
Recent, Alin Ene, un judecător proeminent din România, a devenit ținta unor critici și ironii online, după ce a publicat o postare. CSM a prezentat anumite statistici, care sugerează că sistemul judiciar român este extrem de eficient, însă această afirmație a fost puternic contestată de cei care utilizează serviciile justiției și de profesioniștii din domeniul juridic.
Alin Ene a raportat că, în anul precedent, timpul necesar pentru rezolvarea dosarelor a fost de 3,6 luni în domeniul penal și 5,5 luni în domenii non-penale.
În ceea ce privește judecătoriile, intervalul de timp a fost de 4,2 luni pentru cauzele penale și 4,6 luni pentru celelalte tipuri de cauze.
În urma excluderii procedurilor de încuviințare a executării silite, durata medie de soluționare se reduce la aproximativ 8 luni, potrivit afirmațiilor magistratului.
Afirmațiile făcute de Alin Ene au stârnit un val de controverse în secțiunea de comentarii, unde criticilor li se pare inexplicabil că, în trecut, reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv însuși Ene, pledau pentru reglementarea activității magistraților și pentru recrutarea de specialiști în domeniu, tocmai din cauza „crizei de personal” care afectează sectorul.
Citește șiBrexit eșuat, admite premierul britanic; Marea Britanie caută UE
Trei avocați au fost consultați de către Ziare.com în legătură cu informațiile furnizate de Alin Ene.
Avocatul Ilie Dorin a declarat că datele oferite sunt inexacte și partiziante.
„Cifrele prezentate sunt mincinoase și tendențioase”
Potrivit lui Ilie Dorin, există o discrepanță între cifrele oferite de respectivul judecător și realitățile cotidiene din domeniul judiciar.
Prezentarea datelor ridică semne de întrebare, deoarece scopul acestora pare a fi unul neclar, iar efectul lor asupra comunității judiciare este negativ. Există o discrepanță evidentă între statisticile oferite și realitatea descrisă de CSM. Pe de o parte, se afirmă că un proces în România se desfășoară într-un timp relativ scurt de câteva luni, însă, pe de altă parte, se susține că judecătorii sunt supraîncărcați** cu dosare, acordând doar 1-2 termene pe an, ceea ce impune o reglementare a volumului de muncă al judecătorilor.
„Cifrele prezentate sunt mincinoase și tendențioase, fiind adunate ‘mere cu pere’, ‘struguri cu cireșe’, și făcând o medie, a dat un număr de ‘portocale’”
În opinia mea, nu există 4 luni sau chiar sub 2 luni pentru soluționarea unor cauze civile ori penale, indiferent de complexitatea lor. Cele mai expeditiv rezolvate sunt, de obicei, ordonanțele președințiale în materie civilă și, în penal, confirmările de renunțare la urmărirea penală. Însă, aceste din urmă cauze au fost incluse în statisticile prezentate ca fiind ‘procese’, deși ele reprezintă doar dosare necontencioase. În mod similar, în domeniul civil, s-au contabilizat drept ‘procese’ și încuviințările de executare silită, care, de asemenea, sunt doar dosare și proceduri necontencioase. Există, de asemenea, anumite cauze care au fost incluse în numărătoare drept ‘procese’, însă ele nu reprezintă decât proceduri de confirmare judiciară”, a afirmat avocatul, într-un interviu acordat Ziare.com.
Afirmațiile făcute de un judecător CSM au stârnit un val de critică, fiind considerate nedemne de un membru al Consiliului Superior al Magistraturii; avocații au calificat cifrele prezentate drept „mincinoase și tendențioase”.
Afirmația lui Ene potrivit căreia justiția operează la un nivel optimal înlătură necesitatea de a majora numărul de angajați și de a reglementa volumul de muncă, în situația unui presupus „colaps al justiției”, consideră avocatul Ilie Dorin.
În mod evident, nu se poate înțelege motivul pentru care se afirmă că sistemul funcționează perfect, atunci când, pe de altă parte, se recunoaște că acesta se află în stare de avarie și în colaps. Din perspectiva mea, această amalgamare de cifre, dosare și timpii record pentru un sistem judiciar care se află în colaps – așa cum este descris de numeroși magistrați și chiar de către CSM, nu este de natură să promoveze o imagine pozitivă a magistraturii. În realitate, la nivelul instanțelor de judecată, se observă că procesele penale de bază, care implică procedura de recunoaștere a faptei, inclusiv etapa camerei preliminare și comunicarea hotărârii, necesită cel puțin un an de la data înregistrării la instanță pentru a fi soluționate. În ceea ce privește procesele civile, se constată că durata acestora depășește cu ușurință un an chiar și în cazul celor mai simple cauze.
