În seara de miercuri, Tanczos Barna a fost invitat la Euronews, unde a abordat subiectul noului parlament și a noua majoritate din Camera Deputaților.
Majoritatea,
„la fel de suprinzătoare și pentru noi”
Citește șiAndy Burnham acuză Rusia de ingerințe în referendumul pentru Brexit. „Am primit un răspuns clar: da, a existat”
„Am păstrat o funcție în conducerea Camerei Deputaților. La fel de surprinzătoare a fost și pentru noi această majoritate, ca pentru ceilalți colegi din PNL sau din USR sau pentru restul lumii care afla de la televizor”, a transmis vicepremierul interimar al României.
Tanczos a menționat că „Liderul nostru de grup din cameră, Csoma Botond, a aflat cu un minut înainte de vot, sau cu câteva minute înainte, că există o nouă rânduire, o nouă majoritate, un nou acord semnat. Inclusiv de minoritățile naționale, de grupul minorităților, pentru o nouă formulă de împărțire a acestor funcții”.
Conform declarației sale, nu se referă la o asociere cu AUR.
Tanczos menționează:
„A fost un vot pentru a păstra postul pe care l-am avut și până acum în conducerea Camerei Deputaților și pe care îl avem de zeci de ani de zile, o poziție de chestori în conducerea Camerei, cu procentele noastre pe care le avem în Parlament de 36-37 de ani de zile”.
UDMR nu va avea
niciodată
conversații cu AUR
În plus, vicepremierul interimar a precizat:
„este o situație de analizat și pentru noi. Este o situație total nouă. Nu am avut discuții pe această temă cu PSD-ul sau cu altele, mai ales cu AUR n-o să avem niciodată”
„Nici n-o să vedeți niciodată o coaliție sau o majoritate în care să fie și AUR și UDMR. A fost o forțare a notei din partea PSD, AUR, SOS și din partea celorlalte formațiuni”, potrivit acestuia.
De asemenea, Tanczos a subliniat că
cel mai important lucru este demarcația foarte clară, linia roșie, între noi și AUR. Cu siguranță, UDMR se va delimita de fiecare dată, de orice majoritate care se formează împreună cu sau cu ajutorul AUR
.
Vicepremierul interimar a confirmat că UDMR își va delimita poziția,
„indiferent dacă din acea majoritate face parte PSD, PNL, oricine altcineva, care mai negociază cu AUR”

COMENTARII / 0