Apărarea securității europene se desfășoară pe multiple fronturi, însă în zilele noastre, tacticile de dezinformare, operațiunile hibride și tehnologia inteligenței artificiale reprezintă amenințări la fel de formidabile ca și proiectilele.
În situația în care un stat intervine în procesele electorale ale altuia, cine este responsabil?
Este posibilă protecția continentului european în absența sprijinului din partea Statelor Unite?
Cât de mult va rezista unitatea europeană în fața unui conflict care nu prezintă semne de încheiere?
Răspunsurile la aceste întrebări ne sunt oferite de Alexander Evans, profesor la prestigioasa London School of Economics.
Cristina Cileacu i-a adresat o invitație lui Alexander Evans, un reputat profesor la prestigioasa London School of Economics, în cadrul emisiunii Pașaport diplomatic.
Alexander Evans și-a exprimat mulțumirea, declarând: Mulțumesc, Cristina, și și-a manifestat bucuria de a fi alături în cadrul acestei discuții.
Citește șiDe ce a fost arestat Călin Georgescu. Motivarea Curții: vilă „securizată” în Italia, azil politic și documente diplomatice
Cristina Cileacu adresează o întrebare pertinentă, și anume dacă instituțiile europene sunt suficient de pregătite pentru a face față noilor provocări de securitate care afectează astăzi Europa.
Această întrebare îi este adresată unui profesor cu o experiență vastă atât în domeniul diplomației, cât și în cel al tehnologiei de ultimă oră.
Domnule profesor, v-ați petrecut cariera între viața diplomatică și linia întâi a tehnologiei.
În contextul discuției lor despre securitatea europeană, Cristina Cileacu dorește să afle dacă Europa este pregătită să înfrunte noile amenințări care îi pun în pericol stabilitatea.
O atenție deosebită este acordată analizei situației actuale de securitate din Europa și capacității instituțiilor europene de a răspunde eficient la aceste noi provocări.
Alexander Evans afirmă că, deși eforturile de pregătire sunt în creștere, în niciun caz nu suntem complet echipați pentru a face față acestor provocări. Acest lucru se datorează, în parte, caracterului dinamic al amenințării, a tehnologiei și a inteligenței artificiale, care sunt într-o continuă schimbare. În același timp, lumea este într-o căutare activă de soluții inovatoare pentru a combate războiul hibrid, inteligența artificială și tehnologiile conexe, însă crearea acestor instrumente nu este un proces facil, în special atunci când ne confruntăm cu fenomene complexe cum ar fi dezinformarea sau manipularea percepției publice prin mijloace tehnologice.
Întrebarea fundamentală care se ridică în fața acestui fenomen este cum putem preveni eficient răspândirea informațiilor false. Dezinformarea a devenit o problemă tot mai îngrijorătoare, iar soluțiile la această provocare sunt extrem de necesare. Combaterea dezinformării impune strategii adecvate pentru limitarea impactului său. În acest context, eforturile de prevenire și de combatere a dezinformării sunt mai importante ca niciodată.
Descurajarea amenințărilor actuale ridică întrebări complexe, în special atunci când vine vorba despre dezinformare, a declarat Cristina Cileacu.
Pentru că este greu de descurajat
.
Acest fenomen diferă semnificativ de domeniul militar, unde puterea poate fi cuantificată și echilibrul restabilit prin mijloace concrete.
În cazul dezinformării, strategia de descurajare este mai puțin clară, deoarece nu se poate replica pur și simplu prin mijloace similare.
Atunci când ne confruntăm cu dezinformarea, problema esențială este cum putem contracara eficient aceste amenințări.
În domeniul militar, o abordare comună este acumularea de capacități pentru a egala sau depăși adversarul, însă această logică nu se aplică în cazul dezinformării.
Prin urmare, strategiile de combatere a dezinformării trebuie să fie fundamental diferite.
