Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au realizat peste 50 de percheziții în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi și Neamţ, în contextul unui dosar care investighează infracţiuni de corupţie. Mai mulţi funcţionari publici din autorităţile de frontieră sunt acuzaţi că, începând cu anul 2023, ar fi primit bani pentru a permite unor cetăţeni să traverseze graniţa nord‑estului cu bunuri interzise sau cu produse aduse din Ucraina, depăşind limita legală.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2023–2026, a unor infracţiuni de corupţie de către funcţionari publici din cadrul autorităţilor de frontieră, care ar fi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, pentru a permite unor persoane fizice să tranziteze punctele de trecere a frontierei din zona de nord-est a României cu bunuri interzise sau cu bunuri aduse din Ucraina peste limita legală”, au transmis, luni, reprezentanţii DNA.
Citește șiCine este Ioana Ciocan, agreată de Nicușor Dan pentru șefia Ministerului Culturii. Legăturile cu Primăria Capitalei
Au raportat efectuarea de percheziții domiciliari în 54 de locuri amplasate în județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, în care au fost vizate birourile mai multor instituții publice, locuințele unor persoane fizice și birourile sau punctele de activitate ale unor operatori economici.
COMENTARII / 0