Interviu: Critici USR, eșec total, „eroi” devenind „dușmani”

Românii au puțină încredere în stat, arată cercetările. Dar, nu cu mult timp în urmă, românii din diaspora se mobilizau și ajutau ei înșiși ambasadele, povestesc Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, cei doi jurnaliști care au documentat minuțios, vreme de 6 ani și jumătate, viața diasporei. Cum am ajuns în acest punct?

• „Ceva s-a întâmplat în societate pe parcurs, pentru că partidele acestea noi, pro-europene, au eșuat pentru că n-au știut să ajungă la oameni”.
•  „În 2019-2020 prietenii noștri hipsteri se îmbrăcau în ie. Se fluturau steaguri. Acum nu o mai fac. Aceste simboluri au fost acaparate, au fost confiscate de suveraniști”.
• Atunci diaspora era eroul, nu se transformase încă în dușman, spun ei.
• Statul român nu poate măcar număra eficient românii din străinătate ca să-și adapteze consulatele: „Tot se vorbește despre 1 milion în Spania. Nu mai sunt de multă vreme atâția în Spania, sunt jumătate. Dar sunt mult mai mulți în Marea Britanie și Germania față de cât sunt evaluați”. 
• Și nu e vorba doar despre românii din străinătate: cum au descoperit că un vot în diaspora se înmulțește cu încă două-trei voturi în România. Prima parte a interviului o puteți găsi aici.
• Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.

Hotnews: Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, după ce ați dialogat direct cu românii timp de peste 6 ani și în 11 țări din diaspora, ce motive atribuiți existenței unei atente ură în prezent?

Elena Stancu a declarat că, odată ce au început activitatea în 2019 în diaspora, atmosfera era extrem de pozitivă. Oamenii din comunitate erau mobilizați și doreau să se implice activ. În acel moment, alegătorii care s-au prezentat pentru vot în străinătate au făcut-o ca un semn de protest, pentru a transmite un mesaj.

Citește șiCălin Georgescu, mesaj pe Facebook pentru susținători, în timp ce se află în arest preventiv: „Copleșit de iubirea voastră”

„îmi pasă de România, vreau să scap de PSD, jos Dragnea”

Cetățenii români aflați în străinătate s-au oferit voluntari, au organizat secții de votare și au votat pentru USR. Noi am menținut legătura cu aceștia.

În noiembrie 2019, Elena Stancu, jurnalist, se afla în „șerpăria” din Griesheim, un complex de cazare dedicat muncitorilor din construcții, dintre care mulți erau români. Foto: Arhivă personală

Iar câțiva ani mai târziu, în conversații cu aceiași interlocutori, acești indivizi s-au transformat în extremiști, așa cum preferăm să exprimăm, deși nu susțin ideea de radicalizare; au fost profund dezamăgiți de noile partide pro-europene, pe care le considerau salvatori promiși să ne scoată din situație și să ne apere de PSD. În cele din urmă, aceștia s-au convertit la AUR.

Din mobilizare în furie: cum s-a schimbat

-Dar dacă discutăm neutral: de ce spunem că atunci era mobilizare și acum e radicalizare? Ce e diferit?-Pentru că în 2020 aveau entuziasm. În 2024 aveau furie. Adică emoțiile sunt diferite. Emoțiile. Asta cred că e ceva ce au ignorat toți politicienii, nu au fost atenți la emoțiile oamenilor.

O formă de mobilizare se bazează pe speranță, iar cealaltă constă într-un vot de protest, alimentat de furia care te împinge la luptă. Sunt complet diferite.

-Dar uneori și în țară, când s-a votat cu furie, s-a votat cu furie „împotriva”, de exemplu Dragnea sau Ponta.-Dar era și speranță în același timp, știi? Dar aici, la oamenii ăștia nu simți și speranță. 

Diaspora a fost implicată, la început, transmitând mesajul:

„Ne pasă de România”

-Nu sunteți subiectivi?-Toți suntem subiectivi. Dar uite, tot lucrând la cartea asta, încep să dau alte semnificații lucrurilor. Întâi, începem cu 18 august 2018 și-mi dau seama că atunci când erau în Spania, o grămadă dintre românii pe care-i intervievam și care apar și în materiale, tocmai fusese la protestul de pe 10 august și fusese îmbrânciți, gazați, tot ce s-a întâmplat. Chestia asta a lăsat niște frustrări, a crescut niște frustrări în ei.

