În data de 29 august, Islanda a organizat un referendum care nu a reprezentat un vot direct „pentru” sau „împotriva” aderării la Uniunea Europeană. Electoratul a fost întrebat dacă țara ar trebui să reînceapă negocierile de aderare cu Bruxelles, suspendate cu peste un deceniu.
În situația în care „Da” ar fi câștigat, orice acord eventual negociat cu UE ar trebui să fie supus ulterior unui al doilea referendum.
Totuși, pentru majoritatea susținătorilor „Nu”, această întrebare a fost considerată practic primul pas către aderare. Campania eurosceptică a subliniat că inițierea negocierilor ar readuce la discuție domenii pe care Islandă nu vrea să le abandoneze.
Citește șiUrsula von der Leyen vine luni la București. Șefa CE va avea întâlniri cu președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu
Peștele constituie o resursă economică și funcționează ca un simbol al independenței.
Niciun subiect nu a avut o greutate mai mare decât pescuitul.
Islandia își stabilește în prezent propriile cote de pescuit și controlează accesul la apele sale. În calitate de stat membru al Spațiului Economic European, țara participă la piața unică europeană, însă Politica Comună în domeniul Pescuitului a UE nu se aplică Islandei. Același lucru este valabil și pentru Politica Agricolă Comună.
O posibilă aderare ar modifica această situație și ar determina Reykjavíkul să negocieze cum sectorul pescuitului va fi integrat în regulile Uniunii.
În cazul islandezii, însă, problema este mult mai mare decât cea economică.
Reuters subliniază că disputele privind controlul apelor teritoriale sunt profund înrădăcinate în istoria modernă a Islandei. În perioada denumită „Războaie ale Codului”, Islanda a intrat în multiple confruntări cu Marea Britanie între anii 1950 și 1970, luptând pentru extinderea și apărarea propriilor zone de pescuit. Succesul islandez a devenit un element esențial al identității naționale.
Eiríkur Bergmann, profesor de științe politice, a declarat pentru Reuters că pescuitul s-a transformat de-a lungul timpului în
„un simbol al suveranității Islandei”
, deoarece a constituat fundamentul independenței economice a țării.
Industria islandeză se îngrijorează că Politica Comună în domeniul Pescuitului ar putea perturba modelul existent, în care o proporție semnificativă din valoarea capturilor este păstrată în economia locală.
Înainte de referendum, Ministrul islandez de Externe Þorgerður Katrín Gunnarsdóttir, care susține reînceperea negocierilor, a subliniat cât de delicat este acest subiect: orice înțelegere cu UE trebuie să asigure Islandei control total asupra pescuitului și să ofere un rezultat satisfăcător pentru sectorul agricol.
Suveranitatea :
„Noi trebuie să luăm deciziile”
Al doilea motiv principal al campaniei „Nu” a fost suveranitatea națională.
Islanda, cu aproximativ 400.000 de locuitori, este o țară de dimensiuni reduse, iar independența completă față de Danemarca a fost obținută doar în 1944. De aceea, propunerea de a transfera anumite competențe către instituțiile europene întâmpină o rezistență mai accentuată decât în alte state.
„Cred că este vorba, în primul rând, despre păstrarea controlului asupra propriilor alegeri și decizii ca țară”, explica pentru Reuters un alegător islandez în timpul campaniei.
Islanda este deja extrem de apropiată de Uniunea Europeană, deși nu face parte din ea, fapt care a consolidat această percepție.
Islandezii se află în cadrul Spațiului Economic European, sunt membri ai EFTA și aderă la zona Schengen. Prin aceste aderente, cetățenii islandezi profită de mobilitatea liberă a persoanelor, bunurilor, serviciilor și fondurilor, iar legislația pieței unice europene este adoptată în proporție semnificativă.
Islanda continuă să fie exclusă din cadrul politicilor UE pe care la Reykjavík le consideră cele mai sensibile, și anume agricultura, pescuitul, uniunea vamală și politica monetară.
Pentru cei care susțin euroscepticismul, acesta a constituit argumentul principal: Islanda deține deja majoritatea beneficiilor economice ale aderării la UE, fără a fi nevoită să cedeze controlul pescuitului și al agriculturii.
În Islandă rurală, agricultura reprezintă o altă teamă.
În cadrul campaniei, pescuitul a ocupat poziția de lider, însă agricultura a reprezentat o problemă de o importanță semnificativă, în special în zonele situate în afara Reykjavík.
Activitatea agricolă din Island se desfășoară sub condiții distincte față de cea europeană continentală, din motive legate de climă, distanță și costuri de producție ridicate.
Fermierii eurosceptici se îngrijorează de concurența produselor mai ieftine din statele UE și de transformările pe care aderarea la Politica Agricolă Comună le-ar putea aduce sistemului actual de protecție și subvenții.