Alexander Evans subliniază că combaterea dezinformării nu este o sarcină ușoară.
Într-adevăr, natura umană tinde să nu fie întotdeauna foarte atentă la detalii și la veridicitatea informațiilor.
Oamenii nu rețin întotdeauna informațiile cu exactitate și uneori preferă o narațiune atractivă, chiar dacă nu este neapărat adevărată.
Prin urmare, încercarea de a schimba radical comportamentul uman în ceea ce privește percepția și diseminarea informației este o misiune dificil de îndeplinit.
În schimb, Evans consideră că eforturile ar trebui concentrate asupra actorilor malefici, în special a guvernelor care se implică la scară largă în astfel de activități pentru a destabiliza securitatea, democrația și stilul de viață.
Acest fenomen este observat în mod deosebit în Europa, unde
dezinformarea rusă și războiul hibrid rusesc
reprezintă preocupări majore.
Combaterea dezinformării necesită o abordare complexă, care include Cristina, capacitatea de a detecta și atribui sursa dezinformării, permițând astfel identificarea originii acesteia, fie că este vorba despre o țară, o capitală sau un serviciu de informații.
Conștientizarea problemei este esențială pentru a putea lua măsuri adecvate, precum sancțiuni, restricții, expulzări sau interzicerea anumitor instituții media.
Însă, consolidarea rezilienței este considerată o prioritate și mai mare, ceea ce implică pregătirea populației, inclusiv a telespectatorilor, pentru a face față unui mediu inundat de dezinformare și conținut neautentic, inclusiv deepfake-uri care pot fi generate pentru a manipula opinia publică.
Aceste tehnologii avansate permit crearea de copii digitale ale persoanelor, care pot fi folosite pentru a încerca manipularea opinia publică.
Întrebarea fundamentală care se ridică în legătură cu un astfel de atac este cine este responsabil. Desigur, aceasta este o problemă complexă, deoarece atacurile hibride implică adesea mai multe entități și strategii. Când vorbim despre atacuri hibride, nu este întotdeauna clar cine se află în spatele lor. Acest tip de atacuri combină metode convenționale și neconvenționale, ceea ce face dificilă identificarea sursei.
Atribuirea responsabilității într-un context de conflict între state ridică întrebarea: cine ar trebui să dezvăluie adevărul și să spună „știu că ai comis-o, știu că ești responsabil”?
Dar când spuneți că trebuie să reacționăm și să spunem „știm că ai făcut-o, știm că tu ai făcut asta”, cine anume trebuie să o spună exact?
În situația în care un stat agresează un alt stat, problema rămâne: cine trebuie să facă atribuirea exactă a responsabilităților?
Potrivit Cristina Cileacu, această întrebare rămâne fără un răspuns clar.
Activitățile de informații sunt esențiale pentru combaterea amenințărilor hibride, după cum afirmă Alexander Evans.
Cred că aici contează atât informațiile din surse deschise, cât și munca serviciilor
, deoarece cunoștințele despre acest tip de activitate provin adesea de la entități diverse, precum companii de tehnologie, cercetători open source, jurnaliști și altele.
Atunci când sunt combinate cu eforturile agențiilor de informații și securitate, aceste cunoștințe îi permit unui guvern, de exemplu celui de la București, să declare cu încredere că o anumită activitate poate fi atribuită unui anumit actor.
Această capacitate nu se limitează la acțiunile unei singure țări, ci poate implica și eforturi coordonate la nivel internațional.
Colaborarea cu partenerii europeni și cei din cadrul NATO, state cu capacități complementare, se dovedește a fi de mare ajutor. Pe urmă, se pune problema opțiunii: atunci când se stabilește că o anumită dezinformare are originea într-un stat sau că o campanie împotriva procesului electoral este dusă de un anumit stat, decizia de a dezvălui acest lucru public sau de a condamna respectiva acțiune în mod public poate fi luată. În plus, se poate opta și pentru cooperarea cu alte țări în scopul identificării sursei și găsirii unor soluții pentru a contracara astfel de acțiuni.