2019 a marcat alegerile europarlamentare pe care le-am acoperit în Almeria și Roquetas de Mar. În acea zi, cetățenii au forțat intrarea în consulat, iar situația a devenit foarte neplăcută, deoarece, din nou, participanții au perceput acțiunea ca fiind personală, în timp ce nu li se permitea să exercite dreptul de vot. Evident, nu a fost cea mai bine organizată sesiune de vot din istorie. În total, sute și mii de persoane nu au reușit să voteze în acel moment.

2017-2019 a marcat perioada de proteste, iar alegerile europarlamentare care păreau inițial neînsemnate s-au dovedit a fi de o importanță majoră. Să ne amintim contextul în care se desfășurau aceste evenimente. Ele au urmat imediat după protestele din acea perioadă, iar

În plus, lipsa posibilității de a vota pentru acești oameni a alimentat nemulțumirea și toate aspectele la care ne referim.

Timpurile în care românii sprijină ambasada Germania

-Și pe urmă, ce s-a întâmplat?-Eram la secțiile din jurul Frankfurtului pentru alegerile din 2019 și 2020. Au urmat parlamentarele, apoi prezidențialele. Românii s-au organizat și au început să se implice, să-și facă singuri secții de votare, să-și găsească membri în secția de votare, că nu era lesne să găsești voluntari.

Ambasada, lipsită de suficienti oameni, a contribuit activ la identificarea spațiilor necesare.

„Pur și simplu nu e tolerabil așa ceva”

-Și acești oameni și-au schimbat azi votul?-Noi i-am documentat pe oamenii respectivi și am păstrat legătura cu ei de-a lungul timpului. Iar oamenii aceia, mulți dintre ei, au votat USR PLUS. Sigur că la alegerile parlamentare din 2020 a fost bumul cu AUR, care a ieșit pe locul 3 în diaspora.

-AUR a luat 9% atunci după ce, la locale, luase 1%.-Dar în același timp, dacă ne uităm la rezultate, USR PLUS, au avut un rezultat bun, pe care putea să meargă mai departe și să mizeze mai departe. 

Unii alegători au susținut partidele nouă apărute pro-europene. În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat a reprezentat un eșec complet al politicienilor noi, care nu reușiseră să comunice eficient cu această audiență.

Cosmin Bumbuț fotografiază un botez la biserica românească ortodoxă din Tårs, Danemarca. Giulia Maria, fetița care este botezată, are 5 luni și este fiica unei familii de imigranți români. Părinții ei, Ana Maria, 37 de ani, și Florin, 42, au locuit 8 ani în Italia înainte să se mute în Danemarca cu 7 ani în urmă. Cei doi frați ai ei sunt născuți în Italia. Mai 2023 Foto: Arhivă personală

Este în regulă că prietenii noștri din București și Cluj ar putea să nu știe cum să se exprime; de aceea nu poți să-i scoți din mediul lor și să-i conduci către Corcova sau alte zone din România, pentru că ar putea să nu cunoască modalitățile de socializare și integrare în comunitățile respective.

În contextul politicienilor, această activitate este inacceptabilă. În totalitate, nu este tolerabil așa ceva.

USR și REPER – referitor la:

N-au știut să fie o echipă

„-În ce sens?”

În acea perioadă, au izbucnit conflicte interne, au aparținut scandaluri interne și nu au reușit să opereze ca o echipă unită.

-Asta e o critică la noile partide, la USR?-Da. Și mai târziu REPER. Noi i-am văzut pe oamenii care au organizat în perioada respectivă, în 2020, secție de votare alternativă în Diaspora. Atunci au votat cu partidele noi, astăzi, din auzite și din ce au mai vorbit, au votat în altă parte.

„Pentru că diaspora încă era eroul, diaspora nu se transformase încă în dușman”

-Ce schimbări ați mai sesizat?-Gândește-te că s-au modificat, inclusiv, simbolurile acestea naționale. Adică, în 2019-2020 era ok să fluturi drapelul în fața ambasadei și cei din țară, inclusiv prietenii noștri, ziceau „wow, ce tare e că diaspora e cu noi”. 

Se îmbrăcau în ie, prietenii noștri hipster de ziua iei și toți spuneau că azi e ziua iei și am această ie de la bunica, după care toate simbolurile s-au schimbat. Și în momentul de față, după ce au apărut suveraniștii și partidele acestea, nu mai e ok nici să fluturi drapelul, nu mai e ok nici să… Pentru că diaspora încă era eroul, diaspora nu se transformase încă în dușman.

Cheia de interpretare este esențială. Simbolurile respective au fost preluate și confiscate de suveraniști.

