Trump și Meloni, împăcați prin fotbal la CM 2026

Giorgia Meloni și Donald Trump au avut cândva o relație strânsă, însă aceasta s-a răcit considerabil din cauza unor opinii divergente, în special în ceea...

Giorgia Meloni și Donald Trump au avut cândva o relație strânsă, însă aceasta s-a răcit considerabil din cauza unor opinii divergente, în special în ceea ce privește poziția președintelui Statelor Unite față de papa Leon.
Acum, un reprezentant special al lui Donald Trump are drept obiectiv să obțină calificarea Italiei la CM 2026, în dauna Iranului, ca posibilă cale de împăcare între cei doi lideri.

Paulo Zampolli, emispecial al președintelui Statelor Unite pentru parteneriate la nivel global, a înaintat o propunere surprinzătoare: înlocuirea Iranului cu Italia la ediția din 2026 a Campionatului Mondial de Fotbal (11 iunie – 16 iulie), care se va desfășura în Statele Unite, Mexic și Canada, potrivit publicației Financial Times.
Zampolli, o figură influentă în administrația americană, a exprimat această sugestie cu scopul de a îmbunătăți relațiile tensionate dintre președintele Donald Trump și prim-ministrul italian Giorgia Meloni.

Citește șiElon Musk va avea un rol crucial în ce privește viitorul războiului, dezvăluie șeful Pentagonului

„Confirm că le-am sugerat lui Trump şi Infantino ca Italia să înlocuiască Iranul la Cupa Mondială. Sunt originar din Italia şi ar fi un vis să-i văd pe Azzurri la un turneu găzduit de SUA. Cu patru titluri mondiale, au pedigree-ul necesar pentru a justifica includerea”

, a declarat Zampolli, potrivit sursei citate.
În acest context, demersul lui Zampolli are și o motivație politică, de consolidare a legăturilor dintre liderii celor două țări, care au avut recent schimburi de critici, după atacurile verbale ale lui Trump la adresa Papei Leon al XIV-lea.

COMENTARII / 0