Justiția se confruntă cu o penurie acută de judecători și personal auxiliar. Funcționarea sistemului judiciar este grav afectată, iar avocații sunt martorii acestei situații în fiecare zi. Afirmația potrivit căreia procesele judiciare se desfășoară rapid și eficient, putând fi soluționate în doar o lună de zile, este considerată o distorsionare a realității judiciare. Această opinie este nedemnă de un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În loc de a prezenta cifre optimiste, CSM ar trebui să ofere o imagine clară și obiectivă a situației din instanțele de judecată.
„A ascunde realitatea din instanțe sub un preș, cu ajutorul unor cifre uluitoare și frumoase, mi se pare o discuție care ne depărtează de nevoile magistraților”
, a declarat un jurist.
În opinia avocatei Anca Elena Bălășoiu, unul dintre aspectele deficitare ale justiției este perioada de timp necesară pentru rezolvarea cauzelor.
„Exact asta lipsește justiției, un timp rezonabil în care să se soluționeze cauzele”
a declarat aceasta.
De asemenea, Anca Elena Bălășoiu, avocat, semnalează dificultățile pe care le întâmpină categoria profesională a magistraților, care nu se reflectă în datele oferite de Alin Ene.
Justiția eficientă necesită un interval de timp rezonabil pentru rezolvarea cauzelor aflate în curs de judecată, indiferent dacă este vorba despre dosare penale sau non-penale, după cum a menționat Alin Ene. Procesele de judecată implică diverse și complexe tipuri de dosare, iar experiența a arătat că administrarea justiției, cu toate etapele sale procesuale, inclusiv faza de fond și exercitarea căilor de atac, se întinde pe ani de zile în fața instanțelor de judecată, nicidecum pe luni de zile.
Declarația făcută de către Bălășoiu pentru Ziare.com a scos în evidență un punct de vedere alternativ, potrivit căruia nu se poate adeveri aprecierea făcută de judecătorul CSM. Poate că a existat o anumită situație particulară în atenția sa, o anumită fază a procesului sau doar anumite cazuri în care nu au mai fost intentate căi de atac. Însă, acestea constituie excepții și nu reflectă volumul de muncă real al instanțelor judecătorești, a mai spus el.
Conducerea profesiei judiciare este criticată pentru că nu recunoaște supraaglomerarea cu care se confruntă magistrații în activitatea lor. Este deplorabil că această realitate nu este asumată de către factorii de decizie din cadrul profesiei judiciare, a declarat un judecător CSM.
„Magistrații, supraaglomerați cu dosare. Este regretabil că acest lucru nu este recunoscut de conducerea acestei profesii”
În loc de a lăuda sistemul judiciar ca fiind impecabil, reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii ar fi indicat să se concentreze asupra identificării unor soluții pentru perfecționarea acestuia, afirmă un avocat.
Magistrații continuă să fie extrem de necesari în sistemul judiciar pentru a lucra în cadrul instanțelor, a crea noi completuri de judecată și a permite o mai mare specializare a instanțelor de judecată. În cazul în care există o încărcătură mare de dosare la nivelul instanțelor de prim rang, precum judecătorii, posibilitatea de specializare a magistraților se reduce. Drept urmare, magistrații sunt obligați să gestioneze multiple tipuri de dosare, ceea ce le poate afecta cariera și timpul alocat fiecărui dosar, ducând uneori la o scădere a calității actului de justiție,
fără voia directă a magistratului care judecă
.
Numeroși magistrați ridică problema suprasolicitării în fața numărului mare de dosare, o situație destul de îngrijorătoare. Fără îndoială, nimeni nu are o imagine mai clară asupra acestei probleme decât ei înșiși. Conducerea acestei profesii este însă criticată pentru că nu reușește să ia măsuri concrete pentru optimizarea actului de justiție, în loc de a se limita la prezentarea unor statistici discutabile care, în opinia avocatului, nu oferă o reflectare fidelă a realității, a declarat un avocat din Capitală, care este și cadru universitar.
Încrederea în sistemul judiciar este puternic afectată de aceste probleme, care subminează esența justiției.