Ionuț Radu, în vârstă de 17 ani, a trăit primii săi ani în România sub îngrijirea rudelor, mutându-se de la o localitate la alta în timp ce mama sa lucra ca asistentă de îngrijire în Italia. Când avea 6 ani, iar surorile sale mai mari aveau 11 și 13 ani, mama lor l-a adus în Italia. În fotografia de mai jos, Ionuț așteaptă sora sa mai mare, Alexandra, să se pregătească pentru a merge cu colindă la familiile de români din grupul comunitar. Forlì, Italia, 24 decembrie 2024. Imagine: Cosmin Bumbuț, Teleleu.

Românii s-au deschis „ca-n Occident” și ce s-a întâmplat apoi

-Cosmin, tu ești fotoreporter. Meseria te obligă la un contact nemediat cu oamenii? S-a schimbat ceva?-Da. La alegerile din 2020 și după, când era acest entuziasm, nu aveam probleme, că de fiecare dată întrebam: „Pot să faci niște fotografii când bagi votul în urnă sau când stai la coadă?”. Nu am simțit niciodată nicio problemă. 

În 2025, în Austria, în capitala Viena, în timpul alegerilor prezidențiale, am întâmpinat dificultăți pentru a primi acordul de a realiza fotografii. În esență, am cerut permisiunea.

„Pot să… Nu!”

„Adică erau niște „nu”-uri răutăcioase și categorice, ceea ce nu mi s-a întâmplat în acești ani.”

În general, primisem respingeri în țară, unde oamenii manifestă un grad mai mare de scepticism față de fotografiere, însă românii din vest sunt extrem de receptivi la această artă. Acești occidentali, la rândul lor, au adoptat această practică. Totuși, în mai 2025, în Viena, am perceput un nou nivel de scepticism.

Inclusiv al unora, de exemplu, niște oameni de la ambasadă, nu știu dacă erau SRI sau ce erau pe acolo, mi-au zis „Pe mine să nu mă fotografiezi”. Am zis, „dom’le, am legitimație, sunteți într-un spațiu public. Sunt alegeri”.

-Dar SRI v-a căutat în acești ani de documentat în diaspora? Sau alte servicii românești?-(Cosmin râde în glumă) Nu știm dacă ne-au căutat. (Revine) Nu ne-a căutat nimeni din statul român. Doar cei de la agenția care lucra pentru Guvernul Marii Britanii. Am povestit.

Descrierea unei femei care a participat la votul din Bruxelles alături de Șoșoacă

-Cunoașteți oameni care și-au schimbat opțiunea?-Sigur. La început era un anumit tip de discurs „Om scăpa de ăștia, om face, vor veni alții mai…”. Acum e „Toți sunt o apă și un pământ, lasă că îi votăm pe Șoșoacă și pe…”.

Am întâlnit cu adevărat un alegător numit Șoșoacă în apropiere de Bruxelles, un loc pe care îl vizităm ocazional, și am înregistrat acolo diverse documente, toate manifestând acea aceeași atitudine.

El nu se aștepta ca Șoșoacă să aducă un proiect politic major și să scoată țara din rahat, însă totul constituia un vot de protest.

Corelația voturilor în familiile transnaționale: Portugalia și Poienile de sub Munte

Elena, ai scris la un moment:

„Atenție, fiecare vot din diaspora generează voturi acasă, la părinți, rude…”

Am resimțit această idee prima dată în 2020, când Aur a ocupat locul al treilea. În acel an am analizat, pe baza cifrelor

În acel moment am analizat rezultatele secției pentru a determina cine a votat în acea zonă din Portugalia. Ulterior, am verificat procentajele atribuite în Poienile de Submunte, localitatea în care trăiau aceștia. Se constată o corelație.

Am continuat să monitorizăm aceeași situație în regiunea germană, în orașul Nurenberg, unde se aflau un număr considerabil de sezonieri proveniți din județul Caransebeș.

Am continuat să monitorizăm satul menționat, Borlova. În același fel, în Borlova, se comparau proporțiile cu cele din Germania.

Această realitate rămâne neînțeleasă: diaspora este întotdeauna profund legată de România, iar cetățenii din România rămân profund conectați la diaspora. Acestea reprezintă familii transnaționale despre care adesea uităm.

Oamenii nu se află acolo, în diaspora, în singurătate și nu sunt de sine stătători. Ei aparțin acestei familie transnaționale, iar aceasta își exprimă votul atât în România, cât și în afara granițelor.

Cosmin spune că, deși discutăm despre voturile din diaspora și cele din țară, acestea nu sunt atât de distincte cum am crezut. Nu pot exista așa. În esență, tatăl care activează în construcții în Belgia va influența alegerea mamei sale din România.

