Brad Johnson consideră că standardul pentru un somn de calitate nu se aliniază cu cel al majorității. Pentru el, cinci ore de somn îl fac să se simtă alert și plin de energie. Chiar și după o expediție de 24 de ore în Europa, bărbatul de 70 de ani din Providence, Utah, reușește să doarmă șase ore în câteva nopți, însă nu ajunge niciodată la cele șapte ore sau mai mult, care sunt recomandate pentru adulți, subliniază National Geographic.
„Pur și simplu nu pot dormi mai mult de patru sau cinci ore”, spune Johnson, care a participat la studii familiale privind somnul. „Și prosper datorită acestui lucru.”
Majoritatea oamenilor ar interpreta acest model ca indicând o deficit cronic de somn. Totuși, Johnson pare să facă parte dintr-un grup mult mai neobișnuit. Specialiștii îl descriu ca o persoană care dormă foarte puțin în mod natural – un individ al cărui nevoie biologică de somn este semnificativ mai redusă. Numai aproximativ 50 de familii au fost descoperite cu mutații genetice asociate acestei trăsături.
Citește șiStudiu: 1 din 8 cazuri de cancer cauzate de infecții; cum pot prevenit
ADRB1 este geneul care, în cazul lui Ying-Hui Fu, este responsabil pentru reglarea somnului și a stării de veghe. Johnson și câteva rude sale dețin o mutație rară în acest gene. De-a lungul a mai multor decenii, echipa lui Fu a investigat familii care doarmă semnificativ mai puțin decât celelalte, fără a observa consecințe negative evidente.
Persoanele care dorm puțin în mod natural nu se bazează pe alarme sau cofeină, spune Fu, iar acest tipar este adesea caracteristic întregii familii. Un studiu din 2019 publicat în Neuron definește persoanele care dorm puțin în mod natural ca fiind persoane cu tendința de-a lungul vieții de a se trezi natural după patru până la șase ore de somn, simțindu-se reîmprospătate. Chiar și în vacanțe, spune Fu, rutina lor de somn rămâne aceeași.
Această consecvență le face valoroase pentru cercetători, care speră că aceste valori biologice ieșite din comun pot dezvălui cum își măsoară creierul nevoia de somn – și ce anume restabilește somnul.
Într-o comunitate permanent activă, atracția este evidentă: dorința de a dormi mai puțin ar putea conduce la o eficiență crescută. Cu toate acestea, corpul nu rămâne inactiv în timpul somnului. Procesele neurologice și fiziologice esențiale persistă pe tot parcursul nopții, afirmă Fu. Somnul facilitează vigilența, metabolismul, eliminarea limfei, regenerarea sistemului imunitar și menținerea stării de spirit.
Chiar dacă somnul este esențial, specialiștii afirmă că numeroși indivizi își reduc în mod normal durata de odihnă sub necesarul. În conformitate cu un studiu național de sănătate din 2024, aproape unu din trei adulți din SUA declară că doarmă sub șapte ore zilnic. Această situație poate complica detectarea naturală a celor care au nevoie de mai puțin somn. În mediul de cercetare, Fu și colegii săi observă frecvent persoane care susțin că pot funcționa cu cantități reduse de somn, recurgând la alarme și cofeină.
Fu spune:
„Îi numim persoane care dorm puțin în mod obișnuit”
În decursul timpului, diminuarea somnului este legată de un risc crescut de obezitate, diabet și boli coronariene, potrivit unei meta-analize extinse a studiilor populaționale.
Partea dificilă este că oamenii s-ar putea să nu își recunoască propriul deficit de somn. „Oamenii sunt foarte nepricepuți în a ști de cât somn au nevoie”, spune Elizabeth B. Klerman, profesor de neurologie la Harvard Medical School și cercetător în domeniul somnului la Spitalul General din Massachusetts. Într-un studiu din 2005, la care Klerman este co-autoare, adulții tineri dormeau mai mult atunci când cercetătorii le-au prelungit timpul petrecut în pat, ceea ce sugerează că programul lor obișnuit i-a lăsat cu o datorie de somn.
„Îngrijorarea în domeniu este că oamenii nu își dau seama că dorm prea puțin pentru că «nu se simt obosiți»”, spune Klerman. „Dar fie au uitat cum se simte starea de alertă, fie își maschează oboseala cu cofeină. Sau pur și simplu nu vor să spună că sunt obosiți.”
Această disconectare între starea de vigilență și somnul adecvat constituie o componentă a enigmei pe care cercetătorii doresc ca indivizii cu somn scurt natural să o clarifice.
