Anaïs Marin, expertă în Europa de Est și fost raportor special al ONU pentru drepturile omului din Belarus în 2018–2024, afirmă că legătura dintre Minsk și Moscova se distinge printr-o serie de eforturi ale lui Lukașenko de a transforma chiar și apropierea de Occident într-un instrument de negociere cu Rusia.
Conform lui Marin, înainte de criza din 2020, liderul belarus putea să amenințe în mod regulat Moscova cu normalizarea relațiilor cu Uniunea Europeană pentru a obține concesii economice sau politice.
Politologul a denumit această tactică „dictaplomacy”, o formă de diplomatie exclusivă unui conducător autoritar, care, în viziunea sa, dispunea de foarte puține oferte, altele decât loialitatea condiționată.
Citește șiSorin Grindeanu: Nimeni nu e din spuma mării, nimeni
Lukașenko a recurs la „amenințarea” normalizării legăturilor cu Occidentul ca principală metodă de șantaj al Rusiei, spune Marin în interviul acordat EUobserver. Conform acesteia, această strategie a avut succes în mare parte până în 2020.
2020 a marcat o schimbare în legătura cu Putin.
Momentul decisiv a reprezentat alegerile prezidențiale din august 2020, urmate de o represiune intensă a protestelor masive. Refuzul acceptării rezultatelor și acțiunile violente ale regimului au separat Minskul de partenerii occidentali, iar Lukașenko a devenit mult mai dependent de Kremlin.
„După proteste, a rămas singur și a devenit complet dependent de Putin”, afirmă Marin.
Conform opiniei sale, din 2020 încolo, autoritățile din Kremlin au demonstrat clar că Lukașenko deține controlul suprem în relația dintre cele două regimuri. În același timp, Rusia se îngrijora că o revoluție de succes în Belarus ar putea declanșa proteste și pe teritoriul său.
Marin reamintește că, odată cu plecarea mai multor reporterii de la televiziunea de stat belarusiană în perioada represiunii din 2020, Moscova a dispatchat personal de la canalul de stat rus către Minsk pentru a menține emisiunile în curs.
„Toate canalele către Occident au fost tăiate, iar pentru Lukașenko a mai rămas o singură persoană pe care să o poată suna: Putin”, spune politologul.
Motivul pentru care Lukașenko se abține de la a se implica direct în conflictul ucrainean.
Belarus a autorizat Rusia să exploateze teritoriul său pentru invazia generală a Ucrainei din februarie 2022, inclusiv pentru atacul inițial asupra Kievului. Mai târziu, Minsk a consimțit și la plasarea armelor nucleare rusești pe teritoriul său.
În prezent, Lukașenko a reținut trăgerea armatei sale în conflict. În mai 2026, el a subliniat din nou că Belarus nu va intra în război decât dacă teritoriul său este atacat, menționând în același timp că Moscova și Minsk se vor apăra împreună în cazul unei agresiuni.
În iunie, liderul belarus a cerut inclusiv un compromis între Rusia și Ucraina, susținând că niciuna dintre părți nu poate obține o victorie decisivă pe câmpul de luptă. În același timp, el a lăsat deschisă posibilitatea unor discuții cu președintele american Donald Trump, într-un moment în care Minsk și Washington încercau o apropiere limitată, inclusiv prin eliberarea unor deținuți politici.
Legătura cu Occidentul continuă să fie semnificativ afectată.
Analiza lui Marin avertizează că o astfel de repoziționare nu ar transforma brusc Lukașenko într-un lider pro-occidental. Politologul afirmă că liderul de la Minsk nu a urmărit niciodată democratizarea reală a Belarusului, ci a valorificat relația cu UE ca principală pârghie în negocierile cu Moscova.
Uniunea Europeană continuă să impună sancțiuni ample asupra regimului din Minsk, din motivele represiunii interne și a sprijinului acordat agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Aceste măsuri, care rămân active până la 28 februarie 2027, se adresează 310 persoanelor și 46 de entități, printre care se numără și Lukașenko.
În iulie 2026, UE a implementat restricții suplimentare privind implicarea Belarusului în susținerea Rusiei, incluzând măsuri ce vizează bunurile potențial utile dezvoltării capacităților militare și tehnologice ale statului.
COMENTARII / 0