„Aceste aspecte conduc la scăderea încrederii în actul de justiție”
Se atrage atenția și asupra situațiilor extreme în care suprasolicitarea a avut consecințe fatale pentru magistrați. Magistrații au nevoie de întăriri și de o structură organizatorică mai amplă, potrivit Anca Elena Bălășoiu. Statisticile prezentate de Alin Ene sunt considerate a fi lipsite de realism.
În perioada recentă, magistrații au înregistrat decese în timpul activității sau la scurt timp după pensionare. Cauzele acestor decese au fost atribuite, printre altele, strresului generat de responsabilitățile profesionale și de volumul mare de muncă. O echipă redusă de magistrați conduce la încetinirea procesului de justiție, afectând nu numai pe magistrați, ci și părțile implicate în procese, modul în care avocații își desfășoară activitatea și felul în care personalul auxiliar din instanțe gestionează dosarele. Toate acestea contribuie la scăderea încrederii în sistemul de justiție.
„Să nu uităm, în ultimii ani am avut parte și de decese în rândul magistraților în activitate sau la puțin timp după ce aceștia s-au pensionat. Decesele au fost puse și pe seama stresului dat de responsabilitatea muncii, de natura acesteia, dar și de volumul mare de muncă pe care trebuie să-l realizeze instanțele. Prea puțin personal în rândul magistraților duce la o lentoare a actului de justiție, care afectează nu doar magistrații, ci și părțile din proces, modul în care și noi, ca avocați, ne exercităm profesia, modul în care se încarcă și personalul auxiliar din instanțe cu dosare pe care trebuie să le gestioneze de la un termen la celălalt. Aceste aspecte conduc la scăderea încrederii în actul de justiție, din păcate”
, a declarat Bălășoiu.
Afirmațiile formulate de către Alin Ene au fost catalogate drept înșelătoare și selective de către avocata Cosmina Georgiana Popa, care a declarat că textul respectiv prezintă o imagine denaturată a modului în care justiția română operează.
„Textul scris de Alin Ene oferă o imagine selectivă și, în anumite privințe, înșelătoare asupra funcționării justiției române”
În opinia avocatului Cosmina Georgiana Popa, informațiile oferite de către un oficial al Consiliului Superior al Magistraturii merită o evaluare mai detaliată.
„Trebuie să fie examinate cu atenție”
a afirmat ea, făcând referire la datele respective.
Prezentarea făcută de Alin Ene oferă o perspectivă incompletă și, în anumite aspecte, înșelătoare asupra mecanismelor de funcționare ale justiției din România. Deși se bazează pe cifre statistice reale, rezultatul – și anume că justiția nu este una lentă – ridică anumite semne de întrebare, deoarece metodologia folosită pentru interpretarea acestor cifre lasă la o parte aspecte cheie legate de complexitatea cauzelor, de distribuția perioadelor de timp și de experiența efectivă a celor implicați în procese.
„Media aritmetică a duratei dosarelor este un indicator insuficient și, adesea, distorsionant”
. Faptul că durata medie de soluționare a dosarelor este de 3,6 sau 5,5 luni nu oferă informații relevante despre cazurile complexe, care sunt cele mai importante pentru percepția publică și pentru modul în care funcționează statul de drept. Valorile medii sunt puternic influențate de dosarele simple, repetitive și standardizate – cum ar fi încuviințările de executare silită sau cauzele cu soluții procedurale rapide. Chiar și autorul studiului recunoaște acest lucru, însă consideră că impactul este unul minim: excluderea acestor dosare duce la dublarea duratei medii – de la aproximativ 4-5 luni, la în jur de 8 luni. Această diferență demonstrează, de fapt, în ce măsură statisticile brute cosmetizează realitatea.
Perioada necesară pentru rezolvarea unui dosar nu coincide cu intervalul de timp necesar pentru emiterea unei sentințe finale. Statisticile prezentate par să se bazeze, în mare măsură, pe etape procesuale individuale sau pe soluții de fond în fața primei instanțe. Însă, pentru persoana obișnuită sau pentru mediul de afaceri, ceea ce are importanță este momentul în care disputa se încheie în mod definitiv, după parcurgerea etapelor de apel și, dacă este cazul, de recurs. În realitate, numeroase cazuri se prelungesc pe parcursul a mai mulți ani până la obținerea unei soluții definitive, în special în domenii precum contenciosul administrativ, litigii comerciale complexe sau cauze penale de mare complexitate, a afirmat avocatul Cosmina Georgiana Popa pentru Ziare.com.