Într-un studiu publicat în revista Nature în 2005, cercetătorii conduși de Chiara Cirelli au descoperit Minisleep, o muscă de fructe portretizată cu o mutație în gena canalului de potasiu Shaker. Această muscă dormea aproximativ o treime din timpul somnului normal al muștelor, însă avea o speranță de viață redusă. Acest rezultat a reprezentat o dovadă timpurie a faptului că genele pot influența necesarul de somn, subliniază Cirelli, profesor și director al
Fu și partenerul său de cercetare de lungă durată, Louis Ptáček, au contribuit, patru ani mai târziu, la stabilirea unei baze genetice pentru somnul scurt natural la om, identificând o mutație în gena DEC2. Echipa de cercetare a legat somnul scurt natural în cadrul familiilor de prezența unor mutații rare în cel puțin cinci gene – DEC2, ADRB1, NPSR1, GRM1 și SIK3.
În ansamblu, aceste rezultate arată componente variate ale sistemului de somn-veghe cerebral, printre care traseele care determină acumularea și eliminarea presiunii din somn. Totuși, încă nu s-a clarificat dacă indivizii cu somn scurt natural realizează procesele de recuperare mai repede, dacă necesită o perioadă de restaurare mai scurtă sau dacă există alte diferențe.
Pentru a clarifica această problemă, cercetătorii trebuie să descopere ce anume reconfigurază somnul. Toate speciile de animale analizate cu atenție până în prezent par să doarmă, spune Cirelli. În cazul oamenilor,
Unele dovezi
„Este cu adevărat uimitor să ne gândim că ne petrecem o treime din viață dormind și totuși esența somnolenței – lucrul real care se întâmplă în creier și care face pe cineva să adoarmă – este încă un mister destul de mare”, spune Thomas E. Scammell, profesor de neurologie la Universitatea Harvard și neurolog specializat în somnologie la Centrul Medical Beth Israel Deaconess.
Cercetătorii știu că somnul este reglementat de două mecanisme biologice, a declarat Scammell. Ceasul circadian stabilește momentul potrivit, în timp ce presiunea homeostatică a somnului crește pe măsură ce o persoană rămâne trează mai mult. La fel ca foamea după o masă lipsă, această presiune face ca somnul să devină din ce în ce mai greu de tolerat.
Pe parcursul zilei, ritmul circadian de veghe – ceasul intern de alertă al organismului – susține starea de vigilență. Această explicație clarifică de ce o persoană care rămâne trează toată noaptea poate resimți oboseală la 3 dimineața, însă devine oarecum mai vigilenă mai târziu dimineața, când impulsul circadian de veghe începe să contracareze presiunea crescândă a somnului, afirmă Scammell.
Starea de alertă nu indică neapărat că procesul de recuperare cerebrală s-a finalizat. În 1995, un studiu a arătat că creierul poate fi trezit când presiunea din timpul somnului scade, iar semnalul circadian de veghe crește. Totuși, nu pentru că fiecare proces de restaurare a atins o linie de sosire definită.
Așadar, cum poate cineva să știe de cât somn are nevoie, de fapt? Scammell sugerează un experiment: timp de cel puțin trei nopți, să sari peste alarmă și să dormi cât îți permite corpul. Apoi, observă cât de mult se schimbă durata somnului în a treia noapte. Dacă de obicei dormi șase ore, dar în mod natural dormi opt ore în a treia noapte, opt ore ar putea fi mai aproape de ceea ce are nevoie corpul tău.
Numărul nu va fi același pentru toată lumea. „A spune că toată lumea trebuie să doarmă opt ore este ca și cum ai spune că toată lumea trebuie să aibă o înălțime de 1,60 m”, spune Fu. Genele și mediul înconjurător contribuie la modelarea cantității de somn de care are nevoie fiecare persoană, făcând din somn o trăsătură individuală, la fel ca înălțimea sau personalitatea.
Indivizii care au un somn scurt în mod natural reprezintă punctul de maxim al acestei variații. Principalul obiectiv al lui Fu este să descopere modul în care acești indivizi, foarte puțini, reușesc să realizeze funcțiile vitale ale corpului în timpul nopții, într-un interval mai redus, și să evalueze dacă aceste informații ar putea în final să optimizeze somnul pentru întreaga populație.
Pentru Johnson, această distincție era personală. Ani de zile, articolele care recomandau șapte sau opt ore de somn l-au făcut să se teamă că nopțile scurte îi dăunau în mod discret. „Am trăit cu această frică până când cei de la centrul de somnologie au spus: «E normal pentru cineva care doarme puțin»”, spune el. „Asta a contat pentru mine.”
COMENTARII / 0