Sorin Grindeanu respinge ideea unui guvern minoritar: Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher

Sorin Grindeanu a afirmat că PSD își dorește să fie „partea soluției” în actuala perioadă politică, dar a subliniat că acest lucru trebuie să se...

Sorin Grindeanu a afirmat că PSD își dorește să fie „partea soluției” în actuala perioadă politică, dar a subliniat că acest lucru trebuie să se întâmple în condiții asumate de toate partidele implicate. 

„PSD-ul își dorește să fie parte a soluției, dar nu în orice condiții. Îmi doresc ca și ceilalți să-și asume această perioadă. Dacă vor înțelege apelul meu, vom găsi un numitor comun. Fiindcă la sfârșitul zilei nu trebuie să fie unul fraierit, Și unul șmecher”, a spus Grindeanu, joi, la Antena 3 CNN.

Solicitare adresată PNL și UDMR.

Citește șiStenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, cu PSD majoritar: „Țara are nevoie de guvern și altul nu se poate”

Liderul social-democrat a adresat un apel către partidele PNL și UDMR pentru a susține guvernul propus de Luca Niculescu, susținând că aceste formațiuni sunt cele care își asumă principalul rol în guvernările postdecembriste.

„Singurul lucru pe care trebuie să-l evităm, este ca România să nu fie în scenariu dezastruos. În special aceste partide, având în vedere din 2012 și până acum, ca să dau un exemplu, post-revoluționare, și PSD-ul, și PNL-ul, și UDMR-ul au fost aproape tot timpul, sau pe rând, la guvernare, cred că e responsabilitatea noastră să facem acest efort”, a mai declarat Grindeanu. 

Experiența tehnocrată

Grindeanu a subliniat că este esențial să se obțină o majoritate responsabilă în Parlament, capabilă să susțină orice formă de guvern, pentru ca executivul să fie supus unei responsabilități clare. De asemenea, a menționat guvernarea lui Dacian Cioloș din 2015-2016 și a avertizat împotriva majorităților de conjunctură care nu se asumă.

„Se găsesc acele 233 de voturi astfel încât să fie învestit un guvern. În schimb, de a doua zi, dacă nu este acea majoritate transparentă, acel guvern e doar cu numele. Și, de fapt, n-ai făcut decât să te păcălești. A fost în 2015 până în 2016, pe timp de un an, guvernul Cioloș. Care, vă rog să vă aduceți aminte, a fost votat în Parlamentul României de o majoritate extrem de largă. Și aproape toată lumea a votat pentru instalarea acelui guvern. Eu nu știu dacă a trecut o săptămână sau o lună, până când toată lumea a început să dea în acel guvern. Va intra un buget cu, nu știu, un deficit de 5,8 și va ieși cu 8,5. Dau un exemplu din Parlament. Fiindcă nu poți să-i oprești. Și se vor găsi majorități de conjunctură pe fiecare amendament în parte”, a mai transmis Grindeanu. 

În urma primei zile de discuții cu partidele parlamentare, Grindeanu a făcut declarații. Partidul Național Liberal a decis să nu intre în guvern, în special alături de PSD, iar UDMR a menționat că ar putea susține executivul, chiar dacă nu va fi inclus în compoziție.

COMENTARII / 0