Metodologia utilizată pentru realizarea comparației cu standardele europene a fost considerată incompletă și fără un cadru de referință clar. Criticii acestei abordări susțin că lipsa de informații detaliate privind procesul de comparare conduce la înțelegeri eronate.
„Comparația cu media europeană este prezentată fără context metodologic”
Avocatul Cosmina Georgiana Popa consideră că procentele oferite de respectivul judecător, precum și paralelismul făcut cu valorile medii la nivel european, trebuie abordate cu precauție.
Un număr covârșitor de 88,2% din cazuri fiind rezolvate într-un interval sub un an nu reflectă neapărat eficiența procesului judiciar și nici realitatea perioadelor de soluționare. Foarte probabil, marea parte a dosarelor mai puțin complexe sunt soluționate prompt, pe când o mică parte din procesele mai complicate, dar critice, pot să rămână în așteptare lungi perioade de timp.
„Este perfect posibil ca o mare majoritate a dosarelor simple să fie soluționate rapid, în timp ce un procent relativ mic de cauze complexe – dar esențiale – să rămână blocate ani întregi.”
În acest context, tocmai aceste dosare mai dificile sunt cele care provoacă întârzieri la nivel de sistem, prescripții, incertitudine juridică și costuri economice considerabile.
În evaluarea sa, specialistul a arătat că Comparația cu standardele europene este realizată fără o clarificare adecvată a metodelor utilizate. În fapt, indicatorii CEPEJ nu se limitează la a evalua perioada efectivă de soluționare a fiecărui caz, ci utilizează noțiuni cum ar fi ‘rata de clarificare’ și ‘timpul de soluționare’, care sunt condiționate de proporția dintre cazurile nou înregistrate și cele soluționate. În esență, un sistem poate prezenta parametri favorabili pe hârtie, dar să provoace întârzieri considerabile în anumite cauze particulare. Pe de altă parte, deosebirile structurale dintre sistemele juridice ale statelor – spre exemplu, ponderea semnificativă a procedurilor de executare silită în România – fac ca orice comparație directă să fie problematică.
Este ineficient să invocăm cantitatea mare de muncă drept dovadă de productivitate, deoarece acest lucru poate reflecta, în schimb, o problemă fundamentală de organizare.
Se consideră că afirmația lui Alin Ene cu privire la volumul de muncă al magistraților români și numărul de cauze soluționate ar putea indica o problemă fundamentală în sistem.
„o disfuncționalitate structurală”
este termenul utilizat pentru a descrie această situație, potrivit avocatului respectiv.
Se consideră că volumul mare de activitate, care este de trei ori peste media europeană, nu constituie un indicator de eficiență, ci mai degrabă semnalează o disfuncționalitate structurală. Un număr prea mare de dosare poate fi rezultatul unei legislații instabile, a unei practici neunitare, a lipsei unor mecanisme alternative pentru rezolvarea conflictelor sau al unei culturi juridice excesiv de litigioase. Prin urmare, un volum mare de activitate nu reprezintă neapărat un merit al sistemului, ci poate fi un simptom al problemelor acestuia. În plus, percepția publică nu se bazează doar pe cazuri izolate, ci pe experiențe repetate, precum intervale lungi între ședințe, amânări frecvente, expertize care se desfășoară timp de luni sau chiar ani, precum și dificultăți în executarea hotărârilor judecătorești. Aceste realități nu sunt negate de statisticile favorabile, ci coexistă cu ele.
Rezultă că, Popa consideră că, deși cifrele prezentate par să indice o anumită productivitate la nivel general, nu pot dovedi în mod credibil că justiția din România nu este ineficientă în ceea ce privește viteza de soluționare a cauzelor. O evaluare aprofundată ar trebui să facă distincția între diversele tipuri de dosare, luând în considerare perioada necesară pentru ajungerea la o soluție definitive și corelând datele cantitative cu experiența concretă a celor implicați în procese. În absența acestor detalii, verdictul rămâne incomplet și, în mare parte, înșelător.
