de parlament, devine problematică. România are la dispoziție doar câteva luni pentru a adopta măsurile necesare care să deblocheze cele 10 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Aceste fonduri nu ar trebui să implice niciun cost pentru România; în schimb, ar trebui să contribuie la îmbunătățirea funcționării economiei și la finalizarea proiectelor în curs – toate în beneficiul societății românești. Eugen Rădulescu afirmă că PSD nu are nimic de câștigat din decizia de a rupe Coaliția.
„Nu am idee ce calcule de partid și-o fi făcut PSD”
El a mai adăugat că PSD a ales un moment foarte nepotrivit pentru a risca un haos de proporții în economia țării. „Ce știu este că ar fi putut găsi cu greu un moment mai nenorocit pentru a risca un haos de proporții în economia țării”.
„Iar eu chiar nu văd scenariul în care cei care au decis așa ceva să aibă de câștigat din decizia asta”.
În urma acestui eveniment, miniștrii social-democrați au demisionat astăzi din Guvern. Ulterior, premierul Ilie Bolojan a anunțat cine va ocupa locurile rămase vacante.
- Ministerul Muncii – Dragoș Pîslaru, ministrul Proiectelor Europene
- Ministerul Sănătății – Cseke Attila, ministrul Dezvoltării
- Ministerul Agriculturii – Tanczos Barna, vicepremier
- Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu, ministrul de Interne
- Ministerul Energiei – Ilie Bolojan
- Ministerul Transporturilor – vicepremierul Radu Miruță, ministru al Apărării
- Portofoliul vicepremierului Marian Neacşu va fi preluat de Oana Gheorghiu
Președintele Nicușor Dan a declarat că nu a primit oficial demisiile miniştrilor PSD. „Bineînţeles că ştiu ce s-a întâmplat azi, le aşteptăm şi decidem”.
Întrebat dacă va mai chema partidele la consultări, șeful statului a spus că sigur se va întâmpla ceva săptămâna viitoare.
COMENTARII / 0