Răspunsul guvernelor la fenomenul manipulării informaționale este extrem de important.
În situația în care un stat alege să nu răspundă în mod public și să păstreze tăcerea, se pune întrebarea: care sunt consecințele următoare?
Cristina Cileacu ridică această problemă, accentuând importanța reacției publice a statelor în fața provocărilor.
Abordările statelor în ceea ce privește gestionarea situațiilor delicate variază considerabil, după cum afirmă Alexander Evans.
Cred că, în realitate, statele vor avea înclinaţii de risc diferite.
Pe de o parte, unele guverne vor opta pentru transparență și vor declara în mod public: „suntem conștienți că acest guvern este responsabil și dorim să îl condamnăm în fața opiniei publice”.
Pe de altă parte, alte state vor prefera o abordare mai discretă, afirmând: „nu considerăm că aceasta este strategia optimă; în schimb, vom transmite această informație în privat altor guverne sau direct guvernului implicat, pentru a sublinia că acțiunile tale sunt cunoscute și că ar trebui să încetezi”.
În cele din urmă, deciziile vor fi luate de conducătorii țărilor, respectiv prim-miniștrii, președinții și miniștrii de externe, care vor face alegeri distincte în funcție de context și de interesele naționale.
Chiar dacă guvernele aleg opțiuni diferite din meniu, cu toții mâncăm la același restaurant: cu toții încercăm să construim reziliența, descurajarea și atribuirea, capacitatea de a denunța această activitate atunci când o vedem.
revised to:
Colaborarea eficientă cu partenerii reprezintă un factor crucial.
În ciuda faptului că guvernele optează pentru strategii distincte, toate acestea se raportează la același cadru de referință: consolidarea rezilienței, a capacității de descurajare și de identificare a surselor, precum și abilitatea de a combate aceste activități atunci când sunt depistate, lucru exprimat sugestiv prin:
Chiar dacă guvernele aleg opțiuni diferite din meniu, cu toții mâncăm la același restaurant: cu toții încercăm să construim reziliența, descurajarea și atribuirea, capacitatea de a denunța această activitate atunci când o vedem.
to finally
Lucrul în echipă cu partenerii este esențial. Deși guvernele au abordări diferite, obiectivele lor sunt similare: toți se străduie să dezvolte reziliența și descurajarea, precum și să identifice și să contracareze activitățile ostile, după cum se exprimă astfel:
Chiar dacă guvernele aleg opțiuni diferite din meniu, cu toții mâncăm la același restaurant: cu toții încercăm să construim reziliența, descurajarea și atribuirea, capacitatea de a denunța această activitate atunci când o vedem.
În cele din urmă, focusul este pe public, deoarece această dezinformare are ca țintă principală populația.
Cristina Cileacu subliniază că atunci când un stat nu recunoaște în mod public că „aceasta este dezinformare” sau că „această dezinformare este făcută de acel stat anume”,
se ridică o întrebare: ce impact are acest fenomen asupra nivelului de încredere al populației în autoritățile proprii?
Problema devine din ce în ce mai complexă, după cum afirmă Alexander Evans.
Este corect, cred că devine dificil.
Cauza principală o constituie extensia și compleitatea fenomenului.
O mulțime de indivizi diseminează informații false și partajează conținut umoristic pe rețelele de socializare.
De asemenea, foarte mulți repartajează conținut generat de inteligența artificială sau materiale autentice, fără a fi conștienți de natura artificială a informației sau de inexactitatea acesteia.
În urma unei serii de evenimente, Ucraina și Rusia au demonstrat acest fenomen, iar acum este vizibil în mod constant, mai ales în contextul acoperirii mediatice a acțiunilor militare întreprinse de Rusia în Ucraina.
