Născut pe structura Direcției a V-a a Securității și legitimat de valurile Revoluției, SPP s-a transformat dintr-o simplă unitate de protecție într-un actor-cheie al siguranței naționale. Parcursul instituției arată o permanentă împletire între interesele liderilor politici și loialitatea ofițerilor de carieră, fiind jalonat de crize de imagine majore, epurări interne, afaceri subterane și scandaluri de plagiat.
Pe data de 7 mai
În perioada regimului comunist, Direcția a V-a (Securitate și Gardă), aflată în cadrul Departamentului Securității Statului, se ocupa de protecția lui Nicolae Ceaușescu, a familiei sale și a înalților oficiali PCR. În data de 30 decembrie 1989, DSS a fost oficial desființat, iar personalul său a fost plasat în rezervă sau alocat Ministerului Apărării Naționale.
Citește șiMEDIAFAX 35. 2016 – Alegerile locale și parlamentare redesenează harta politică. PSD câștigă ambele scrutine, iar presa preia rezultatele Mediafax
MApN a atribuit inițial conducerea, însă noul serviciu nu dispunea de personal instruit în protecție apropiată, tir de reacție, condus defensiv sau gardă de corp. Doar ofițerii și subofițerii din Direcția a V-a a Securității dețineau această pregătire specifică. În consecință, un număr semnificativ de foști angajați ai Direcției a V-a au fost reîncadrați în noua unitate de protecție și pază, adoptând procedurile de protecție, rețelele de case conspirative, logistica și o parte din echipamentele utilizate anterior de Securitate pentru paza demnitarilor.
În afară de foștii securiști, în cadrul noii instituții au fost prezenți și ofițeri proveniți din MApN, care de obicei ocupau poziții de comandă, precum și personal din ex‑Miliție.
În scurt timp, unitatea a fost scoasă din subordinea MApN și reorganizată sub denumirea de Serviciul de Protecție și Pază (SPP), fiind plasată sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și sub controlul Parlamentului României. În iulie 1991, prin lege s-a stabilit că Serviciul de Pază și Protocol este un organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, având printre responsabilitățile principale protecția președintelui României, a președintelui Senatului, a președintelui Camerei Deputaților, a prim-ministrului și a altor demnitari stabiliți de CSAT, precum și protecția demnitarilor străini pe timpul prezenței acestora în România și paza sediilor de lucru și a reședințelor oficiale ale demnitarilor. Cu această ocazie, s-a inclus explicit și faptul că SPP execută „activități de informații pentru realizarea securității naționale”, alături de SRI, SIE și direcțiile din MApN și MAI.
Primul șef al SPP a fost Dumitru Venicius Iliescu. Născut acum 70 de ani, Dumitru Iliescu și-a început cariera ca ofițer în Armata Română. În decembrie 1989, deținea gradul de maior în cadrul Batalionului 1 Mecanizat, o unitate de Transportoare Amfibii Blindate (TAB). Această unitate avea să-l plaseze în epicentrul evenimentelor sângeroase din noaptea de 21–22 decembrie 1989. Conform investigațiilor de presă și asociațiilor de revoluționari, militarii și blindatele din subordinea sa (unde activa la acea vreme și Cătălin Voicu) au fost dislocate în Piața Universității pentru a sparge baricada protestatarilor de la Hotelul Intercontinental. Deși martori oculari și jurnaliști au susținut că TAB-urile au intrat în plin în mulțime, Dumitru Iliescu a respins constant acuzațiile, afirmând că a executat doar manevre de mișcare și nu a ordonat zdrobirea manifestanților.
