Codul Urbanismului: promisiune de reformă sau iluzie?

Începând cu săptămâna ce urmează, și începând exact cu data de 25 august, Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor va intra în vigoare.

Actul legislativ este probabil cel mai important act normativ din domeniul construcțiilor din ultimele două decenii, corelând într-un singur act normativ legislația principală din domeniul autorizării lucrărilor de construcții și legislația privind amenajarea teritoriului și urbanismului. Noul Cod promite să pună capăt unor conflicte legislative, vine cu clarificări de aplicare față de legislația anterioară și introduce instituții noi. Din perspectiva tehnicii legislative, Codul are o structură solidă și încorporează întregul proces de amenajare a teritoriului, procedura de autorizare și recepție, precum și elemente importante privind calitatea în construcții. 

Conform așteptărilor, introducerea noului Cod a primit un entuziasm rezervat exclusiv marilor schimbări. După decenii de ajustări continue și cereri legislative, România a decis să înlocuiască total structura normativă bazată pe Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 350/2001 cu un cod unic, destinat să facă mai ușoare, să digitalizeze și să accelereze planificarea urbană și aprobarea construcțiilor.

Citește șiAnaliză Miza din spatele acordului cu Putin: Trump speră să-i convingă pe alegătorii SUA că îmbunătățirea economică nu este o vorbă goală

Într-un comunicat recent de presă al Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se arată că ”Prin noile reglementări, am pus bazele unei reforme care schimbă modul în care privim dezvoltarea localităților. […] Avem nevoie de infrastructură, mobilitate, spații verzi și servicii publice care să crească în același ritm cu localitățile unde trăim”. La nivel declarativ, atât din expunerea de motive, cât și din mesajele guvernanților, promisiunea este seducătoare: mai puțină birocrație, termene mai scurte, proceduri digitalizate, responsabilități clarificate și o mai mare predictibilitate pentru investitori și cetățeni. 

Iluzia se manifestă însă atunci când credem că doar modificarea legii poate rezolva problemele cetățenilor, probleme care sunt de fapt mai mult de natură instituțională și administrativă.

Să privim mai atent situația legislației pe care Codul promite să o înlocuiască. De la data adoptării și până în prezent, Legea 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, a suferit peste 80 de modificări legislative, dintre care 28 de modificări numai din 2020 până în prezent. Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului stă puțin mai bine, cu 38 de modificări de la adoptare, dintre care doar 12 modificări din 2021 până acum. Legislația în construcții a fost de-a lungul vremii, corectată, modificată, înnoită, schimbată și republicată în repetate rânduri. Ori,  unul dintre dezideratele de bază ale mediului de afaceri și ale cetățeanului este însăși stabilitatea legislativă și predictibilitatea. Rămâne de văzut dacă noul Cod va trece proba timpului sau dacă, așa cum s-a întâmplat adesea în trecut, va fi urmat de o nouă serie de prorogări, ajustări și modificări succesive.

O altă problemă se referă la modul în care Codul nou va fi implementat în realitate. În România, lipsa de reglementări legale nu a fost sursa dificultății, ci complexitatea aplicării acestora. Documentul legislativ reprezintă rezultatul unui proces de elaborare care a durat peste cinci ani, iar tezele preliminare au fost aprobate în martie 2021.

Accesează continuarea articolului pe blogul PwC România.

Articolul a fost semnat de Georgiana Bălan, coordonator al practicii de drept imobiliar, în colaborare cu D&B David și Baias.

Articolul este susținut de PwC România