Șeful SPP Lucian Pahonțu nu a depus o declarație privind colaborarea cu Securitatea. Răspunsul CNSAS despre procesul de verificare

Directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, nu a primit din partea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), timp de 18 ani, o...

Directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, nu a primit din partea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), timp de 18 ani, o decizie privind calitatea de lucrător al Securității, arată Snoop.ro. Într-un răspuns pentru publicația de investigații, instituția arată că nu a primit declarația pe propria răspundere a acestuia, dar există o cerere de verificare depusă de o altă persoană fizică. CNSAS arată că alte instituții nu au trimis informațiile solicitate din arhive. 

Snoop.ro prezintă un articol care detaliază legăturile lui Lucian Pahonțu cu vechea Securitate, evidențiind că generalul nu a prezentat niciodată o declarație pe propria răspundere în care să confirme că nu a fost angajat sau colaborator al Securității, o condiție esențială pentru investigarea oficială CNSAS. SPP ar fi trebuit să depună această declarație încă din 2008, conform legii.

Absența declarației a blocat verificarea oficială, însă un individ a depus o cerere în acest sens. Conform răspunsului CNSAS adresat lui Snoop, investigarea poate dura 18 ani, din cauza necesității de a verifica arhivele altor instituții, care nu furnizează întotdeauna datele solicitate. Legislația nu indică autoritățile competente pentru aplicarea sancțiunilor și nu le atribuie niciun rol.

Citește șiBoris Johnson îl acuză dur pe Trump că finanțează războiul lui Putin: „Este revoltător. Șoferii americani sunt puși să finanțeze măcelul lui Putin”

„E cât se poate de reală, de bun simţ şi sustenabilă observația potrivit căreia C.N.S.A.S. doar având la dispoziție toate aceste elemente necesare şi suficiente, succint descrise, ar fi putut proceda conform abilităților legale care-i incumbă. Din păcate, norma în materie nu distinge, nu oferă soluții și nu conține precizări când respectivele condiţii obligatorii nu sunt întrunite. Iar unde legea nu distinge inițiativa nu ne poate aparţine. În contextualitatea dată şi la rigoare însă, acceptând principiul precedenței legii speciale prin raportare la norma generală, trebuie ținut cont și de aspectul irefutabil că nu toate procedurile şi metodologia instituțională practicate intră sub incidenţa palierului informațiilor de interes public din perspectiva încadrării lor. Cu toate acestea, depunem eforturi spre lămurirea aspectelor tenebroase ale trecutului istoric recent. 

Pe cale de consecință, pentru a susține generic acțiunea de soluționare a demersului potrivit literei şi spiritului normelor în vigoare, rămânând, totodată, fideli principiului deschiderii și transparenței care caracterizează activitatea noastră de mai bine de un sfert de veac, reiterăm informațiile care v-au fost deja puse la dispoziție. Respectiv faptul că a fost inițiată procedura de verificare generată de realitatea existenței altei/altor cereri/solicitări, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. h) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare. 

Veridic este şi detaliul de natură metodologică potrivit căruia aceste verificări sunt încă în derulare, potrivit normelor legale în vigoare, primele adrese de verificare la foştii deţinători fiind generate la momentul 08.04.2010, iar ultimele din această categorie pe 09.07.2026. Nu este inutil invocată nici precizarea că investigaţiile noastre instituționale, sub toate aspectele lor componistice, presupun căutări/interogări multiple atât în arhiva C.N.S.A.S., cât şi la foştii deţinători de fond arhivistic: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Arhivele Militare Naţionale Române. Accentuăm, de asemenea, că procedurile de verificare și de identificare a documentelor, pentru cea mai mare parte a cazurilor în derulare, sunt complexe, cronofage şi multiple, putând fi extinse şi către alți potențiali deţinători de fond arhivistic generat de fosta poliție politică a regimului materialist-comunist”, arată sursa citată.

În cadrul Trupei de Securitate, Pahonțu a servit ca ofițer și a participat la violențele din decembrie 1989 la Intercontinental.

Lucian Pahonțu, omul care conduce de 21 de ani Serviciul de Protecție și Pază, ar fi participat la represiunea baricadei de la Intercontinental din 21 decembrie 1989, arată o anchetă Recorder. Aceeași anchetă mai susține că Lucian Pahonțu ar fi participat și la înăbușirea protestelor de la Mineriada din 1990. 

Lucian Pahonțu a fost implicat în planul propus de Nicolae Ceaușescu pentru a întrerupe demonstrația care a declanșat Revoluția. În cadrul Mineriadei, se susține că Pahonțu a făcut parte din trupele trimise să elibereze Piața Universității de protestatari.

Într-un interviu acordat pentru Hotnews, fostul președinte Traian Băsescu, care l-a numit la conducerea SPP în 2005, a afirmat că dezvăluirile reprezintă o surpriză pentru el și că Lucian Pahonțu ar trebui să-și părăsească funcția.

În urma unui contact cu Recorder, Lucian Pahonțu afirmă că

„întreaga sa activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale și cu principiile solide care guvernează activitatea militarilor, precum loialitate și devotament față de țară, onoare, demnitate și integritate”

În 2024 a intrat în rezervă, Pahonțu rămâne la conducerea SPP. Ultima apariție publică a avut loc în iunie, când a fost surprins pe terasa unui restaurant din Bruxelles, în compania președinele Nicușor Dan și a mai multor politicieni.

COMENTARII / 0