România susține încetarea focului în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor din regiune, soldate inclusiv cu victime, a declarat luni ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe al UE de la Luxemburg. Șefa diplomației române a avertizat că insecuritatea din Marea Neagră afectează aprovizionarea cu alimente la nivel mondial și a subliniat că Rusia nu trebuie lăsată să folosească „pâinea ca oe o armă. România susține, de asemenea, încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a civililor din Ucraina.
„Venim cu prioritatea, din punctul de vedere al României, să susţinem o încetare a focului la Marea Neagră. Am fost martorii unor atacuri directe asupra navelor din zona economică exclusivă a Mării Negre. Din păcate, două persoane au fost ucise şi transmitem condoleanţe familiilor. Echipele noastre de salvatori au ajutat răniţii de pe nave, care au fost transportaţi la spital în România. Acum sunt într-o stare bună şi suntem recunoscători echipelor care au participat la operaţiunile de salvare”, a declarat Ţoiu, înainte de Consiliul Afaceri Externe (CAE), care are loc la Luxemburg.
My doorstep ahead of the Foreign Affairs Council in Luxembourg https://t.co/wnb9joIzTr
Citește șiArmata Română este pregătită pentru „orice scenariu care poate amenința Neptun Deep”, dă asigurări Ministerul Energiei
— Toiu Oana (@oana_toiu) October 12, 2026
Ea a remarcat că atacuri similare au avut loc şi în spaţiul maritim al Bulgariei. „Marea Neagră este o arteră în ceea ce priveşte hrana pentru lumea întreagă. În cazul României, de exemplu, suntem exportatorul numărul unu pentru grâu, seminţe oleaginoase. În regiunea Mării Negre, aproape un sfert din (transportul) global al seminţelor oleaginoase vine din ţările noastre”, a precizat ministrul.
Oana Ţoiu a precizat că aproximativ o treime din volumul comerțului cu grâu provine din zona Mării Negre, iar în jur de 55% din producția ucrainiană de grâu este transportată prin rețeaua de infrastructură susținută de România. Conform declarației sale, se desfășoară discuții privind extinderea capacității de tranzit.
România aprobează, de asemenea, o încetare a violenț
„În ceea ce priveşte infrastructura energetică, România discută cu state din regiune, printre care se numără Georgia, în ceea ce privește creşterea conectivităţii. Pentru noi este important să continuăm aceste lucruri”
a arătat Ţoiu.
Ea a evidențiat relevanța Mării Negre în asigurarea securității alimentare:
„Este artera alimentară a lumii, mai ales când vedem crize care se suprapun”.
„Am văzut, în special în ţările în curs de dezvoltare, o presiune crescândă asupra economiilor şi deficitelor lor, deoarece inflaţia din domeniul agriculturii a revenit, iar situaţia de securitate de la Marea Neagră este una dintre cauzele generatoare. Dacă reuşim să readucem coridoarele de securitate înapoi în Marea Neagră, acest lucru va influenţa de asemenea pozitiv ţările din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, mai ales că acum resimt presiunea preţurilor la alimente, în sensul accesului propriu-zis la hrană, şi trebuie să repetăm necontenit că nu trebuie să permitem Rusiei să folosească pâinea ca pe o armă”, a transmis Oana Ţoiu.
Alături de Bulgaria și Turcia, România participă la demararea și la protecția infrastructurii critice din Marea Neagră, subiect discutat atât în cadrul NATO, cât și în conversațiile cu Executivul UE, a precizat ministrul.
„La nivelul Uniunii Europene înseamnă că atunci când negociem noul Cadru Financiar Multianual, regiunile din est sunt o prioritate şi că vom avea mecanismul pentru a asigura o mai mare securitate”, a afirmat Ţoiu.
„Susţinem capacitatea colectivă de a opri importurile (de combustibil – n.r.) din Rusia în regiunea noastră, prin creşterea producţiei proprii. Noi suntem în prezent producătorul de gaz natural numărul unu din Uniunea Europeană şi cu resursele pe care le avem în Marea Neagră şi cu proiectul Neptun Deep, care va aduce gaz natural în piaţă anul viitor, vom avea o creştere de 80%. (…) Vom continua presiunea asupra Rusiei, din partea României susţinem din plin oprirea emiterii de vize turistice pentru cetăţeni ruşi. Din partea noastră, nu este ceva semnificativ, nu am emis un număr semnificativ de asemenea vize”, a completat ministrul.
COMENTARII / 0