22 decembrie 1989 a marcat începutul unei schimbări de amploare. Imediat după exodul lui Nicolae Ceaușescu, Dumitru Iliescu a pus efectivele la dispoziția noii autorități, asigurând protecția membrilor Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN). Începând cu 26 decembrie, Iliescu a constituit un grup format din câțiva ofițeri ai Armatei, printre care Gabriel Naghi, viitorul șef al SPP, și a preluat paza personală a noului lider, Ion Iliescu. Această structură militară a evoluat ulterior în Unitatea Specială de Pază și Protocol, fundamentul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), iar primul său director a fost Dumitru Iliescu, funcție deținută între 7 mai 1990 și 21 noiembrie 1996.
Loialitatea față de Ion Iliescu a fost recompensată rapid. În timpul mandatului său, fostul președinte l-a promovat de la rangul de colonel la general-maior în anul 1994, iar în 1996 a urmat o nouă ascensiune la titlul de general de divizie. Deși a participat constant la audieri ale procurorilor militari privind „Dosarul Revoluției” și „Dosarul Mineriadei”, Dumitru Iliescu a fost prezentat exclusiv ca martor, evitând statutul de inculpat pe care l-au avut alți lideri din acea perioadă.
Printre cele mai sinistre invenții ale rețelei puse în funcțiune de Dumitru Iliescu în cadrul SPP, se numără Cătălin Voicu. Începând ca ofițer activ în incidentul din 1989, Voicu s-a ridicat sub conducerea generalului, transformându‑se într‑o legătură vitală între forț
După ce au părăsit temporar structurile de stat, presa vremii relata că Dumitru Iliescu și Cătălin Voicu au înființat în 1998 firma Agenția Națională de Pază, Protecție, Investigații și Protocol SRL. Legăturile lor nu au fost doar comerciale. După reactivarea sa în 2001 și ascensiunea politică, senatorul PSD Cătălin Voicu a devenit unul dintre cei mai influenți „sforari” din Justiție. În cele din urmă, rețeaua s-a prăbușit, iar fostul protejat al lui Dumitru Iliescu, Cătălin Voicu, a fost condamnat definitiv în 2013 la 7 ani de închisoare pentru trafic de influență la nivelul Curții Supreme (într-un dosar celebru cu judecătorul Florin Costiniu și omul de afaceri Costel Cășuneanu). Mai târziu, a primit o altă condamnare într-un dosar legat de Electrica.
Odată cu reîntoarcerea la putere a protectorului său politic Ion Iliescu, Dumitru Iliescu a fost cooptat, în aprilie 2001, în aparatul guvernamental și prezidențial, activând în calitate de consilier de stat. El s-a remarcat în activitatea sa din Administrația Prezidențială, în cadrul Departamentului Securității Naționale, condus la acea vreme de Ioan Talpeș. Deși inițial adus pe un post de consilier civil, în martie 2002 președintele Ion Iliescu l-a reactivat în cadrele militare active cu gradul de general cu două stele. Ascensiunea i-a fost fulminantă în acești ani de mandat prezidențial, primind succesiv stele, iar în octombrie 2004 a primit gradul maxim de general cu patru stele. La 21 decembrie 2004, chiar înainte de terminarea mandatului lui Ion Iliescu, a fost trecut din nou în rezervă, asigurându-i-se pensia de serviciu anticipată.
În octombrie 2014, Dumitru Iliescu a intrat în atenția DNA când a fost cercetat pentru că ar fi obținut informații secrete din interiorul DNA pentru a-l avertiza pe Viorel Hrebenciuc că este interceptat. Deși a fost pus sub acuzare, procurorii l-au cercetat în libertate, iar în cele din urmă, cazul său s-a stins.
Obișnuit să opereze în culise, Dumitru Iliescu a revenit în atenția publică în anul 2017. Prezent în fața Comisiei parlamentare de control al SRI, fostul șef SPP a lansat acuzații fără precedent la adresa conducerii Serviciului Român de Informații. El a afirmat că SRI, sub coordonarea lui Florian Coldea, s-a implicat activ în fabricarea unor dosare penale vizând persoane incomode.