„Țara bibelou” a lui  El Rumañol

Cei tineri din diaspora, cum sunt? Din perspectiva lor, România se prezintă ca o țară imaginară, care nu există.

-Ce numiți „țară bibelou”?-Cum e, de exemplu, pentru Maxi Nica, raperul El Rumañol. România lui este bucolică, el postează pe Facebook clipuri cu maramureșence care spală haină la râu, cu peisaje frumoase, cu urși.

Cosmin afirmă că țara este bucolică și voievodală, fiind complet diferită de imaginea pe care, de exemplu, alți români din diaspora, activi în IT sau în corporații, o portretizează ca un start‑up foarte conectat.

În Cluj se aplică anumite realități, însă acestea nu se regăsesc în satul Borlova. Astfel, cele două locuri reprezintă complet distincte.

Elena: Ce mi se pare însă mai important este că toți acești tineri se confruntă cu o criză identitară. Pentru că tu crești între două țări, crești între două lumi total diferite, care la un anumit moment din viața ta încep să se contrazică. 

Fata care îl ruga pe tatăl ei să nu-i mai aducă flori de 8 Martie

Tânăra pe care am întâlnit-o în Spania urma studii de istorie a artei la Valencia, iar tatăl ei nu reușea să înțeleagă de ce fiica sa respinge florile oferite în data de 8 martie. În același timp, fiica nu percepea de ce tatăl nu realizează că, în loc să ofere flori unei femei în acea zi, el preferă să participe la manifestări împotriva patriarhatului alături de ea.

Pentru că pentru tata era o zi în care era celebrată femeia. Iar pentru fiică era o zi în care trebuia să luptăm pentru drepturile femeilor. 

Existea o disparitate, un conflict atât de intens între cele două realități, încât în anumite momente se transformă în ireconciliabil.

Colindele tinerilor din Italia

În Italia, am trăit același sentiment când am sărbătorit Crăciunul; toți tinerii erau îmbrăcați în ținute populare sau în diverse moduri, unii purtând costume complet integrale, iar alții având câte o ie și un brâu de la bunica.

Am constatat și eu că aceștia se confruntă cu aceeași criză identitară, iar ceea ce consider esențial este că România nu dispune de centre culturale pentru ei. Nu există spații culturale în care acești tineri să poată descoperi cultura contemporană a României.

Un grup de tineri colindă la casa unei familii de români din Forlì. Au între 20 și 30 de ani și s-au născut sau au crescut în Italia, unde se află una dintre cele mai mari și mai vechi comunități de români din diaspora. Identitatea lor este modelată în primul rând de școala și societatea italiană, dar își doresc să păstreze și elemente din identitatea lor românească. Așa că, de Crăciun, merg să colinde în română – chiar dacă între ei vorbesc în italiană, care este, în realitate, limba lor nativă. 24 decembrie 2024 Foto: Cosmin Bumbuț, Teleleu

În jurul bisericii se adunau, nu dintr-o dorință spirituală, ci pentru a satisface un nevoi socială. Acolo întâlneau tineri asemănători, care, asemenea lor, au suferit același tipar de hărțuire, iar părinții lor, asemenea celor lor, au muncit din greu pentru a-și asigura prosperitatea în Italia.

Uimirea tinerilor din diaspora de a o asculta pe Ada Milea

-Cosmin, tu ce amintire ai cu tinerii?-Am stat câteva zile cu tinerii români din Italia la repetiții la colindat. Ei își repetau în mașină, mergeau de colo-colo și aveau repetiții, clasicele colinde românești, care erau vreo 3-4 în repertoriul lor și la un moment dat, după 3-4 zile în care am auzit aceleași colinde pe care le știam când eram mic, le-am zis: „Băi, da voi știți colindele Adei Milea?”.

Am căutat și am încărcat pe iTunes, iar ei au răspuns, wow. Ulterior, am încărcat și un album al lui Ada Milea. Au rămas surprinși de existența acestei forme de muzică românească, despre care nu aveau nicio idee.

Elena: Ei se strângeau la biserică unde preotul făcuse o bibliotecă, dar erau autorii din manuale, adică nu era nimic peste autorii din manuale și tinerii ăia erau atât de dornici să vadă filme, să consume cultură legată de România și mi se pare foarte tristă chestia asta pe care o spune ICR-ul: „Rolul nostru este să promovăm cultura română străinilor”.

„Lipsesc centrele culturale”

-La ce te gândești când spui că e tristă?

