SMR în România: Cristian Bușoi explică decizia cu vot majoritar

Reprezentanții Ministerului Energiei în Adunare Generală a Acționarilor a Nuclearelectrica vor fi mandatați să susțină sau să respingă o decizie de implementare a actualului proiect...

Reprezentanții Ministerului Energiei în Adunare Generală a Acționarilor a Nuclearelectrica vor fi mandatați să susțină sau să respingă o decizie de implementare a actualului proiect de dezvoltare a SMR-urilor de la Doicești numai după o analiză a companiei de proiect, a anunțat Cristian Bușoi.

Nuclearelectrica, producătorul național de energie nucleară controlat de stat, prin Ministerul Energiei, cu 82,49% din acțiuni, deține jumătate din compania de proiect de la Doicești, RoPower Nuclear S.A., alături de compania privată Nova Power&Gas, parte din grupul E-INFRA al clujenilor Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu.

„Urmează ca la sfârșitul lunii septembrie să se facă o evaluare a condițiilor atașate final investment decision (deciziei finale de investiție – n.r.). E o evaluare pe care o face compania de proiect RoPower, pe care o face conducere a Societății Naționale Nuclearelectrica, în funcție de această evaluare se va face o propunere către Ministerul Energiei și va fi un mandat către reprezentanții noștri în AGA (Adunare Generală a Acționarilor – n.r.) referitor la felul în care se va desfășura în continuare acest proiect”, a declarat Cristian Bușoi.

Citește șiBogdan Ivan spune că liderii PSD care îi contrazic pe Bolojan și USR sunt atacați de boți pe net: Pe la 3-4 dimineața se activează

În acest cadru, Nuclerelectrica va desemna un director general interimar începând cu 3 octombrie, la o zi după ce mandatul lui Cosmin Ghiță se va încheia. Acesta a comunicat pe 25 august că renunță la funcție, conform informației trimisă la Bursa de Valori București (BVB).

Decizia lui Cosmin Ghiță a fost anunțată pe 25 august, în plină criză a energiei în România, când cele două reactoare de la Cernavodă, operate de companie, au fost oprite din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării. De asemenea, a fost făcută publică și la câteva săptămâni de la publicarea concluziilor raportului derulat de Corpul de control al premierului privind activitățile pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești.

Cosmin Ghiță ocupă funcția de Director General la Nuclearelectrica încă din septembrie 2017. Conform Ministerului Energiei, care deține majoritatea acționarilor companiei, plecarea sa din funcție se datorează unei noi oportunități profesionale.

Ce a identificat Corp de control al premierului

Corpul de control al prim-ministrului a constatat atât întârzieri, cât și creșteri semnificative ale cheltuielilor în raport cu proiectul inițial aprobat de acționari, în plus față de probleme legate de partenerii de proiect.

În același timp, pe 15 iulie, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Nuclearelectrica a fost convocată și a decis, cu 93,17% din voturile valide, să continue Strategia inițială de dezvoltare a Proiectului reactoarelor modulare mici (SMR), aprobată în septembrie 2022.

Conform partenerilor, prin proiectul SMR, cu o durata de viață de peste 60 de ani, de la punerea în funcțiune, vor fi înlocuiți cei 600 MW instalați în fosta termocentrală de la Doicești cu 462 MW energie curată generată de șase reactoare modulare mici (SMR), o tehnologie a americanilor de la NuScale. Aceștia au anunțat că vor fi disponibile aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada dezvoltării: 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 în timpul perioadei de construcție, 2.300 de locuri de muncă în producția și asamblarea componentelor, la care se adaugă dezvoltarea unei industrii conexe și atragerea de investiții asociate.

COMENTARII / 0