Pe lista enumerată de general s-au aflat dosarele lui Cătălin Voicu, Dan Voiculescu, dar și dosarul Liei Olguța Vasilescu și controversatul dosar „Belina”, dosar pentru care Iliescu ar fi primit ponturi din presă „că se pregătește ceva” împotriva apropiaților lui Liviu Dragnea. Tot atunci, el a susținut că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi ar fi acționat cu înverșunare împotriva lui Mircea Geoană în 2009. Aceste declarații se înscriau însă perfect pe linia asumată de foștii ofițeri ai statului de a contesta legitimitatea noilor anchete DNA care vizau tocmai rețelele lor de influență.
Al doilea director al SPP, Nicu Anghel, a ocupat funcția între 18 decembrie 1996 și 29 aprilie 1998, fiind numit la începutul mandatului președintelui Emil Constantinescu. Cu toate acestea, conducerea sa a fost întreruptă brusc din cauza implicațiilor în unul dintre cele mai notabile cazuri de contrabandă din istoria recentă a României, denumit „Țigareta II”.
Nicu Anghel a finalizat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din Sibiu în 1974, unde a studiat specialitatea Cercetare. Ulterior, a participat la programele Facultății de Arme Întregite a Academiei Militare București, în perioada 1979–1981, și la Colegiul Național de Apărare în 1995.
În diverse etape, a ocupat funcțiile de comandant al Grupului de Cercetare în Adâncime, comandant al Grupului de Cercetare în Adâncime cu operațiuni de parașutare și comandant al batalionului de parașutiști din Regimentul 62 Parașutiști Câmpia Turzii. În 1986, Nicu Anghel a fost mutat în rezervă din motive neclare, trecând la rolul de instructor de parașutiști la Aeroclubul Transilvania din Sibiu și, ulterior, a lucrat la Turnul de Control Otopeni.
În 1996, Anghel a revenit în lumea militară, urcând în fruntea SPP, de unde s-a prăbușit în 1998, după ce a ieșit la iveală că un transport ilegal de 3.000 de baxuri de țigări fusese introdus în țară prin Baza Militară Otopeni sub coordonarea directă a unuia dintre subordonații săi, colonelul SPP Gheorghe Truțulescu. Conform informațiilor vehiculate la acea vreme (inclusiv pe baza unor casete audio invocate în spațiul public), Truțulescu ar fi ținut o legătură permanentă pe durata operațiunii chiar cu Nicu Anghel. Dintr-o înregistrare secretă reieșea că Truțulescu l-a întrebat pe Anghel: „Lucrurile sunt în desfășurare aici. La voi totul e OK?”, iar șeful SPP ar fi răspuns afirmativ.
Chiar dacă procurorii militari din acea perioadă susțineau că Nicu Anghel l-a asistat prin contactarea ofițerului, Truțulescu a dispărut și a fost numit dezertor, fiind protejat de un zid de tăcere al vechilor camarazi. Truțulescu a fost arestat după două săptămâni în județul Arad și, în 1999, a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare. După ce a obținut eliberarea condiționată în 2003, a depus numeroase cereri de reabilitare judecătorească, toate fiind respinse.
În decembrie 1989,
După incidentul de contrabandă, sub presiunea enormă a opiniei publice și în urma anchetelor inițiate, Nicu Anghel a depus demisia de la funcția de director al SPP la sfârșitul lunii aprilie 1998, abandonând ulterior structurile oficiale.
Nicu Anghel a intervenit direct în supravegherea unor jurnaliști. În anul 1998, în timp ce se desfășura investigarea afacerilor fiului președintelui, Dragoș Constantinescu, doi reporteri de la Academia Cațavencu au fost întâlniți de Nicu Anghel la o trecere de pietoni din Piața Romană, iar acesta le-a avertizat să traverseze cu atenție, subliniind că
„se pot întâmpla accidente”
.
