Filip Florian: copilul de 3 ani tăiat din manuale și istoria ascunsă

În cărțile de gramatică din epoca anterioară, la unitatea dedicată lui Ioan Slavici, se găsea o imagine în care autorul se prezenta cu o barbă lungă, aproape albă. În acea fotografie lipsa un personaj: un băiețel de 3 ani numit Mircea, primul nepot al lui Slavici și viitorul bunic al scriitorului Filip Florian.

• Imaginea este emblematică pentru felul în care ne reprezentăm trecutul, din care păstrăm mai mereu doar ce ne convine. 
• Am vorbit cu Filip Florian despre adevărurile istorice trunchiate care alimentează extremismul și despre relațiile de familie care te întregesc ca om. 
• Volumul informațiilor și ideilor interlocutorului a fost atât de mare încât, pentru ca ele să nu se piardă în noianul actualității care ne presează viața cotidiană, am împărțit interviul în două. 
• E un interviu dureros, dar, sper ca jurnalist, franc și relevant: putem afla ce înseamnă „planul Madagascar al lui Goga”, de ce scriitorul s-a îngropat cu o zvastică pe piept și ce crimă a comis Antonescu „ca să-i dovedească el lui Hitler” ce pot românii.
• Florian nu evită să spună ce vede el în felul în care președinții PSD și PNL de azi sunt idolatrizați de ceilalți membri din partid.
• Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și -să nu ne ferim de cuvinte- dacă doriți susțineți o presă europeană.
• Prima parte a interviului astăzi, a doua parte luni.

Filip Florian a lansat recent, la 14 ani de la cartea precedentă, un roman nou, o relatare de familie.

Romanul „Media aritmetică” publicat de Polirom se desfășoară în contextul istoric al celui de-Al Doilea Război Mondial și al instaurării comunismului în România.

Citește șiAfaceristul căruia Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari susține că ar fi fost o tranzacţie de tip „bani contra influenţă”

Scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi la Editura Trei, a afirmat că acesta este romanul pe care îl consideră cel mai frumos citit în ultimii ani, și nu doar din literatura română.

În fotografie apare Ioan Slavici alături de nepotul său, Mircea. Imaginea provine din Arhivă personală.

„Istoria noastră e tot timpul fardată numai cu părțile bune”

HotNews: – Ați vorbit, la lansarea romanului dumneavoastră „Media aritmetică”, despre faptul că mare parte dintre problemele României de astăzi vin din faptul că nu s-a confruntat niciodată cu trecutul său. De multe alte ori, această afirmație duce cu gândul la perioada comunistă sau la perioada interbelică, dar există și alte epoci la care v-ați referit.  Filip Florian: – Da, așa e, inclusiv Primul Război Mondial. S-a făcut destul de mare tam-tam acum 8 ani, când s-au împlinit o sută de ani de la finalul Primului Război Mondial și, implicit, de la România Mare. 

Am asistat din nou la o doză mare și plină de bule de șampanie de patriotism, cu proclamări goale de sens și iarăși n-am tratat războiul cu seriozitate. Inclusiv în acel război, cu un an înainte de final, semnaserăm o pace, celebra Pace de la Buftea, prin care părăsiserăm războiul ca țară învinsă. Iar faptul că ne-am trezit, din senin, cu toate provinciile astea venindu-ne în brațe a fost efectiv un noroc uluitor, o așezare a planetelor. 

Triumful major al României la Mărășești este, în realitate, însoțit, după câteva luni, de o înfrângere și de o capitulare. Nici măcar această situație nu este menționată.

În ultimele decenii, de peste un secol, povestea noastră a fost întotdeauna prezentată cu doar aspectele pozitive, iar acestea, fără îndoială, au fost amplificate.

E un joc de amplificări, de la un politruc la altul și de la o epocă la alta, care devine tot mai intens, până când te găsești cu adevărul permanent ascuns sub un strat. Aceeași tendință se regăsește și în perioada interbelică, în special la sfârșitul anilor ’30, când a apărut și s-a consolidat puternic extremismul de dreapta.

Observăm o degradare totală a ceea ce considerăm sistemul democratic, ajungând la dictatura regală, în care Parlamentul dispară, și ulterior la toate atrocitățile legionare sau ale diverselor guvernări ăstora, care au introdus legi rasiale, Gigurtu, Goga… Este complet.