În acest context, consider că guvernele ar trebui să depună eforturi considerabile pentru a combate acest fenomen.
Însă, atunci când se încearcă combaterea fiecărei informații false în parte, impactul este minim.
Prin urmare, se impune o abordare sistemică, focusată pe activitatea cu cel mai mare impact.
De exemplu, în cazul unor alegeri în Moldova sau al unui atac masiv de dezinformare împotriva instituțiilor din România, consider că acesta este nivelul la care ar trebui să intervină un răspuns.
În plus, este oportun ca decizia privind acest răspuns să fie luată de guvernul de la București, în cazul României, de guvernul de la Chișinău, în cazul Moldovei, sau de Londra, în cazul Marii Britanii.
Regiunea est-europeană se confruntă cu o stare de alertă sporită, fiind mai bine echipată pentru a face față provocărilor.
Cristina Cileacu a adus în discuție Chișinăul și alegerile din perioada precedentă.
Chișinăul a demonstrat o rezistență remarcabilă în fața dezinformării.
Spre deosebire de aceasta, alte două țări europene au înregistrat rezultate nefaste:
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a cunoscut Brexitul, un subiect puternic influențat de dezinformare,
în timp ce o altă țară a organizat alegerile prezidențiale din 2024, care au fost ulterior anulate.
Luând în considerare experiența sa diplomatică și înțelegerea sa asupra laturii politice a lumii,
se poate spune că locuitorii din regiunea estică a Europei sunt mai bine echipați pentru a face față acestui tip de dezinformare propagată de Rusia?
În urma unei analize a situației, potrivit spuselor lui Alexander Evans, statele europene aflate la prima linie de apărare, printre care și România, au cunoscut numeroase provocări în materie de securitate în cursul ultimilor ani, în special în țările baltice.
Reacțiile unor țări europene la provocările actuale sunt demne de remarcat, de exemplu, Polonia și Finlanda au demonstrat o înțelegere mai profundă a amenințărilor și o determinare mai puternică de a-și consolida reziliența și capacitățile de răspuns.
În Europa de Vest și Europa de Sud, aceste probleme pot părea mai puțin urgente, însă Marea Britanie reprezintă o excepție în acest sens.
Țara britanică a suportat în trecut atacuri cibernetice și dezinformare. Însă, consider că statele din Europa de Vest au multe de învățat de la națiunile din Europa Centrală, Europa de Sud-Est și regiunea baltică, care posedă o experiență mai vastă în această sferă și care au adunat probe despre ceea ce se dovedește a fi eficient. Și, după cum ați amintit, Cristina, reacția la dezinformare din timpul alegerilor din Moldova de anul trecut: cred că numeroși oameni au urmărit acel eveniment, l-au studiat și au dobândit cunoștințe din el.
Inteligigența artificială și ființa umană sunt strâns legate.
Într-o lume din ce în ce mai dominată de tehnologie, un fenomen îngrijorător începe să capete contur, Cristina Cileacu subliniază importanța inteligenței artificiale în era modernă.
Această tehnologie avansată se integrează tot mai mult în multiple fațete ale vieții noastre, de la diseminarea informațiilor la activitățile desfășurate de serviciile de informații.
O întrebare esențială rămâne:
În ce măsură putem exploata inteligența artificială pentru a obține informații vitale despre potențialele amenințări fără să devenim excesiv dependenți de ea?
Începuturile inteligenței artificiale sunt încă departe de a fi pe deplin cunoscute, după cum afirmă Alexander Evans.
O revoluție industrială pare să fie în curs, determinată de capacitățile AI generative, însă discuțiile despre AGI – un nivel de inteligență artificială similar sau chiar superior celei umane – sunt din ce în ce mai prezente.
Cred că trecem prin ceva ce pare similar unei revoluții industriale, legat de capacitățile AI generative, dar există și dezbaterea despre apariția AGI, un nivel al inteligenței artificiale practic echivalent cu inteligența umană sau chiar superior acesteia.