După ce a părăsit sistemul, Nicu Anghel s-a angajat în diverse afaceri, asociindu-se cu alți colaboratori de încredere în mai multe companii comerciale. Parteneriatul de cea mai mare importanță a fost cu Traian Radu Negrei
Cercul relațional al lui Negrei și Anghel s-a mai intersectat și cu cel al controversatului om de afaceri Costel Bobic, al cărui nume a gravitat masiv atât în dosarul „Țigareta II”, cât și în scandalul legat de prăbușirea Bancorex.
În locul lui Nicu Anghel, la conducerea SPP, a fost ales Anghel Andreescu, general, chestor general de poliție în rezervă și profesor universitar doctor. El a preluat conducerea organizației în una dintre cele mai tensionate perioade, cu scopul de a o restabili după cel mai mare scandal de corupție din anii ’90. Primele reproșuri adresate lui Andreescu s-au concentrat pe legătura sa directă cu regimul comunist opresiv.
Înainte de Revoluție, Andreescu a avut legături cu Trupele de Securitate. Aceasta era o structură militarizată distinctă a Departamentului Securității Statului (subordonată Ministerului de Interne), responsabilă cu paza obiectivelor speciale, a sediilor de partid, dar și cu intervențiile în forță pentru reprimarea mișcărilor sociale sau a revoltelor. Adevărul este că, în perioada comunistă, parcursul lui Anghel Andreescu a fost predominant didactic și de comandă în școlile militare ale MI, ocupându-se de instruirea și pregătirea tactică a cadrelor și forțelor de ordine publică (structuri de trupe ale MI care, după Revoluția din 1989, au fost reorganizate în Jandarmeria Română), adică ale Trupelor de Securitate.
Practic, Andreescu a fost adus la conducerea SPP cu mandatul clar de a curăța serviciul de structurile mafiote, de a restructura cadrele și de a relansa credibilitatea instituției. Dar mandatul său s-a dovedit a fi destul de scurt, încheindu-se brusc în anul 1999 după ce forțele de ordine au fost spulberate la Costești de ortacii conduși de Miron Cozma. Atunci, președintele Emil Constantinescu l-a eliberat din funcția de șef SPP pentru a-l numi de urgență comandant al Jandarmeriei Române, misiune în care a reușit stoparea minerilor la Stoenești.
Andreescu a ocupat funcția de lider al Jandarmeriei Române până în 2001. În perioada 2005–2009, el a servit ca secretar de stat și ca șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică, aflat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Media a menționat în mod regulat pe Andreescu în lista „generalilor de lux” ai României. Odată ce a intrat în rezervă, el a acumulat, de-a lungul anilor, pensia militară specială, salariul de secretar de stat și veniturile semnificative obținute din activitatea didactică universitară și din titlurile academice.
Într-un element de fundal ce evidențiază persistenta legăturilor de rang înalt în domeniul securității, chestorul general Anghel Andreescu acționează ca naș de cununie al generalului Lucian Pahonțu, cel mai lung mandat al unui șef al SPP din istorie.
În locul lui Andreescu, la conducerea SPP a fost numit Neculai Stoina (decedat în anul 2022). Ofițer de carieră în cadrul Trupelor de Uscat (MApN), Stoina a parcurs ierarhia militară ca profesor, instructor și cadru de conducere la Școala Militară de Ofițeri din Sibiu (devenită ulterior Academia Forțelor Terestre). El a fost adus de Emil Constantinescu pentru a continua profesionalizarea SPP și spălarea imaginii instituției. Însă reformele și restructurările sale drastice au generat un val de nemulțumiri interne și de demiteri de ofițeri. A fost acuzat de apropiații fostei conduceri a SPP că executa comenzi politice ale Convenției Democrate Române (CDR). Stoina a condus SPP până în decembrie 2000, când Ion Iliescu a revenit la putere.
