Europa: creştere sau vasalaj, viitorul în două direcţii

În contextul în care conflictele se intensifică în regiunea Orientului Mijlociu și Strâmtoarea Ormuz este în prag de blocaj, UE se confruntă cu o situație de impotență similară. Potrivit The Economist, creșterea costurilor energetice, dezacordul dintre liderii europeni și o posibilă decelerare economică ar putea duce la o contractare economică.

În prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu o realitate dură: deși a fost creată cu scopul de a reface un continent caracterizat prin pace și bunăstare, este prea vulnerabilă pentru a se impune într-o lume unde partenerii se transformă în rivali și nu are capacitatea de a-și securiza lanțurile de aprovizionare. În consecință, o Europă care nu progresează nu are motive să aspire la suveranitate geopolitică.

Se observă o scădere a influenței europene, fapt care nu constituie o surpriză. Limitele de creștere impuse de cadrul tehnologic și industrial actual sunt evidente. Europa nu numai că are un rol secundar în domeniul inteligenței artificiale, dar a ratat și oportunitatea de a fi în fruntea revoluției tehnologice anterioare, cea legată de software. Pe de altă parte, costurile energetice ridicate au un efect negativ asupra infrastructurii industriale formate în urma revoluției precedente. Cei mai mulți lideri europeni au cunoștință despre aceste dificultăți și au dorința de a găsi soluții. Întrebarea care rămâne este dacă vor putea să le depășească.

Citește șiUE alocă 500 mln euro în cercetare și inovare: unde ajung fondurile

O perspectivă deosebit de atractivă o constituie accesul la piața europeană, a doua ca mărime la nivel global, după cea din America, pentru întreprinderile nou-înființate și societățile care promovează inovația, prin implementarea unui cadru normativ unic, denumit „regimul al 28-lea”, care să permită acestor entități să adopte un set de reguli europene unice, în situația în care cadrul juridic național aplicabil le impune restricții.

În conformitate cu sugestiile formulate în rapoartele întocmite de Enrico Letta și Mario Draghi, foste personalități guvernamentale italiene, respectiva propunere are drept scop să favorizeze progresul companiilor în sectoarele economice cele mai vibrante, și anume software-ul și inteligența artificială. Circumstanțele actuale sunt deosebit de propice pentru o astfel de inițiativă, dat fiind că peisajul este dominat de un număr redus de jucători, ceea ce ar conduce la o multitudine de beneficiari și o mică parte de defavorizați. Printre diversele metode de a demonstra intenția Europei de a recupera decalajul acumulat în ultimii trei ani, această abordare se remarcă prin simplitate și potențial de impact.

Inițiativa Eu Inc. constituie o încercare prudentă de a reface „pământul” pierdut de-a lungul deceniilor.

La data de 18 martie, Comisia Europeană a lansat o propunere similară, cunoscută sub numele de EU Inc. Din nefericire, această inițiativă se dovedește a fi extrem de prudentă. În ciuda creării unui registru european pentru companii, acestea continuă să fie înregistrate într-un singur stat membru și să fie guvernate de legislația națională respectivă. Pentru fiecare înființare și modificare a documentelor constitutive, sunt obligatorii controalele administrative, judiciare sau notariale, menținând astfel exact obstacolele pe care noul sistem era menit să le înlăture.

Pentru a funcționa eficient la nivel continental, Europa necesită un sistem juridic omogen care să permită unei întreprinderi să opereze cu ușurință în toate țările: înregistrarea unică este esențială, la fel și un set comun de reglementări privind ocuparea forței de muncă pentru angajările transfrontaliere, o declarație unică de TVA, o procedură uniformă de gestionare a insolvenței în cazul falimentului și reguli clare pentru lichidare și retragere. În plus, o bază fiscală comună pentru societăți este considerată vitală.

În ciuda obstacolelor, Comisia Europeană prezintă motive de optimism, și anume crearea unui cadru european unificat pentru opțiuni pe acțiuni, care să impună standarde comune, și instituirea unei proceduri de insolvență simplificate, special concepută pentru start-up-uri. Aceste inițiative demonstrează că Bruxelles are capacitate de a gândi în termeni ambitioși.