Tinerii sunt străini, dețin cetățenie italiană sau cetățenie dublă. În opinia mea, în diaspora nu există, în afară de centrele comunitare și centrele culturale, ceva ce lipsește.

Potrivit percepției mele, ceea ce lipsește în rândul comunității de români din străinătate este un mass-media dedicat. Nu este posibil să se stabilească un număr de cititori de 5 milioane sau 6 milioane, deoarece cifrele variază constant, iar nimeni nu reușește să contabilizeze corect românii care au plecat, iar în același timp nu există o presă specială pentru ei.

Este pe deplin incredibil pentru mine. În esență, ar trebui să existe presă dedicată fiecărei țări. Ei dețin o varietate de site‑uri pe care românii din Regatul Unit și din Spania le urmăresc, și alte site‑uri similare.

Ei ar avea nevoie de o presă care să nu se limiteze la a discuta despre dificultăţile cu care se confruntă, ci să ofere soluţii concrete. Mulţi nu știu cum să gestioneze pensia, să primească contribuţii din două ţări simultan, că au activat în România și că au activat în străinătate.

Nu pot să mă descurc cu toate dificultățile culturale la sosirea într-o țară nouă. În plus, aș dori să adaug aici un alt aspect în discuție.

În momentul în care mass-media se limitează la colectarea exclusivă a

„răspunsuri dezirabile”

-Sigur.-Jurnalismul. E o problemă. Eu cred că jurnalismul astăzi are rolul de a crea punți între oameni, de a ajuta la această comunicare între noi, pentru că jurnaliștii sunt singurii care ar putea să vină cu o soluție în fața social media și în fața valului acestuia de ură care ne sufocă.

În cea mai mare parte, această activitate nu este realizată; acum voi aborda subiectul României, iar munca de teren rămâne insuficientă.

Activitatea de teren nu se desfășoară nu din cauza jurnalistilor, ci din cauza faptului că redacțiile nu dispun de fonduri pentru investiții pe teren și nu pot trimite reportajul în teren. Specia reportajului a devenit extrem de rară și de prețioasă. Reportajele sunt rare, unele reviste s-au închis, iar jurnalistii apar pe teren din ce în ce mai puțin frecvent.

În situația în care se desfășoară activități de teren, adesea este responsabilitatea televiziilor care adoptă metoda cunoscută sub denumirea de “Parachute journalism”. Se trimite un reporter, acesta rămâne acolo pentru aproximativ un sfert de oră, colectând ceea ce în jurnalism se numește „răspunsuri dezirabile”. În acest cadru, interlocutorul îți oferă ceea ce consideră că așteptările tale sunt, se comportă în concordanță cu așteptările tale, își asumă rolul pe care îl percepe că îl aștepți și părăsește interviul fără a observa nuanțe, fără a observa detalii subtile.

Iar multe lucruri prezentate în presă în momentul de față sunt narațiunile acestea binare. E bun sau rău? Să-l luăm pe Viorel Pașca – ori e erou, ori este un profitor nenorocit. Nu mai rămâne spațiul la mijloc în care să discutăm despre sistem, în care să discutăm despre ce a adus aici, în care să discutăm despre nevoia socială a oamenilor de a se implica atunci când văd în jurul lor nedreptăți, de care statul nu se ocupă.

Relatarea unui tânăr călător pe traseul Italia – România – Norvegia

-Cum vedeți posibilitatea reîntoarcerii în România a unora dintre cei plecați?–Nu e ușor să te reîntorci cu copiii tăi în România. Și noi am cunoscut un caz de genul acesta în Norvegia. Inițial, fusese în Italia. 

În acel loc a avut loc o tragedie pentru copilul în cauză. Era un băiat de 12 ani, iar tatăl său, angajat în domeniul construcțiilor, a suferit o hernie de disc. În Italia nu mai găsea soluții pentru această afecțiune, motiv pentru care a dus întreaga familie în România.

Băiatul ne transmite cu adevărat o declarație:

„Am plecat din cel mai frumos sat din Italia ca să ajung în România”.

Într-un sat din Moldova, el își purta adidași albi, similare celor pe care îi poartă băieții adolescenți. În localitate nu exista asfalt, iar el era nevoit să traverseze nămol până la microbuz.

Nu a reușit să se acomodeze cu mediul școlar și, la vârsta de 18, a plecat să lucreze ca muncitor sezonier în Norvegia.

În ceea ce privește acele familii care revin în țară și pentru care revenirea nu este finală, nu există programe de reinserție. În acest caz, statul nu a intervenit.

Comunism, Putin și