Astfel, la șefia SPP a fost uns Gabriel Naghi, alt om de încredere al lui Ion Iliescu. În timpul Revoluției din 1989, Gabriel Naghi era locotenent-major la UM 1305 București (Regimentul 1 Mecanizat / unitate de blindate), exact aceeași unitate militară în care activa la acea vreme și maiorul de TAB-uri Dumitru Venicius Iliescu, primul șef al SPP. Imediat după fuga lui Nicolae Ceaușescu, începând cu 26 decembrie 1989, locotenentul-major Gabriel Naghi a fost selectat de către Dumitru Iliescu să facă parte din prima grupă operativă de cadre militare care a preluat paza fizică personală a lui Ion Iliescu și a membrilor Consiliului Frontului Salvării Naționale. Astfel, el a făcut parte din grupul restrâns de protecție format în zilele Revoluției din ofițerii care au reprezentat nucleul pe baza căruia s-a înființat în mai 1990 Unitatea Specială de Pază și Protocol, redenumită ulterior Serviciul de Protecție și Pază.
26 decembrie 1989 marcă începutul loialității sale față de Ion Iliescu, fapt care a conturat întreaga sa carieră. Până în 1996, Naghi a servit ca gardian personal al președintelui, iar până în 2000, el a condus unitatea de protecție a liderului PDSR, Ion Iliescu. În decembrie 2000, în același timp cu revenirea lui Ion Ilies
După ce a fost eliberat din funcția de director al SPP și trecut în rezervă cu gradul de general-locotenent (cu trei stele), Naghi a activat în cadrul aparatului parlamentar, fiind consilier la Cancelaria Președintelui Senatului de la acea vreme, Nicolae Văcăroiu (PSD). În mai 2012, odată cu venirea PSD la guvernare, Gabriel Naghi a fost readus în aparatul executiv central, fiind numit de prim-ministrul Victor Ponta în funcția de consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, unde s-a ocupat de probleme de securitate și ordine publică. Recunoscător, în anul 2013 a donat 25.000 de lei Uniunii Social Liberale.
După ce și-a finalizat mandatul în cadrul Guvernului în anul 2015, Gabriel Naghi a renunțat în mod permanent la toate funcțiile politice și administrative ale statului. El a menținut un profil public extrem de discret, ocupându-se în sectorul privat de consultanță în securitate și implicându-se în structurile de cadre militare în rezervă.
În paralel, Gabriel Naghi s-a ocupat și de afaceri. În anul 2006, a devenit acționar la Amochim SA Slobozia, cumpărând acțiuni în valoare de 20.000 de USD. În același timp cu el, au devenit acționari și Marian Măgureanu (decedat în 2021, fiul fostului director SRI, Virgil Măgureanu) și Ion Andrei Biriș (cunoscut om de afaceri, nepotul fostului primar al Snagovului, Teodor Biriș, și ginerele fostului director al Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu). Ceilalți doi cumpăraseră acțiuni de 125.000 și, respectiv, 160.000 de dolari. Amochim SA (desprinsă din fosta fabrică de stat Amonil SA Slobozia care a fost preluată la rândul ei de Interagro-ul lui Ioan Niculae), devenită între timp Amochim Internațional SA, se ocupă de fabricarea produselor chimice, în special Ad Blue.
În 2006, Naghi a înființat compania de consultanță Omega Management Consulting Expert SRL, care generează anual venituri de peste 100.000 lei, iar pe lângă acestea beneficiază de pensia specială.
Tot în 2006, Gabriel Naghi mai fondează firma cu „activități de investigație și protecție a bunurilor și persoanelor (pază și protecție)” Investigații și Securitate Omega SRL. Alături de el au mai fost asociați Radu Alexandru Timofte (fost director SRI), Vasile Stanciu (general SRI), Adrian Marius Marin (fiul fostului adjunct SRI, generalul Ionel Marin) și Daniel Oprea (fratele generalului Gabriel Oprea, fost ministru de Interne), iar administrator era fostul său șef de cabinet de la SPP, Gabriel Dănuț Lespezanu. După câteva luni, în firmă rămâne doar Lespezanu și urmează câțiva ani în care prin firmă au trecut diverse persoane. În prezent firma se numește Blue Corp Security SRL, și din anul 2019 este controlată de fiica fostului șef al SPP, Irina Gabriela Naghi și câștigă contracte publice de multe milioane pentru „servicii de pază și patrulare”.