Planul lui Goga: Să expulzeze jumătate de milion de evrei în Madagascar

– Există numeroși indivizi care susțin că amintirea lui Goga este tratată injust astăzi. Cum reacționați? – Există persoane care organizează proteste pentru că Goga ar fi, veri Doamne! ponegrit. Îmi întreb câți dintre aceștia au auzit de planul Madagascar al lui Goga. Acesta există, fiind accesibil oricui, inclusiv online. Nu este necesar să investigăm cine deține arhivele respective.

– Pentru că discuția este una de actualitate, amintiți-ne, vă rugăm, despre ce era vorba în planul Madagascar. – În roman, lucrurile astea au, în primul rând, valoare literară. Nu sunt extrem de detaliate în carte, pentru că, de multe ori, și noi astăzi vorbim în regimul de azi pe azi. Nu putem de fiecare dată să descriem totul de la A la Z. 

Totuși, acest proiect reprezintă un plan complet, în care el avea în vedere să preia cel puțin jumătate de milion de evrei din România și să-i reședinționeze în Madagascar (n.r. Goga a prezentat această schemă într-un interviu acordat în 1938 ziarului britanic Daily Herald).

Aveam de la deportările germane până la cumplitele lagăre și gazări, iar în plus să nu uităm nebunia lui Goga de a fi înmormântat cu o mare zvastică pe piept. Ascunzând astăzi aceste fapte, ascunzându-le mâine și an după an, repetând același proces, am construit pur și simplu o falsă istorie, care a condus la situația pe care o avem astăzi.

Fotografia lui Filip Florian a fost realizată de fratele său, Mircea Struțeanu.

„Dacă omului de rând i s-au ascuns toate ororile astea, el crede ce aude azi”

– Se referă la un tip de radicalism ce se îndreaptă spre extremism. – Exact. În plus, oamenii obi

Iar unii dintre ei știu extrem de bine, că nu degeaba Simion, de exemplu, și-a făcut nunta exact pe tipicul nunții lui Codreanu. Inclusiv faptul că majoritatea liderilor AUR merg la Biserica Sfântul Ilie Gorgani (n.r. lăcașul de cult frecventat de Corneliu Zelea Codreanu, unde au fost depuse trupurile legionarilor Ion Moța și Vasile Marin, uciși în Războiul Civil Spaniol ), vis-à-vis de Liceul Lazăr, imediat după primul rând de case. Și ei zic că merg acolo întâmplător, că le place biserica. 

Acestea nu sunt întâmplătoare, însă eu mă referam la persoana obișnuită. Dacă i s-au ascuns toate acele orori, el crede în ceea ce aud astăzi. Nu are de unde să știe altceva.

Pentru că dacă profesoara de istorie nu i-a spus, omul își zice: „Dacă profesoara nu mi-a spus, dacă în manual nu era scris, înseamnă că-s minciuni.” 

În felul ăsta, omul de rând nu e foarte acuzabil. Suntem acuzabili noi, tipul de oameni ca noi, care generații întregi nu au spus lucrurile astea. 

Odesa a fost scena unor masacre

Noaptea de Cristal este un exemplu german celebru, iar metoda de a învinovăți evreii a fost adoptată și în România. Când apar situații neplăcute pentru Armata Română, se atribuie automat vinovăția evreilor. E greu de crezut.

Există, de asemenea, publicații sovietice și rusești care descriu modul în care ordinul românesc a fost aruncat în aer din Odesa. Nu a fost implicat niciun evreu; se vorbă doar despre o problemă de natură militară, bine executată și extrem de simplă.

Militarii români au fost avertizați: Atenție! Nu intrați în acea clădire. Dar a fost vorba, pur și simplu, de fală, de orgoliul ăsta, cum adică să nu stau în cea mai frumoasă clădire din oraș? 

Discuția se concentra pe sediul NKVD din Odesa. Se credea că intenția era să se impună frică oamenilor, iar atâta timp cât această teamă de NKVD rămânea, ei susțineau că trebuie să rămânem acolo pentru a-i face să se teamă și de noi. Nu doresc să intru în detalii istorice, însă, în primul rând, este vorba despre un roman, despre literatură.

