Un eveniment recent a generat un articol în Germania, care ar putea fi accesat și de oficialii din România. Dar reprezintă un exemplu pe care trebuie să-l cunoaștem și noi, cetățenii.
Publicația germană FAZ prezintă, prin exemple din mai multe țări occidentale, greșelile politicienilor din mainstream în confruntarea cu dezinformarea și populismul.
Michael Kretschmer ocupă funcția de lider al guvernului din regiunea germană Saxonia. În cadrul campaniei electorale ce precede alegerile statale din 2024, politicianul din partidul creștin-democrat a vizitat și Neustadt, un oraș cu puțin peste 50.000 de locuitori. S-a întâlnit cu alegătorii la sediul primăriei. După o scurtă prezentare a lui Kretschmer, alegătorii au fost chemați să se exprime.
Citește șiCum văd oficialii UE România: slaba colectare a taxelor și investiții păguboase, marile probleme. Ce așteptări au de la viitorul Guvern
democrație înseamnă că, în fiecare ciclu de alegeri, cetățenii au oportunitatea de a dialoga cu candidații care solicită votul și de a le transmite în mod direct temerile lor. În mod obișnuit, temele abordate se concentrează pe aspecte concrete – contribuții și taxe, proceduri birocratice sau insuficiența serviciilor publice de calitate.
„Problema CO2”
În cadrul întâlnirii desfășurată la sediul primăriei din Neustadt, situația nu s-a schimbat. Într-un moment dat, printre vorbitori se număra și o femeie în vârstă, care a urcat la microfon și a scandat:
„Taxa pe CO2 este o infracțiune!”
În continuare, a precizat că la școală i s-a spus că toți oamenii au nevoie de dioxid de carbon pentru a supraviețui, însă guvernul dorește să interzică emisiile de CO2.
„În curând nu va mai rămâne deloc CO2 și vom muri cu toții!”
a strigat femeia.
Ea menționa, evident, taxele suportate de companiile petroliere sau de furnizorii de gaze, care apar în costul final suportat de consumatori.
Reacțiile din sală s-au dovedit variate. Unii s-au luat de mâini, arătându-se jenați de grozăvia auzită, în timp ce alții au aplaudat. Existau, de asemenea, participanți dornici să afle părerea politicianului creștin democrat privind problema CO2.
Michael Kretschmer a răspuns că ceea ce a învățat la școală despre dioxid de carbon este puțin diferit, însă cu siguranță, se poate vorbi din nou despre acest subiect.
„Ajunge!”
În articolul publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung, autorul se întreabă: „Cum se poate să continuăm să discutăm despre CO₂? Ce anume?” Jurnaliștii germani subliniază o reacție clară:
„Nimeni nu i-a explicat clar și fără echivoc femeii ce absurditate totală spusese. Nimeni nu a îndrăznit să-și exprime nici cel mai mic dezacord.”
Exemplul menționat mai sus a fost extras din acel articol.
Titlul articolului din FAZ se poate traduce în limba română prin „Ajunge!” sau „Până aici!” și abordează o problemă valabilă în toate țările în care populismul a urcat până la cer. Din SUA, Germania și Polonia, până în România, cele mai incredibile teorii ale conspirației se răspândesc cu viteză și tot mai mulți oameni ajung să le creadă.
Debitul Dunării a scăzut deoarece germanii și austriecii rețin apa în lacurile de acumulare ale propriilor hidrocentrale. Această teorie se răspândește în ultimele zile, iar autoritățile din București nu știu ce să facă pentru a depăși această criză, care ar putea amenința securitatea energetică a țării.
Potrivit unor observatori, canalul ucrainean Bâstroe ar putea fi și el subiectul furtului de apă, deoarece ucrainenii l-au tras înapoi acum doi ani. Această ipoteză este susținută de mulți, deși
contrazice legile fizicii
, a precizat Adrian Stănică, directorul instituției de cercetare GeoEcomar, în cadrul unui interviu difuzat de HotNews. Nu vorbesc și despre centrele de date, care contribuie la deficitul de apă.
Politicienii au pus în aplicare o strategie deficitară
Problema evidențiată de articolul de excepție publicat în FAZ nu constă în existența teoriilor conspirației, ci în faptul că politicienii din partidele de mare vârf nu le mai contestă. În căutarea maximului de voturi, indivizii care altfel nu ar susține niciodată astfel de absurdități se abțin să-i confrunte pe cei care le susțin.