O parte din dificultate rezidă în necesitatea de a ne adapta la funcționarea atât în mod analog, cât și digital.
În esență, Alexander Evans consideră că O parte a provocării este că trebuie să învățăm să funcționăm atât în mod analog, cât și digital.
La vârsta de 52 de ani, fac parte din ultima generație care a cunoscut o lume analogă în devenire digitală.
Schimbarea a avut loc în perioada copilăriei și tinereții mele, pe când generația copiilor mei și a studenților a crescut deja într-un mediu complet digital.
O nouă provocare se ivește odată cu apariția inteligenței artificiale, la care trebuie să ne adaptăm, după cum consider.
Menținerea rolului decisiv al omului în procesul de luare a deciziilor este considerată de mine extrem de importantă. Prin urmare, atunci când instrumentele tehnologice sunt utilizate și avantajele acestora sunt exploatate, este esențial să se garanteze că acestea îmbunătățesc capacitatea de judecată umană, fără a o înlocui. În acest context, supravegherea și responsabilitatea sunt cruciale, iar democrația rămâne un pilon fundamental. În acest sens,
responsabilitatea democratică în privința inteligenței artificiale va fi cu adevărat importantă
, după cum afirmă Cristina.
Reglementarea Inteligenței Artificiale este un subiect fierbinte în Europa, SUA și China.
Gestionarea inteligenței artificiale ridică numeroase întrebări, potrivit Cristinei Cileacu, care se întreabă dacă este posibilă crearea unui ghid de utilizare care să includă reguli și reglementări clare.
Pentru că sunt multe dispute pe această temă.
În timp ce Statele Unite și China sunt foarte avansate în dezvoltarea inteligenței artificiale, situația în Europa este diferită.
Pentru a gestiona eficient aceste norme, Cileacu pune întrebarea: cum pot europenii să se asigure că pot respecta aceste reguli atunci când altele sunt mai avansate și devansează continentul european în crearea inteligenței artificiale superioare?
Alexander Evans subliniază că europenii ar trebui să aibă o percepție clară asupra situației actuale, recunoscând că în prezent, peisajul este dominat în mare măsură de entități corporative din SUA, care sunt confruntate cu un număr semnificativ de firme din China. În acest context, se previzionează fie un cadru SUA-China, fie unul în care SUA joacă un rol predominant. Cu toate acestea, Europa dispune de resurse și expertiză considerabile, precum și de o abordare reglementară distinctă. În plus, Europa are capacitatea de a lua decizii colective la nivelul Uniunii Europene și al statelor membre, după care țările individuale pot stabili reguli specifice pentru mediul lor de activitate.
Cristina, nu ar trebui să fim luați prin surprindere de această situație. Reglementarea are o perioadă de recuperare destul de lungă. Luând în considerare momentul în care au apărut trenurile, telegraful sau automobilele pe drumurile noastre, se observă că reglementarea necesită timp pentru a ține pasul cu progresul tehnologic. Prin urmare, este de așteptat o anumită turbulență până când reglementarea va fi ajustată, având în vedere că aici viteza de schimbare este mult mai mare și va avea, potențial, un impact la scară mult mai largă decât majoritatea tehnologiilor. În același timp, consider că este nevoie de o abordare realistă, deoarece obișnuiam să considerăm Europa ca fiind o superputere în domeniul reglementării.
În contextul conflictului actual, Ucraina se bucură de un puternic sprijin european, care se manifestă într-o perioadă deosebit de dificilă pentru această țară.