Înainte de masacrul de la Odessa, Antonescu a cerut să nu fie trupe germane, ca „să-i dovedească el lui Hitler”

Desigur, însă persistă conceptul de falsificare a istoriei și de neasumare a responsabilității. În prezent, fără a menționa romanul, persistă ideea că în conștiința colectivă a românilor, atrocitățile din Odesa, de exemplu, nu sunt atribuite armatei române. S-a propus că toate masacrele majore au fost comise de germani și, în consecință, probabil, au fost germanii. Dar nimeni nu se întreabă ce latură a frontului era ocupată de trupe germane?

Antonescu a cerut, cu o retorică puternică, să nu fie însoțit de trupe germane în opera de cucerire a Odesei, pentru a evidenția competența armatei române. Această solicitare a devenit una dintre realizările sale deosebite: am reușit să demonstrăm acest lucru atât alături de marelui nostru aliat, cât și în prezența lui Hitler.

În altă privire, dacă consultăm harta pentru a vedea dimensiunea frontului german, rezultatul este alarmant. De la sud până la nord, pe o distanță de peste 1.500 de kilometri de-a lungul graniței URSS și până aproape de Cercul Polar, aceștia au lansat atacul asupra Uniunii Sovietice. Această porțiune mică, provenind din sud și revenind la armata română, a fost considerată favorabilă pentru Hitler.

Perierea liderilor din PSD și PNL indic

– Cum percepeți evenimentul din 23 August? – Dacă ar fi să ne apucase furia antifascistă și antimperialistă, așa cum ni s-a spus de atâția ani, de ce nu am reacționat atunci când armata sovietică era departe? Este o chestiune de onoare, iar noi nu am avut onoare.

Încă o dată păstrăm acea veche obicei, în care interesul atrage atenția, iar dacă analizăm astăzi cât de ridicolă este succesiunea de lideri în partide, cum ar fi PSD sau PNL.

Din „Trăiască Mareșalul!” până la „Trăiască Stalin!”

Președinte din partid este adesea periat, pupat și pudrat, generând senzația că întreaga organizație îl idolatrizează. Doar o zi de la înlocuire, când cineva îl deride și un altul preia locul, toți își arată afecțiunea pentru noul venit.

E un film al lui Radu Jude, „Țara moartă”, care reproduce jurnalul unui medic evreu căruia i se interzice să practice medicina. În filmul ăsta, foarte sec și excepțional, după părerea mea, oamenii scandează „Trăiască Mareșalul!” și după numai o lună scandează, în același loc, „Trăiască Stalin!” fără nici cea mai mică problemă morală.

Un roman familial

– În afara evenimentelor istorice, doresc să discutăm despre calitatea remarcabilă a cărții, modul în care autorul abordează legăturile familiale. – În primul rând, este literatură plină de iubire și relații familiale profunde. Istoria servește doar ca fundal pentru protagonist și familia sa. Am abordat aspecte istorice pentru că acestea au avut loc. Este ca și cum aș relata astăzi despre COVID, care a existat și în viața mea, sau despre celebrele proteste anti-Dragnea, „Noaptea ca hoții”. Chiar și atunci, aproape un milion de oameni au participat, iar oamenii încă se întreba ce se întâmplă. Așadar, aștergerea unei povești pe acel fundal nu înseamnă că este un roman despre Dragnea. Este pur și simplu o relatare a oamenilor care au trăit acele vremuri.

„A fost ca și cum aș fi descoperit raiul la cinci ani”

– E foarte interesant să urmărești, în roman, relațiile dintre oamenii care se iubesc, deși nu se pot întâlni, micile gesturi pentru cei dragi, dintre care unul de o frumusețe inimaginabilă, care fac suportabilă o realitate imposibilă. Cartea este dedicată bunicului dvs., Mircea. Cum v-a influențat relația cu el? – Pentru mine a însemnat enorm, și părinții au însemnat de asemenea enorm, nu aș vrea să se înțeleagă greșit. El a fost pentru mine și omul care a deschis ușa către trecut. În primul rând, de la el și de la unchii mamei mele am aflat o mie de lucruri. Cu el am făcut toți munții posibili și imposibili. Prima oară m-a dus, când aveam cinci ani, pentru o săptămână în Retezat, a fost ca și cum aș fi descoperit raiul la cinci ani. Poate, iarăși, altora le-ar fi părut o povară, un chin. Asta este o chestiune personală.

Interviul se va relua în săptămâna viitoare.