Strategia se dovedește a fi extrem de ineficientă, deoarece persoanele care susțin că taxele pe poluare ar putea să ne ucidă nu vor acorda votul niciodată celor pe care îi percep ca fiind responsabili pentru această „crimă”. În același timp, politicienii mainstream devin disprețuiți de propriile electorat.
Un exemplu foarte convingător prezentat de articolul publicat în revista germană se referă la alegerile prezidențiale din Polonia din vara anului 2025.
Candidatul conservator a afirmat, fără dovezi, că ucrainenii reprezintă o povară pentru sistemul de asigurări sociale din Polonia și că Germania ar introduce în mod secret refugiați în Polonia. De asemenea, el a susținut că Polonia va fi supusă interdicției de consum al cărnii din cauza Pactului Verde European, conform raportului FAZ.
Deși afirmațiile erau niște absurdități, guvernul condus de Tusk și care-l susținea pe contracandidatul lui Karol Nawrocki a redus beneficiile sociale pentru refugiații ucraineni și a anunțat planuri de a introduce controale la frontieră cu Germania. Cu o zi înainte de alegeri, Tusk a încercat chiar să profite de sentimentul anti-german, recomandând public alegătorilor să-l aleagă pe Rafal Trzaskowski, deoarece germanii și-ar „rupe limba” din cauza numelui său.
Efectul a constat în faptul că politicianul progresist, primar al Varșoviei, a rupt legătura cu alegătorii săi. Câțiva dintre susținătorii potențiali nu l-au mai găsit în rândurile candidaților. Trzaskowski a înfrânt la alegeri, cu o diferență de câteva zecimale, iar studiile au evidențiat că un procent majoritar de votanții partidului său au rămas acasă, în contrast cu alegerile parlamentare din 2023.
Care este învățătură pe care ar trebui să o extragem din această situație?
Lecția se aplică în toate statele democratice. Politicienii pro-europeni nu ar trebui să se apropie de electoratul care preferă populismul, pentru că aceștia vor alege mereu partidele populiste. Originalul rămâne intotdeauna superior copiilor, chiar și în politică.
Poate și-a dat seama între timp și Marcel Ciolacu că atunci când a spus că „nu vrea ca Nicușor Dan să iasă președinte pentru că ar fi obligat să poarte fustă” nu a câștigat simpatia alegătorilor AUR sau SOS, ci dimpotrivă.
În continuare, minciunile, dezinformarea și teoriile conspiraționiste trebuie combătute fără complicații. Dacă o declarație se dovedește a fi falsă, politicianul trebuie să o trateze ca la o minciună.
Momentul în care apare JohnMcCain:
„Nu, doamnă”
În întregul articol publicat în FAZ se prezintă un exemplu care, în realitate, este foarte greu de găsit în zilele noastre. În cursul alegerilor prezidențiale din Statele Unite din 2008, John McCain, candidat republican, s-a confruntat cu democratul Barack Obama. În timpul unei întâlniri cu alegătorii, o femeie i-a spus lui McCain că nu are încredere în Obama, deoarece, după citirea unui articol, consideră că acesta ar fi de origine arabă.
McCain a dat din cap, a luat microfonul și a răspuns cu voce tare:
„Nu, doamnă. Este un om de familie și un cetățean decent, dar nu sunt fundamental de acord cu el în chestiuni cruciale. Despre asta este vorba”.
Nu pot să-mi amintesc în prezent niciun politician român care să fie comparabil cu John McCain în zilele noastre. Presupun că nici dumneavoastră nu aveți un asemenea exemplu.
Fiecare marți, jurnalistul Gabriel Bejan transmite newsletterul „Rațiunea, înapoi!”. Dacă doriți să aflați contextul din spatele știrilor, puteți să vă abonați aici:
Înscrie-te
Rațiunea, înapoi!
Înapoi la rațiune!
Explorează cele mai semnificative evenimente politice, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, prin interpretări echilibrate furnizate de jurnalistul Gabriel Bejan.
Abonează-te
Bravo! Ai devenit abonat la „Rațiunea, înapoi!”.
Verifică înscrierea la newsletter prin e-mail.
Clic pe linkul din email pentru a primi edițiile.
COMENTARII / 0