În prezent, Cristina Cileacu subliniază că discuțiile despre securitatea europeană sunt profund legate de conflictul Ucraina – Rusia. În ciuda unui context fluid, realitățile curente par să avantajeze Ucraina. Poporul ucrainean a demonstrat abilități strategice superioare, reușind să riposteze cu succes. Însă, perspectivele pe termen lung privind încheierea acestui război rămân incerte. În acest scenariu, rămâne de văzut dacă Europa va continua să acorde sprijin Ucrainei. Deși conștientă de necesitatea acestui sprijin, Europa se confruntă cu un fenomen care ar putea afecta această susținere: dezinformarea, care vizează în primul rând Ucraina, dar are repercusiuni în toate statele europene, punând astfel întrebarea: va reuși Europa să continue sprijinul acordat Ucrainei în fața acestui fenomen?
Ucraina a dat dovadă de o rezistență neașteptată în fața invaziei rusești, reuși să nu numai că ține piept, ci și să riposteze eficient, forțele sale militare aducându-i pe ruși într-o situație de blocaj practic.
Alexander Evans consideră acest lucru un adevărat omagiu adus curajului, conducerii și determinării poporului ucrainean.
Mulți experți nu ar fi prezis acest rezultat atunci când Rusia a lansat invazia.
Există însă o întrebare esențială cu privire la menținerea sprijinului european, vital atât din punct de vedere economic, cât și pentru apărarea Ucrainei.
În prezent, solidaritatea europeană rămâne o realitate în întreaga Europe, după cum observăm.
Fără îndoială, eforturile de mobilizare ale Europei au crescut considerabil, deoarece Statele Unite au exprimat așteptativa ca Europea să contribuie mai substanțial la securitatea proprie.
Ideea că contribuabilii americani ar trebui să subvenționeze Europa și securitatea europeană, acest lucru va mai continua
, însă se pare că Statele Unite nu mai sunt dispuse să ofere sprijin la scara istorică din trecut.
În ciuda incertitudinii privind evoluția situației din Ucraina, un aspect liniștitor este reprezentat de solidaritatea europeană în ceea ce privește consolidarea cheltuielilor pentru apărare și îmbunătățirea capacităților de achiziție în domeniu.
Puterea Europei de a se apăra singură în fața amenințărilor actuale ridică semne de întrebare, având în vedere rolul Statelor Unite ale Americii în cadrul securității continentului. Europa se confruntă cu provocări majore în materie de securitate, iar întrebarea privind capacitatea sa de a face față acestor riscuri fără sprijinul SUA devine din ce în ce mai pertinentă.
Cristina Cileacu afirmă că realitatea confirmă spusele sale despre Statele Unite și impactul asupra investițiilor europene în securitate. Acest program este difuzat după summitul NATO de la Ankara, unde se conturează un nou concept, „NATO 3.0”, caracterizat printr-o mai mare implicare europeană în cadrul Alianței. Însă, se ridică întrebarea dacă Europa, chiar și cu investiții semnificative în apărare, poate face față fără sprijinul Statelor Unite? Privind către Rusia, considerată o adevărată amenințare pentru toți, se observă că aceasta nu ia Europa în serios, ci doar răspunde Statelor Unite ale Americii, recunoscute ca superputere.
Deși există o abordare distinctă pe care Alexander Evans o propune în cadrul diplomației, aceasta implică diferențierea între retorica agresivă a Rusiei și realitățile de pe teren. El este de părere că, deși Rusia are tendința de a respinge Europa și diversele opinii europene, nu poate fi negat faptul că economia europeană este superioară în comparație cu cea a Rusiei și că capacitățile de apărare ale Europei, luate în ansamblu, depășesc cu mult cele ale Rusiei. În același timp, doar Ucraina, o țară cu mult mai mică suprafață și potențial decât Rusia, reușește să țină Rusia în echilibru, după cum a menționat anterior.
Relația transatlantică dintre Statele Unite și Europa, precum și rolul Statelor Unite în cadrul NATO, se află într-un proces de transformare. Această evoluție nu poate fi atribuită exclusiv administrației Trump, chiar dacă aceasta a exprimat opinii mai directe pe această temă. Tendința actuală are rădăcini în perioadele precedente de la Washington și este de așteptat să continue indiferent de viitoarea administrație, fie ea democrată sau republicană. În timp ce Europa va continua să utilizeze infrastructura tehnologică americană și anumite capacități de apărare oferite de SUA, eforturile de diversificare a parteneriatelor sunt pe deplin justificate și firești.
