În ultimele luni ale anului acesta, liderii serviciilor de informații din Danemarca, Polonia, Germania, Republica Cehă, statele baltice și altele au emis avertismente publice diverse referitoare la pericolele unui posibil atac al Rusiei asupra unui stat membru al NATO. Unele dintre aceste evaluări de informații au adoptat un ton precaut, în timp ce altele au fost mai alarmante. Ceea ce este incontestabil este că statele europene tratează cu seriozitate scenariul în care confruntarea hibridă curentă cu Rusiei ar putea escalada într-un conflict violent și se pregătesc psihologic populația europeană pentru această posibilitate.
Evaluările privind riscurile și amenințările provenite din afara țării constituie principalul mandat al SIE. În ultimii aproape cinci ani de conflict la frontieră, cetățenii români
Înainte de izbucnirea conflictului ruso-ucrainean în februarie 2022, serviciile de informații din Suedia nu au transmis decidenților politici avertismente corecte și în timp despre intențiile Kremlinului. În iunie 2025, o comisie guvernamentală de anchetă a propus o reformă radicală și crearea unei noi agenții de informații externe, pentru a preveni repetarea acestor greșeli de inteligență în timpul războiului de agresiune al Rusiei asupra Europei.
Citește șiUnul dintre organizatorii protestelor din Franța îndeamnă la o gravă generală la 5 noiembrie
De la aderarea României la NATO și UE, românii nu știu absolut nimic despre cât de bine și-a făcut treaba acest serviciu de informații extern. Nici dacă SIE a informat decidenții politici și a prezis corect și la timp războiul ruso-georgian din anul 2008, Euromaidanul de la Kiev din anul 2013 sau anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în anul 2014. Românii nu știu nici dacă SIE a estimat corect invazia ilegală rusească din februarie 2022 și nici dacă estimează în prezent, în mod corect, posibilele mișcări agresive ale Rusiei asupra țării noastre. Ba chiar, într-un interviu recent la CNN, întrebat de jurnalistul Jim Sciutto cât de probabil crede că este ca Rusia să atace direct un stat membru NATO, președintele Nicușor Dan a dat un răspuns mai degrabă în răspăr față de trendul european: „Cred că nu este foarte probabil în următorii unul-doi ani. Dar trebuie să fim pregătiți. Mă bucur că liderii europeni înțeleg această amenințare. Și că au înțeles, de asemenea, că trebuie să împărțim efortul de pregătire cu Statele Unite”.
Directorul SIE, Gabriel Vlase, nu a fost audiat niciodată, în mod public, în Parlament, așa cum se întâmplă în democrațiile europene, pe tema evaluărilor de intelligence privind securitate internațională.
Politicienii nu au evaluat performanța SIE.
SIE nu comunică strategic, la fel cum procedează serviciile omoloage ale UE privind amenințarea rusească.
Mesajul SIE este unul de ambiguitate strategică.
Abordarea președintelui Dan se dovedește profund diferită față de cea a premierului polonez Donald Tusk. În septembrie, Tusk a declarat că evaluările serviciilor de informații indică existența unor „planuri rusești de atacuri hibride cu ajutorul dronelor și rachetelor împotriva țărilor care susțin Ucraina, inclusiv Polonia” pe parcursul iernii precum și „provocări… mult mai periculoase decât cele cu care ne-am confruntat până acum”. Tusk a afirmat că toamna și iarna care urmează vor fi probabil „momentul cel mai critic” al agresiunii pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, avertizând totodată că Rusia va încerca, de asemenea, să testeze voința NATO de a-și apăra flancul estic. Președintele francez Emmanuel Macron a calificat avertismentele lui Tusk drept „fondate și bine documentate”.
În prezent, președintele Dan comite două greșeli majore în lupta împotriva amenințării rusești:
1) o încredere mult prea mare în aliatul american, în condițiile în care există deja nenumărate dovezi că SUA și-au îndulcit abordarea strategică față de Rusia, iar președintele Donald Trump adoptă o politică duplicitară față de Ucraina;
2) absența unor analize de informații sintetice referitoare la acțiunile agresive ale Rusiei la Marea Neagră.