În mod regretabil, prima soluție se confruntă cu rezistența sindicatelor, care se îngrijorează de subțierea bazei fiscale și de „arbitrajul reglementărilor”. Cealaltă opțiune are o aplicabilitate restrânsă, fiind destinată doar entităților economice cu un număr inferior la 100 de angajați. În consecință, firmele aflate într-o expansiune rapidă, care au nevoie în cea mai mare măsură de protecție transfrontalieră pentru a atrage investiții, sunt excluse de la această posibilitate. Problema esențială a Europei nu rezidă în lipsa de start-up-uri, ci mai degrabă în incapacitatea de a le dezvolta în întreprinderi mari și competitive.

Un model instituțional obosit se reflectă în aceste eșecuri.

Inițiativa europeană a luat naștere cu scopul de a ajuta statele membre să obțină avantaje comune care ar fi imposibil de atins în mod individual. Depășirea impasului colectiv impune însă ca nici un stat să nu aibă posibilitatea de a veta deciziile. În cazul pieței unice, această abordare a dat rezultate în general bune. Pe de altă parte, creșterea companiilor este condiționată de sincronizarea reglementărilor în materie de fiscalitate, legislație a muncii și insolvență, domenii care necesită consensul tuturor statelor membre. În acest context, un singur stat are puterea de a frâna evoluția: Germania în ceea ce privește legislația muncii, Franța în sectorul serviciilor concurențiale, Irlanda și Luxemburg în domeniul fiscalității.

Acordurile inițiale ale Uniunii Europene, elaborate ca o soluție pentru promovarea păcii între șase națiuni după două conflicte mondiale devastatoare, se dovedesc inadecvate pentru a suscita creșterea economică necesară pentru ca cei 450 de milioane de cetățeni europeni să poată juca un rol semnificativ într-o lume marcată de instabilitate. Nici măcar reformele introduse prin Tratatul de la Lisabona din 2009 nu au fost suficiente pentru a permite Uniunii să obțină rezultate concrete în domeniile care contează cel mai mult, și anume: crearea unor companii supranaționale cu adevărat eficiente, achiziții comune de echipamente militare, piețe energetice integrate și o uniune a piețelor de capital funcțională.

Procesul de reformare va fi încetinit sistematic de către Viktor Orbán și alți lideri care împărtășesc opinii similare. Anumite schimbări politice cheie se vor confrunta probabil cu rezistență. Blocajul reformelor va fi realizat pas cu pas de către acești lideri.

În fața unui viitor incert, o soluție se impune tot mai mult: Uniunea Europeană va trebui să se bazeze pe o coaliție a statelor membre dispuse să avanseze. Reglementarea și menținerea pieței unice vor continua să fie obiective ale UE, însă un nucleu dur de țări are posibilitatea de a progresa mai rapid și mai eficient, scăpând astfel de limitele impuse de unanimitate.

În cazul în care aceste țări vor reuși să stabilească o entitate supranațională funcțională, să uniformizeze impozitarea acţiunilor, să înlăture obstacolele în calea ocupării forței de muncă și să standardizeze mecanismele de insolvență, ele vor atrage astfel companiile și specialiștii pe care restul continentului nu îi poate reține. Statele vor avea oportunitatea de a deveni mai competitive, fapt care va avea un impact pozitiv asupra economiei lor.

În lipsa unui centru de putere puternic, procesul de reformă va fi sistematic împiedicat de către Viktor Orbán și alți lideri similari. Acest lucru va conduce la un scenariu în care continentul european nu va mai fi capabil să dezvolte independența economică și să își consolideze apărarea, condamnându-l la o poziție de dependentă și vulnerabilă. Pentru a evita acest scenariu, țările europene care doresc să ia măsuri trebuie să fie primele care vor lua inițiativa, după care celelalte state vor putea să urmeze exemplul atunci când vor fi pregătite.