Această problemă nu reprezintă un element nou. În negocierile anterioare de aderare, care au avut loc în urma cererii depuse de Islanda în 2009, sectorul agricol și cel al pescuitului au constituït cele mai dificile cazuri. Capitolul dedicat agriculturii nu fusese nici măcar inițiat, iar discuțiile concrete despre pescuit nu au început până la suspendarea procesului.
Reykjavík s-a îndreptat către Europa. Provincia a manifestat un scepticism mult mai pronunțat.
Întregul proces de contabilizare a voturilor a evidențiat și o diviziune regională.
Reykjavík, capitala, a preferat în mod majoritar reînceperea negocierilor. În zona Reykjavík Nord, tabăra „Da” a obținut aproximativ 57,5%, în timp ce în Reykjavík Sud cifra a fost de 54,5%. Pe de altă parte, în zonele rurale sprijinul pentru „Nu” a crescut semnificativ, atingând în sudul țării aproximativ 60%.
Această diferență nu provine din întâmplare.
În zonele aflate departe de capitală, comunitățile se bazează în mare măsură pe pescuit și agricultură, fiind exact domeniile care ar fi afectate cel mai semnificativ de un eventual statut de membru UE.
Votul s-a transformat într-o dispută între capitala, mai predispusă la integrării europene, și o Islandă rurală, axată pe salvarea resurselor și menținerea autonomiei economice.
Tabăra „Da” promitea euro, dobânzi mai mici și o influență crescută în Europa.
Câștigarea de către taberele „Nu” nu indică faptul că opiniile proeurope au fost susținute de puțini. În schimb, sondajele și scorul extrem de apropiat au evidențiat o națiune aproape divizată în două.
taberei „Da” a susținut că principal
Susținătorii negocierilor au susținut că adoptarea euro ar putea diminua volatilitatea monetară și, pe termen lung, ar reduce costul creditării. În cadrul campaniei, Inflația și costul vieții s-au transformat în subiecte cheie.
Islanda respectă deja numeroase reglementări europene prin intermediul Spațiului Economic European, însă nu dispune de drept de vot atunci când acestea se stabilesc la Bruxelles. Acest punct constituie un argument politic la fel de semnificativ.
Alăturarea ar fi asigurat Islandei prezență în structurile UE și oportunitatea de a se implica direct în procesul decizional european.
Conflictul din Ucraina și prezența lui Trump nu au reușit să asigure câștigul taberei pro-UE.
Contextul geopolitic a facilitat reînceperea dezbaterii la nivel european.
Conflictul dintre Rusia și Ucraina, alături de creșterea relevanței strategice a Atlanticului de Nord, au determinat apariția unor întrebări legate de securitatea unei națiuni fără forțe armate proprii.
În domeniul securității, Islanda se sprijină pe NATO și pe un acord de apărare bilaterală cu Statele Unite, încheiat în anul 1951. Amplasată în așa-numitul „culoar GIUK” — care cuprinde Groenlanda, Islanda și Regatul Unit — Islanda joacă un rol crucial în monitorizarea activităților navale rusești din Atlantic.
Afirmațiile și acțiunile din partea administrației Donald Trump privind Groenlanda au stimulat, în același timp, dezbateri în Islanda despre gradul de siguranță al dependenței tradiționale de Washington.
Tabăra „Da” a susținut că aderarea la Uniunea Europeană ar putea aduce un alt strat de securitate politică și economică.
Majoritatea alegătorilor care au votat „Nu” consideră că NATO și relația cu Statele Unite au asigurat suficientă apărare, în timp ce costul perceput al transferului de competențe către Bruxelles a fost prea mare.
În trecut, Islanda s-a apropiat mai mult de UE.
Legătura complexă dintre Iceland și Uniunea Europeană nu se bazează pe referendumul din 2026.
În urma colapsului spectacular al sistemului bancar islandez în timpul crizei financiare din 2008, capitala Reykjavík a trimis oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană în luna iulie a anului 2009.
În 2010 au luat naștere negocierile, iar acestea s-au dezvoltat rapid în numeroase sectoare, în special datorită faptului că Islanda integrează deja o porțiune semnificativă a normelor europene prin intermediul Spațiului Economic European.
Din cele 35 de capitole negociate, 27 au rămas deschise, iar 11 s-au închis temporar. Cele mai dificile dintre ele, pescuitul și agricultura, rămân încă nerezolvate.
Odată cu intrarea la funcție a unui guvern eurosceptic, procedura a fost întreruptă în 2013, iar în 2015 autoritățile au transmis Bruxelles-ului că Islanda nu mai dorește să fie considerată țară candidată.
COMENTARII / 0