În plus, în contextul războiului informațional hibrid, în perioada în care Dan deține funcția de președinte, discursurile politice pro-ruse s-au extins semnificativ în spațiul public, comparativ cu anii precedenți. Parlamentul României nu a inițiat nici o anchetă privind acțiunile maligne rusești în cursul alegerilor prezidențiale din 2024, iar președintele Dan nu a manifestat, de fapt, un interes major pentru clarificarea acestor dispute esențiale pentru democrația românească.
Accentuez faptul că alegerile prezidențiale au fost anulate nu din cauza viziunilor geostrategice ale lui Călin Georgescu (democrația îi permite acestuia dreptul la libertate de gândire și exprimare publică), nici pentru că el s-a dovedit un impostor în zona politicii externe, nici măcar pentru faptul că există suspiciuni privind recrutarea acestuia de către vechea Securitate, mai precis DIE. De amintit faptul că Silviu Predoiu, general în rezervă SIE, și-a început cariera în serviciu în perioada comunistă, după ce a fost recrutat de DIE, iar Constituția i-a permis acestuia să candideze, la fel ca Georgescu, la aceleași alegeri prezidențiale din anul 2024. Între viziunea geostrategică împărtășită de Călin Georgescu și cea a lui Silviu Predoiu nu există mari diferențe.
Singurul motiv convingător pentru anularea alegerilor de către Curtea Constițională este interferența răutăcioasă a Rusiei asupra procedurii electorale, însă această problemă a rămas neclară pentru autoritățile și liderii politici ai României.
Este cât de poate de valid să ne întrebăm public de ce serviciul de informații extern încurajează mai degrabă o politică la două capete față de Federația Rusă: pe de o parte, cataloghează Rusia drept principala amenințare existențială la securitatea României, pe de altă parte, există vectori influenți apropiați de acest serviciu care diseminează narațiuni favorabile Kremlinului, iar reprezentanții statului român nu fac nimic să le combată în mod eficient. Nu este un detaliu nesemnificativ faptul că în Comisia parlamentară de control a SIE există parlamentari cu viziuni asumate pro Călin Georgescu, iar SIE agreează acest aspect. Există suficient de multe indicii încât să pot afirma că, în mod discret, acest serviciu încurajează în continuare politica de hedging, specifică fostului președinte Ion Iliescu, de a menține relații atât de Vestul, cât și cu Estul, nu una de distanțare totală față de Est.
În iunie 2013, cu câteva luni înainte de izbucnirea Euromaidanului în Kiev, un indiciu captivant ar fi să regăsim în istoria recentă a României. În acea lună, Nikolai Patrușev, liderul Consiliului de Securitate al Rusiei, fost ofițer KGB și unul dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Vladimir Putin, a călătorit la București la cererea consilierului de securitate Iulian Fota, conform MAE.
Primit cu brațele deschise de către președintele Traian Băsescu, el a anunțat public semnarea unui memorandum în chestiuni legate de securitate între România și Rusia. Pretextul românesc față de politica de încălzire a relațiilor bilaterale cu Rusia a fost faptul că, în acea perioadă, SUA, sub conducerea lui Barack Obama, dorea resetarea relațiilor strategice cu Federația Rusă. În mod normal, SIE ar fi trebuit să prevadă în acea perioadă o deteriorare a relațiilor ruso-ucrainene, cu consecințe directe asupra securității regionale, nu să încurajeze semnarea acestui memorandum de cooperare, în chestiuni legate de securitate. Nu tot timpul interesele de securitate ale SUA coincid cu cele ale României, iar strategia diversionistă a Casei Albe față de războiul ruso-ucrainean, în perioada actuală, confirmă acest adevăr crud.
În aprilie 2026, am cerut Administrației prezidențiale să divulge acest memorandum, să precizeze perioada de valabilitate, să explice prevederile sale și să confirme dacă a fost revocat de România.
