Europa își accelerează abandonul cărbunelui, petrolului și gazelor, iar Germania a devenit recent a treia țară europeană care a formalizat un plan național pentru retragerea din combustibilii fosili. România urmează deja aceeași cale pentru cărbune și lignit, având ca obiectiv eliminarea acestora din sectorul energetic până în 2032. Marea întrebare rămâne: ce alternative vor înlocui capacitățile ce se pierd din sistem
Germania este a treia țară europeană care a lansat o strategie națională pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili, după Franța și Țările de Jos. Planul Berlinului prevede renunțarea la combustibilii fosili până în 2045. În același timp, țara vrea să accelereze dezvoltarea surselor regenerabile și electrificarea transportului.
Franța și-a fixat ca termen anul 2050, iar cele două ultimă centrale pe cărbune ale țării vor fi închise până în 2027. Țările de Jos au propus, la rândul lor, un plan de tranziție, însă nu au definit o dată obligatorie pentru eliminarea totală a combustibililor fosili.
Citește șiProgramul de guvernare: Apare Autoritatea Națională pentru Industria de Apărare, cu rol de coordonare, autorizare și control în domeniu
Noile planuri apar într-o perioadă în care problema energiei a revenit puternic în atenția Europei. Presiunile asupra prețurilor petrolului și gazelor au readus în discuție dependența statelor europene de combustibili importați și vulnerabilitatea pe care aceasta o poate crea.
PNRR prevede eliminarea completă a cărbunelui din sectorul energetic până în 2032, iar procesul a început deja. România dispune deja de un calendar propriu pentru reducerea progresivă a producției de energie din cărbune și lignit. 1.695 MW de capacitate de producție pe bază de cărbune a fost dezafectată conform reformelor asumate prin PNRR, conform raportului Comisiei Europene.
Așadar, cu ce înlocuiește România energia produsă acum de centralele pe cărbune? Planurile europene prevăd dezvoltarea accelerată a unor noi capacități de energie regenerabilă, în special eoliană și solară, dar și investiții în rețelele electrice și în sisteme de stocare. Doar construirea de parcuri eoliene și fotovoltaice nu este însă suficientă. România trebuie să poată transporta energia produsă, să o stocheze atunci când producția este mare și să o folosească atunci când vântul sau soarele nu pot acoperi consumul. Tocmai de aceea, înlocuirea cărbunelui presupune simultan mai multe surse regenerabile, rețele mai puternice și capacități de stocare.
În România, strategiile europene preconizează o creștere semnificativă a energiei regenerabile. Programul REPowerEU stabilește un calendar pentru retragerea unităților pe cărbune și lignit până în 2032, în paralel cu extinderea capacităților noi din surse regenerabile, ceea ce implică o producție sporită de energie din vânt și soare, însă instalarea exclusivă a unor noi parcuri eoliene sau fotovoltaice nu rezolvă complet provocarea.
Întrebarea principală constă în faptul că această tranziție nu poate fi realizată instantaneu. Pentru ca noile proiecte să devină funcționale, trebuie să treacă prin autorizare, să fie legate de rețea și să fie încorporate într-un sistem energetic ce poate funcționa în mod stabil chiar și în condiții de fluctuație a producției din surse regenerabile.
Chiar dacă România a stabilit un obiectiv de abandon al cărbunelui, Comisia Europeană a indicat că planul până la anul 2032 nu este suficient de precis. Deși există un termen limită, detaliile privind fiecare fază în care resursele de cărbune vor fi eliminate și înlocuite rămân insuficient definite. În același timp, progresul în domeniul energiei regenerabile întâmpină numeroase piedici.
Printre dificultățile menționate se găsesc procedurile de autorizare, incertitudinea
Deși energia regenerabilă se dezvoltă și centralele pe cărbune se închid, combustibilii fosili rămân un element esențial în rețeaua energetică a României. Comisia Europeană indică faptul că aceștia influențează în continuare formarea unor prețuri ridicate pe piața electrică. Această realitate evidențiază provocările tranziției.
România trebuie să limiteze dependența de cărbune și alte surse fosile, însă trebuie să asigure o producție de energie suficientă pentru ca sistemul să rămână stabil. În momentele în care producția eoliană și solară scade, trebuie să existe alte surse care să poată interveni.
Această problemă constituie, într-adevăr, una dintre cele mai mari provocări ale Europei în ansamblu. Abandonul combustibililor fosili nu presupune exclusiv suspendarea activității minelor sau închiderea instalațiilor termice. În același timp, este necesară construirea unor noi facilități de producție, extinderea rețelelor electrice și dezvoltarea sistemelor de stocare.
Germania a fixat anul 2045 ca termen pentru abandonarea combustibililor fosili, în timp ce Franța se îndreaptă spre 2050. România vizează o dată mai apropiată pentru cărbune și lignit, stabilind 2032. În perioada intermediară, o porțiune semnificativă a energiei generate în prezent de centralele pe cărbune va trebui înlocuită. Eficiența tranziției nu se va baza doar pe numărul de centrale închise, ci în special pe viteza cu care se vor realiza noile capacități ce trebuie să preia locul lor.
COMENTARII / 0