1971: Quebec inundă 11.500 km² de pădure, otrăvind populația

În anul 1971, lansarea megaproiectului hidroelectric James Bay din Quebec, Canada, era privită ca un triumf al ingineriei moderne, promitând energie curată pentru milioane de consumatori. Modificarea cursului a cinci râuri și crearea unor rezervoare uriașe au inundat peste 11.500 de kilometri pătrați de pădure boreală, o suprafață comparabilă cu cea a statului Qatar. Însă, odată cu acoperirea pământului virgin de către ape, s-a declanșat o reacție chimică în lanț care a otrăvit ecosistemul acvatic și a pus în pericol sănătatea comunităților indigene Cree, relatează xataka.com.

Contaminarea nu a rezultat din aparate grele sau deversări industriale, ci din solul pădurii, unde mercur natural s-a acumulat de-a lungul mileniilor.

Inundația masivă a determinat ca materia organică provenită din vegetația submergată să se supună unui proces de descompunere rapidă, alimentând o activitate microbiană intensă.

Citește șiDepresia la persoanele în vârstă poate fi confundată adesea cu îmbătrânirea. Semnele la care trebuie să fii atent

În solurile inundate, procesul de degradare a carbonului organic a furnizat hrană microorganismelor locale, provocând o creștere rapidă a nivelului de metilmercur.

Spre deosebire de forma anorganică a metalului, metilmercurul este o substanță extrem de neurotoxică, ce se bioacumulează rapid în organismele vii și urcă ușor în lanțul trofic acvatic.

Un pește capturat în aceste rezervoare ar putea părea perfect sănătos la prima examinare, însă ingerarea sa constituia un risc major pentru sistemul nervos uman.

Pe parcursul a numeroase decenii, cercetătorii au urmărit evoluția evenimentului, evaluând gradul de poluare la peste 45,000 de pești.

Rezultatele indică faptul că organismele nepredatoare au atins niveluri maxime de mercur în perioada de la 4 la 11 ani după umplerea lacurilor de acumulare.

Pe de altă parte, pentru peștii prădători, care se hrănesc cu alte specii de pești, culmile poluării au apărut cu întârziere, la o perioadă de 9–14 ani după inundație.

Producția excesivă de metilmercur a încetat doar după 8-10 ani, când nutrienții ușor degradabili ai vegetației submerse s-au consumat complet.

Chiar dacă numărul de pești nu a scăzut, nivelul de toxicitate a perturbat în mod semnificativ stilul de viață al poporului Cree.

În aceste zone, animalele precum știuca nu erau doar hrană, ci constituiau coloana vertebrală a dietei lor tradiționale. Cercetările au demonstrat că rezidenții din interiorul continentului au întâmpinat concentrații de mercur mult superioare față de cei de pe litoral.

În anii ce au urmat, impactul asupra sănătății colective a devenit evident. Analizele realizate în 1988 au relevat că 14,2% dintre membrii comunității Cree aveau în păr o concentrație de mercur ce depășea 15 mg/kg.

Printre segmentele cele mai afectate se regăsesc bărbații, persoanele în vârstă și cei ce practică vânătoarea tradițională cu capcane.

În încercarea de a face față situației de urgență, Consiliul Cree pentru Sănătate din Eeyou Istchee și autoritățile sanitare au stabilit restricții dietetice foarte stricte.

În momentele de risc maxim, persoanele din zonele puternic afectate au fost îndrumate să restrângă ingerarea de știucă la nu mai mult de two mese pe lună, fapt care a facilitat diminuarea progresivă a contactului cu toxina.

În prezent, concentrațiile de mercur din majoritatea regiunilor impactate de proiectul James Bay s-au readaptat la valori standard, iar sistemul ecologic s-a echilibrat la niveluri comparabile cu cele din apele lacustre naturale.

Prin măsurile adoptate, autorităților sanitare s-a oferit posibilitatea de a promova din nou consumul de pește local, subliniind beneficiile sale nutriționale.

Exemplul biogeochimic din Canada continuă să servească drept semnal de alarmă contemporan în era în care tranziția mondială spre surse energetice cu emisii scăzute de carbon se accelerează.

În Canada, se preconizează lansarea a aproximativ 22 noi instalații hidroelectrice, fiecare situată la distanțe de sub 100 kilometri față de comunitățile indigene, generând temeri că erorile din trecut ar putea reapărea sub pretextul dezvoltării durabile.