„În urma verificărilor efectuate, în arhiva Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Țării, nu a fost identificat un document care să ateste existența și conținutul unui astfel de Memorandum. Chiar dacă în spațiul public au existat, la momentul respectiv, referiri la discuții privind dezvoltarea unor forme de cooperare instituțională în domeniul securității, precizăm că nu au fost identificate elemente care să susțină caracterul formal, juridic sau operațional al unui astfel de acord. Pe cale de consecință, nu putem confirma aceste informații, prin identificarea unui document oficial care să ateste încheierea ori existența unui Memorandum în forma invocată”, a fost răspunsul Președinției Dan.
Totuși, dacă acest memorandum a fost clasificat, acest act nu putea exista în arhiva Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Țări, el are un statut special. Președintele Traian Băsescu nu avea de ce să mintă public că a fost semnat un memorandum între România și Rusia. Nimeni din clasa politică nu cere în prezent public declasificarea acestui memorandum și lămurirea dilemei dacă acest act a fost abrogat sau nu. În schimb, ce se întâmplă în prezent, în plan politic, este revigoarea lui Traian Băsescu (fost colaborator al Securității) și apropiaților săi, plasați lângă președintele Dan. Ba chiar, o altă invenție a vechii Securități, Lucian Pahonțu, promovat în funcția de director SPP, de către Băsescu, reprezintă unul dintre personajele care formează, în prezent, cercul intim de putere al lui Dan.
În pagina oficială a Amabasadei României la Moscova, se constată, cu surprinzător, că evoluția cadrului legal al cooperării dintre România și Federația Rusă se oprește în anul 2012, deși vizita lui Patrușev în România a avut loc în 2013 și nu mai este consemnată public.
Ambasada României din Moscova înregistrează în 2012 două evenimente de colaborare între România și Rusia:
La o lună după vizita lui Patrușev în România, ministrul de externe al României la acel moment, Titus Corlățean, a făcut o vizită oficială la Moscova, unde a avut întâlniri la nivel cel mai înalt politic. În fapt, în ciuda orientării strategice pro-Vest, acum 12 ani, relația bilaterală româno-rusă era dezvoltată în numeroase paliere, nu numai politice. În prezent, Corlățean ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru politică externă din Senat și nu o dată a răspândit narațiuni specifice retoricii anti-occidentale, suveraniste și conservator-populiste.
În anul 2015, după ce Rusia a anexat illicit Crimeea, președintele de stat al Rusiei, Serghei Narîșkin, a sosit în România la sfârșitul lunii noiembrie, deși figura lui se afla pe lista persoanelor pentru care Consiliul European, președinția colectivă a UE, a interzis accesul în statele membre. În 2025, fostul ministru de externe al României, Lazăr Comănescu, a avut o întâlnire cordială în Sankt Petersburg cu ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, și s-a lăudat public cu această colaborare. În anul 2026, europarlamentara Diana Șoșoacă a realizat o vizită la Moscova.
Există un întreg eco-sistem de actori politici sau agenți de influență care, în această perioadă, lansează mesaje publice ce favorizează interesele Kremlinului și gâdilă orgoliul lui Putin. Inclusiv faptul că statul român nu dorește să asume un raport privind interferența rusească în alegerile prezidențiale reflectă o viziune perversă de a nu irita prea mult Rusia. Întrebarea care se pune astfel este următoarea: reprezentanții statului român și instituțiile cu atribuții în securitatea națională chiar nu au capacitatea de a diminua influența acestui ecosistem pro-rus în România sau continuă, în mod discret, o politică de hedging, de a juca de la două capete, o strategie pe care politica externă a României nu a abandonat-o cu totul niciodată în cei 36 de ani de democrație? Până la urmă, chiar dacă într-un mod neasumat la nivelul documentelor strategice ale statului român, Putin are deja armata sa de agenți politici în România, cu o putere de influență din ce în ce mai mare.
COMENTARII / 0