Gabriel Naghi s-a implicat și în Astral Broker de Asigurare SRL, companie specializată în „activități auxiliare ale caselor de asigurări și de pensii”. În 2012, el a părăsit această firmă, însă unul dintre cofondatori a fost Cristin-Gigi Agapie-Florea, fost ofițer la UM 01315. Acesta a devenit gardă de corp a lui Iliescu în timpul Revoluției și a ajuns la rangul de general de brigadă cu o stea în cadrul SPP. În anul 2005, Traian Băsescu l-a eliberat din funcție.
În 2019, Naghi a revenit în atenția publică după ce CNATDCU i-a anulat definitiv titlul de doctor, acuzându-l de plagiat masiv în lucrarea de doctorat prezentată la Academia Națională de Informații (SRI). În scurt timp, președintele Klaus Iohannis l-a promovat la rangul de general cu patru stele în rezervă, o hotărâre care a stârnit critici acerbe în spațiul public.
Lucian Pahonțu a fost adus în fruntea SPP de Traian Băsescu în anul 2005, fiind cel mai longeviv șef al unui serviciu secret. Pahonțu a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu în 1987. Revoluția l-a prins ca ofițer în cadrul Trupelor de Securitate, subordonate la acel moment Ministerului de Interne. După dizolvarea Securității din 1989, unitățile de Trupe de Securitate au fost transformate în Trupe de Pază și Ordine, devenind ulterior Jandarmeria Română. Pahonțu a rămas cadru militar activ în cadrul Jandarmeriei, parcurgând treptele ierarhice și ocupând funcții de comandă operativă în București. În 1999, a fost numit la conducerea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei (BSIJ „Vlad Țepeș”), unitatea de elită pentru mascați, intervenții antitero și restabilirea ordinii publice în caz de tulburări majore. În această calitate, a gestionat momente critice ale anilor ’90 și începutului anilor 2000 legate de protestele de stradă și mineriade. În noiembrie 2002, a fost numit în conducerea superioară a instituției, devenind ulterior inspector general (comandant) al Jandarmeriei Române. A deținut această funcție de prim-rang în Ministerul Administrației și Internelor până în luna decembrie 2005, când a fost desemnat să preia conducerea SPP de la generalul Gabriel Naghi.
În anul 2018, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Călin Popescu-Tăriceanu l-au acuzat public pe Pahonțu că folosește SPP ca serviciu paralel de spionaj împotriva demnitarilor și că intervine în deciziile politice ale Guvernului. În semn de protest, toți miniștrii cabinetului Dăncilă au refuzat oficial paza asigurată de SPP.
În noiembrie 2024, la împlinirea a 60 de ani, Lucian Pahonțu a intrat în rezervă, dar rămâne la conducerea SPP în calitate de civil. Este considerat unul dintre cei mai influenți indivizi din România, un „jucător din umbră” în disputele politice și în delimitarea sferelor de putere din Justiție și economie, constituind un adevărat „stat paralel”.
Recorder a publicat, în august 2026, o investigație jurnalistică care a evidențiat că unitatea militară de Trupe de Securitate, în care era activ în 1989, a participat la represiunea manifestărilor din București din 21 decembrie 1989.
Ulterior, o examinare a tezei sale de doctorat a evidențiat semne majore de plagiat.
În ciuda altor aspecte, Lucian Pahonțu poartă cel mai lung mandat în istoria serviciilor secrete post-decembriste, de mai mult de 20 de ani, ceea ce a stârnit discuții intense privind supravegherea parlamentară a instituțiilor și restricționarea duratei mandatului liderilor de informații.
COMENTARII / 0