Sindicaliștii din Serviciile de Ambulanță afirmă că noul proiect de lege a salarizării
«agresează» personalul operativ de intervenție și «vandalizează»
acest sector.
Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR) reclamă, într-un comunicat de presă transmis vineri, „nepreluarea integrală a propunerilor Ministerului Sănătății” referitoare la serviciile publice de ambulanță în proiectul legii salarizării.
„Atenționăm Ministerul Muncii. Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale! Serviciile Publice de Ambulanță NU reprezintă ambulanța neagră pentru a fi agresată și vandalizată, ci este ambulanța albă care salvează vieți și trebuie protejată neagră”, a declarat organizația sindicală.
FNSAR a adresat ministerului un „ultimatum”.
„În condițiile în care nu se vor prelua integral propunerile Ministerului Sănătății propuse și agreate de FNSAR, a fi introduse în proiectul de salarizare, începând cu 2 săptămâna viitoare personalul operativ de intervenție din serviciile publice de ambulanță reprezentat de FNSAR ia în calcul declanșarea de acțiuni radicale, până la obținerea prevederilor agreate de Ministerul Sănătății și introducerea lor în proiectul de lege”, mai susține FNSAR.
Revendicările principale ale sindicaliștilor
FNSAR susține că nu există niciun motiv pentru discriminare între unitățile de ambulanță din județele fără centre universitare, unde se stabilește o remunerație mai mică, și cele din județele cu centre universitare, unde remunerația este salarizare superioară, și solicită corectarea dispoziției care separă personalul de intervenție operațional din serviciile publice de ambulanță în aceste două grupuri salariale.
O altă solicitare a FNSAR constă în restabilirea dispozițiilor actuale ale Legii salarizării nr. 153/2017 și ale Regulamentului de sporuri HG nr. 153/2018, care determină poziția serviciilor publice de ambulanță în ceea ce privește nivelul superior de acordare a procentelor de spor pentru condiții deosebit de periculoase, pentru personalul care își desfășoară activitatea în teren, în regim de urgență și cu riscurile existente.
FNSAR a mai precizat că își dorește și „clarificări” cu privire la unele „prevederi specifice”.
Proiectul de lege a salarizării a fost criticat și de Federația Sanitas, principalul sindicat din Sănătate, care a spus că „respinge în totalitate ultima variantă” și susține că „liniile roșii” trasate au fost încălcate.
Mesajul premierului
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că anumite cereri ale sindicatelor
„sub nicio formă nu pot fi acoperite”
.
Bolojan a declarat vineri, după o ședință la PNL, că
„Au fost foarte multe discuţii, au fost promisiuni în spaţiul public, au fost solicitări ale sindicatelor care sub nicio formă nu pot fi acoperite”
.
Oficialul susține că
„unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-am putea să votăm legi de salarizare în sectorul public a căror creştere totală ca masă salarială să depăşească posibilităţile economiei României”
COMENTARII / 0