Cât de mare este riscul de blackout, după oprirea centralei de la Cernavodă. Un oficial le transmite românilor „să stea liniștiți”

Secretarul de stat Cristian Buşoi, din cadrul Ministerului Energiei, a declarat pe TVR Info că oprirea celui de-al doilea reactor al Centralei Nucleare de la...

Secretarul de stat Cristian Buşoi, din cadrul Ministerului Energiei, a declarat pe TVR Info că oprirea celui de-al doilea reactor al Centralei Nucleare de la Cernavodă nu expune România la un risc de pană de curent la nivel național.

oamenii trebuie să stea liniştiţi

El a subliniat că asigurarea consumului pentru populație și „serviciile-suport” rămâne garantată.

Citește șiComisia Europeană va analiza introducerea unei taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice

„Teoretic, doar dacă avem incendii masive de vegetaţie din cauza caniculei sau, Doamne fereşte, dacă cineva se gândeşte într-un mod nepotrivit şi într-un loc nepotrivit să dea foc la un rest din agricultură şi să se atingă liniile Transelectrica şi de acolo să se declanşeze o reacţie care poate fi reversibilă, dar durează până când va fi reparat. Altfel, strict din oprirea Cernavodă 2 nu vom ajunge în situaţia de blackout. E clar că avem multe alte soluţii înainte de a dezechilibra sistemul naţional şi tocmai în acest sens Hotărârea de Guvern şi normativul Transelectrica a fost pentru a reduce acest risc, vorbim de reducerea voluntară de consum şi, evident, deconectarea manuală, pe care chiar nu o văd posibilă la marii consumatori”, a afirmat Cristian Buşoi, citat de News.ro.

El a susţinut că în ceea ce priveşte populaţia şi serviciile-suport – spitale, instituţii – există „suficientă producţie, în România, chiar şi în orele de vârf, pentru a asigura consumul”. „Din acest punct de vedere, oamenii trebuie să stea linştiţi”, a continuat Buşoi.

Actualitate

Reactorul 2 al Centralei nucleare Cernavodă se află în pericol de oprire din cauza nivelului critic al Dunării. Avertismentul este emis de Nuclearelectrica.

Actualitate

În România există un proiect în valoare de 1 miliard de lei care ar putea asigura alimentarea cu apă a patru reactoare nucleare. Proiectul a fost aprobat de două ani, însă execuția nu a început încă.

secretarul de stat a declarat că extinderea intervalului în care centrala din Cernavodă va rămâne în nefuncționare ar putea influența facturile.

„Efectul economic, într-adevăr, este mai clar şi pe consumatorii industriali care depind de piaţa zilei următoare şi, la un moment dat, şi marii furnizori vor fi impactaţi odată cu închiderea unităţii 2 (a centralei de la Cernavodă – n.r.), pentru că vor trebui să înlocuiască contractul Nuclearelectrica cu achiziţia de electricitate de pe piaţa zilei următoare din România şi pieţele regionale”, a afirmat Cristian Buşoi.

Conform declarației sale, nu doar consumatorii mari vor fi afectați, ci și furnizorii care primesc energie de la centrala nucleară; efectul se va reflecta în facturi dacă situația persistă.

„Dacă vorbim doar de 10 zile, de o situaţie de felul acesta, efectul în facturile din toamnă va fi unul mic. Dacă vorbim de o perioadă mai lungă, sigur că lucrurile pot arăta puţin mai rău atât în ceea ce priveşte competitivitatea economică, cât şi anumite efecte în facturile consumatorilor. Dar lucrările de dragare continuă, de decolmatare, pentru ca repornirea să se facă puţin mai repede odată ce creşte debitul Dunării”, a subliniat oficialul din Ministerul Energiei.

COMENTARII / 0