În prezent, eforturile noastre comune se concentrează pe creșterea cheltuielilor și pe dezvoltarea capacităților. NATO și, în special, componenta europeană a alianței, își reînnoiește angajamentul de a coopera mai strâns, ceea ce va conduce la o creștere a investițiilor în domeniul apărării, inclusiv a celor transfrontaliere, în tehnologii noi și în noi capacități care s-au dovedit a fi esențiale în conflictele actuale.
O nouă problemă de securitate așteaptă să fie abordată, iar aceasta este legată de impactul dezinformării și al războiului hibrid asupra regiunii europene.
„Europa, sub asaltul războiului hibrid”
a afirmat un expert, care a explicat că dezinformarea este o armă din ce în ce mai greu de combătut decât un atac armat tradițional. Această nouă realitate a apărut într-un context în care pașaportul diplomatic devine un instrument din ce în ce mai important pentru protecția și securitatea celor care călătoresc în regiuni cu riscuri crescute.
Cristina Cileacu ridică o întrebare pertinentă cu privire la perspectivele securității europene în viitor. Reflectând asupra experienței sale anterioare ca diplomat, pe lângă activitatea sa actuală de profesor la London School of Economics, interlocutorul este întrebat care consideră că este următorul obstacol major pentru securitatea Europei. În context, Rusia reprezintă deja o provocare cunoscută, însă se dorește aflarea posibilelor amenințări viitoare.
Având în vedere diversele provocări, Alexander Evans subliniază că nu ar trebui să ne fixăm exclusiv asupra unei anumite categorii de pericole, pentru a nu cădea într-o concentrare periculoasă.
Cred că este important, Cristina, să nu ne concentrăm toată atenția asupra unei singure forme de amenințare, să nu ne punem toate ouăle într-un singur coș, nu-i așa?
El consideră că istoria ne demonstrează că evenimentele viitoare sunt, de obicei, imprevizibile. Prin urmare, există multiple tipuri de amenințări la care ar trebui să fim atenți.
China și Rusia sunt două entități care reprezintă amenințări distincte pentru Europa.
Amenințarea terorismului, deși încă prezentă, a scăzut considerabil în intensitate față de cea emanată de Rusia.
Țările europene trebuie să fie vigilente și să nu neglijeze pericolul reprezentat de state precum China, care, deși partener economic de valoare, necesită o abordare prudentă.
Nu trebuie să pierdem din vedere amenințarea terorismului
, însă nici influența nejustificată a Chinei nu ar trebui să fie trecută cu vederea.
Europa trebuie să mențină o poziție de echilibru, favorizând comerțul și dialogul, dar asigurându-se că nu devine vulnerabilă la capacitățile Chinei.
În primul rând, menținerea unei minți deschise este crucială. De asemenea, trebuie să recunoaștem că anumite repercusiuni majore din acest an au izvorât din conflictul care a izbucnit în Iran. O parte semnificativă din aceste repercusiuni nu au fost resimțite prin confruntări militare directe, ci mai degrabă prin efectele economice secundare generate de respectivul conflict, în special prin creșterea prețurilor la petrol și gaze naturale, precum și prin majorarea prețurilor mărfurilor, ca urmare a costurilor de transport mai mari.
Încheiem această discuție cu mulțumiri adresate lui Alexander Evans, Cristina Cileacu fiind cea care a facilitat acest schimb de opinii, exprimându-și recunoștința pentru participarea sa.
Un sentiment de recunoștință este exprimat de Alexander Evans față de cei care l-au invitat, acesta declarând:
Mulțumesc pentru invitație.
COMENTARII / 0