Siegfried Mureșan, despre Călin Georgescu, săltat luni de DIICOT: Să nu-i plângem de milă, un pro-rus care dorește dezordine în România

Prim-ministrul desemnat Siegfried Mureșan a reacționat luni după ce DIICOT a anunțat mai multe percheziții într-un dosar de înșelăciune în care este implicat Călin Georgescu,...

Prim-ministrul desemnat Siegfried Mureșan a reacționat luni după ce DIICOT a anunțat mai multe percheziții într-un dosar de înșelăciune în care este implicat Călin Georgescu, despre care a spus că este un pro-rus, antieuropean care își dorește dezordine în România..

„Opinia mea este că dacă cineva a încălcat legea, atunci evident, trebuie sancționat conform legislației în vigoare, cât mai clar, cât mai ferm, cât mai rapid. De altfel, nu-mi cereți să spun că Călin Georgescu este un personaj din spațiul public căruia merită să îi plângem de milă. Este un personaj prorus, antieuropean, un personaj care își dorește dezordine în România, nu ordine. Este un personaj politic de care aș sta departe și care cred că nu merită susținerea oamenilor. Cu cât reușește să păcălească mai puțini oameni, cu atât mai bine pentru România”, a declarat Siegfried Mureșan la RFI România.

Citește șiMarine Le Pen este deschisă la o întâlnire cu Volodimir Zelenski, la Bruxelles: „Problema finanţării Ucrainei zguduie astăzi Europa”

În dimineața zilei de luni, procurorii din cadrul DIICOT au efectuat percheziții la adresa de locuit a lui Călin Georgescu, situată în Mogoșoaia, județul Ilfov. Potrivit surselor judiciare, persoana a fost scoasă din trafic și adusă la domiciliu pentru ca autoritățile să realizeze perchezițiile în prezența sa. Dosarul implică o înșelăciune cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro. Conform procurorilor DIICOT, se investighează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional și de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, iar perchezițiile se desfășoară la cinci locații: Mogoșoaia, Ciolpani, Buftea și București.

COMENTARII / 0