„În concluzie, deși datele invocate sugerează o anumită eficiență la nivel agregat, ele nu pot susține, în mod convingător, teza că justiția română nu este lentă. O analiză riguroasă trebuie să distingă între tipuri de cauze, să ia în calcul durata până la soluția definitivă și să coreleze indicatorii cantitativi cu experiența reală a justițiabililor. În lipsa acestor nuanțe, concluzia rămâne incompletă și, în bună măsură, înșelătoare”
, a declarat Popa.
Statisticile privind performanța nu pot ascunde, ci dimpotrivă pot masca, fenomenul de suprasolicitare.
Statul român este obligat să rezolve problema completării schemei de personal, potrivit avocatului respectiv, care consideră că aceasta reprezintă o preocupare majoră.
Atunci când sunt examinate în detaliu, cifrele invocate de Alin Ene susțin și mai puternic argumentele în favoarea normării muncii și a extinderii schemelor de personal, care până acum erau deja justificate.
În ciuda unei aparente eficiențe globale, nu poate fi negată o încărcătură structurală excesivă pentru magistrați. Volumul mare de dosare soluționate într-un timp relativ scurt poate fi un indicator al unei funcționări la capacitate maximă, care se bazează pe un efort considerabil și, uneori, imposibil de susținut pe termen lung din partea personalului. Rezultatele statistice nu ar trebui să conducă la concluzia că nu există o suprasolicitare, ci mai degrabă că aceasta ar putea fi ascunsă.
În esență, chestiunea nu se rezumă la timpul mediu necesar rezolvării, ci mai degrabă la complexitatea și modul de distribuire a sarcinilor. Judecătorii și procurorii nu se ocupă exclusiv de dosare elementare și repetitive, care ar putea influența în mod negativ statisticile generale, ci se confruntă și cu cauze complicate, care necesită mult timp și resurse intelectuale considerabile. O abordare corectă a evaluării activității lor presupune diferențierea între diversele tipuri de cauze, pentru a preveni situațiile în care un magistrat este apreciat strict cantitativ, fără luarea în considerare a gradului real de dificultate al dosarelor cu care se confruntă.
Schimbările preconizate în ceea ce privește numărul de angajați nu au drept scop exclusiv accelerarea procesului de soluționare, ci mai degrabă o abordare complexă care să includă creșterea calității, predictibilității și accesibilității la actul de justiție.
Justiția din România ar putea fi consolidată prin extinderea numărului de angajați în cadrul sistemului. Cosmina Georgiana Popa avertizează că problemele vechi ale sistemului, dacă nu sunt soluționate, pot duce la consecințe nefaste.
„Nesoluționarea problemelor cronice din sistem riscă să genereze consecințe nefaste”
a declarat aceasta, subliniind importanța reformării schemei de personal pentru îmbunătățirea actului de justiție.
Se consideră că volumul de muncă este de trei ori mai mare decât media europeană, ceea ce constituie un motiv întemeiat pentru creșterea numărului de angajați. Funcționarea sistemului în astfel de condiții ridică semne de întrebare legate de eficiența și stabilitatea acestuia pe termen lung. Problema nu este doar dacă sistemul poate suporta această suprasolicitare, ci mai degrabă dacă poate face acest lucru fără a compromite calitatea actului de justiție, consecvența jurisprudenței și reducerea riscului de erori.
Înregistrarea cantitativă a activităților nu surprinde toate eforturile care nu sunt vizibile în cifre: elaborarea detaliată a deciziilor, cercetarea aprofundată a dosarelor, prezența la ședințe multiple, manipularea probelor complexe și colaborarea strânsă cu alte entități. Toate aceste aspecte necesită timp considerabil și nu sunt întotdeauna reflectate cu acuratețe în indicatorii de performanță. O abordare sistematică a evaluării muncii ar facilita o apreciere mai fidelă a acestor contribuții și o repartizare echitabilă a responsabilităților.
În cele din urmă, mărirea numărului de angajați în schemă nu are drept scop exclusiv accelerarea soluționării, ci și consolidarea calității, predictibilității și accesibilității justiției. Un sistem judiciar care operează cu rapiditate, însă sub o presiune permanentă, se expune riscului de a deveni fragil pe durate lungi de timp, din cauza schimbărilor în rândul personalului, a supraîncărcării profesionale și a diminuării atractivității carierei.
În acest context, cifrele oferite de Alin Ene nu infirmă importanța stabilirii unor norme de muncă și a creșterii numărului de angajați; dimpotrivă, o interpretare adecvată a acestora poate servi drept argument puternic în sprijinul unor astfel de decizii.
COMENTARII / 0