Cum să spunem NU fără vinovăție: sfaturi de la psiholog

În cadrul relațiilor personale și profesionale, sprijinul reciproc reprezintă o bază fundamentală. Problemele intervin însă atunci când unul dintre parteneri este incapabil să refuze solicitări....

În cadrul relațiilor personale și profesionale, sprijinul reciproc reprezintă o bază fundamentală. Problemele intervin însă atunci când unul dintre parteneri este incapabil să refuze solicitări. Această situație se poate complica atunci când cealaltă persoană încalcă limitele și, în loc să le respecte, profită de încrederea acordată.

Într-o luptă interioară tăcută, cei care nu posedă abilitatea de a spune nu pot fi fizic și mental epuizați. Acest fenomen a fost elucidat de psihologul Miriam González, membru al Colegiului Oficial al Psihologilor din Madrid, într-un interviu acordat EFE Salud.

Există o întrebare pertinentă legată de capacitatea unora de a-și exprima refuzul: Care este motivul pentru care anumite persoane nu posedă abilitatea de a răspunde negativ? Înțelegerea acestui fenomen poate oferi perspective asupra comportamentului uman. Această incapacitate de a spune „NU” poate avea diverse implicații în interacțiunile zilnice.

Citește șiStocuri „pe hârtie”: Medicamentul Lyrica și bolnavii de cancer. Liliana Ruse: M-am oferit să îi dau bani ministrului, să îmi ia o cutie

Înțelegerea acestui conflict necesită o privire asupra rădăcinilor sale. Problema are originea în copilărie și adolescență. În esență, indivizii care nu știu să refuze au nevoie de educație în acest sens. Ei trebuie să deprindă arta de a spune „nu” pentru a evita astfel de situații. De fapt, totul începe de la o vârstă fragedă.

În copilăria lor, numeroase persoane au fost crescute într-un mediu unde refuzul era descurajat, uneori în mod direct, alteori în mod indirect. Li s-a făcut simțită nevoia de a fi mereu pe placul celor din jur, deoarece această atitudine era răsplătită cu afecțiune și recunoaștere din partea celorlalți, după cum

„Multe persoane au crescut în medii în care a spune „nu” era pedepsit, fie în mod explicit, fie implicit. Sau pur și simplu trebuiau să fie pe placul celorlalți pentru că aceasta era forma prin care primeau iubire sau erau recunoscuți de ceilalți”

afirmă specialista.

În cadrul unui mediu care a condiționat refuzul de a fi asociat cu dezacordul sau excluderea, persoanele care au copilărit acolo au considerat această experiență ca fiind nocivă și, prin urmare, de evitat. Condiționarea creierului face ca atunci când refuzul devine perceput ca o amenințare, sistemul nervos tinde să o ocolească.

„Când creierul învață că a spune „no” este un semnal de pericol, sistemul nervos evită acea situație”

În realitate, incapacitatea de a exprima un refuz direct nu este un indicator al lipsei de caracter sau al slăbiciunii. Potrivit psihologului, această comportare poate fi rezultatul unei învățături din trecut, care a avut loc într-un anumit context și care acum a devenit inutilă.

Este ceva ce s-a învățat într-un moment timpuriu, într-un anumit context, dar care nu mai este util

Când oamenii profită de generozitatea noastră, ce repercusiuni are acest comportament asupra lor?

În anumite situații, unii oameni solicită atenție fără să respecte granițele celorlalți, profitând de generozitatea acestora și creând tensiune în cadrul relației. Acest fenomen poate fi atribuit lipsei unui răspuns clar de refuz din partea celor din jur. În esență, problema apare din cauză că nimeni nu și-a asumat responsabilitatea de a exprima un refuz explicit.

În societatea actuală, caracterizată printr-o accentuare a individualismului, se manifestă un conflict de natură generațională. Experta subliniază că trăim într-un timp în care accentul este pus pe propria persoană.

„O exaltare a propriului eu, în care eu sunt importantul, iar în mod colocvial spunem că celălalt contează, dar nu este adevărat”

, afirmă ea.

Problema devine și mai complicată datorită impactului rețelelor sociale și a sentimentului de izolare pe care acestea îl pot crea, într-un context în care societatea actuală traversează o perioadă de schimbare generațională.

Într-o stare de disonanță cognitivă, oamenii se confruntă cu o luptă interioară între ceea ce consideră că ar trebui să facă și ceea ce efectiv fac. Această luptă interioară se manifestă atunci când oamenii se simt epuizați din cauza tendinței de a fi de acord cu orice solicitare, după cum afirmă Miriam González.

„Suntem într o dualitate care ne duce la o situație de disonanță cognitivă, adică ceea ce știm că trebuie să facem și ceea ce ajungem să facem. Ne dăm seama de acest lucru atunci când ne simțim epuizați pentru că spunem da la orice”

Există anumite indicatori care demonstrează incapacitatea de a respinge solicitări. Acestea pot fi recunoscute atunci când cineva nu are abilitatea de a spune „nu”. Care sunt aceste semne?

Într-o societate în care dorința de a fi pe placul tuturor este o realitate cotidiană, Miriam González, un psiholog experimentat, subliniază importanța de a recunoaște momentul în care spunem „nu” devine o necesitate. Ea identifică anumite semnale de alarmă care te pot ajuta să îți dai seama că trebuie să fii mai atent la propriile tale limite.

Există o linie foarte fină între a fi o persoană pe placul tuturor și a nu ști să spui „nu” în anumite situații.

Astfel, psihologul Miriam González explică că există mai multe semnale de alarmă cu care te poți identifica:

Semnele că nu știi să spui NU fără să te simți vinovat sunt multiple.

  • Deși verbal accepți, în gândirea interioară dorința reală este de a refuza.
  • Se întâmplă ca bunăstarea emoțională a celor din jur să devină o responsabilitate personală.
  • Priorizarea propriilor nevoi fără a experimenta sentimentul de vinovăție reprezintă o provocare.
  • Starea de oboseală cronică sau de suprasolicitare fizică și mentală devine o constantă.
  • Frustrarea interioară se acumulează, însă exprimarea ei în cuvinte către ceilalți rămâne dificilă.
  • Conflictul, sub orice formă, devine o situație de evitat.
  • Se simte o disponibilitate crescută pentru ceilalți, dar scăzută pentru propria persoană.
  • Spui da, dar în realitate vrei să spui nu
  • Te simți responsabil pentru bunăstarea emoțională a altora
  • Îți este greu să te pui pe tine pe primul loc fără să te simți vinovat
  • Te enervezi, dar interior, fiind incapabil să exprimi acest lucru cu voce tare
  • Eviți conflictul cu orice preț
  • Simți că ești disponibil pentru toată lumea, mai puțin pentru tine

Rezultatele unei lipse de limite clare pot fi deosebit de dăunătoare. Vinovăția și nesiguranța sunt doar câteva dintre sentimentele negative pe care oamenii le experimentează atunci când nu stabilesc limite sănătoase.

În cazul în care nu sunt stabilite limite clare în cadrul interacțiunilor personale sau profesionale, pot apărea repercusiuni semnificative atât pe plan psihic, cât și fizic, din cauza suprasolicitării pe care o implică. Capacitatea de a refuza atunci când este cazul poate preveni numeroase situații conflictuale, după cum susțin experții.

Simptome precum oboseală cronică, tulburări digestive, tensiune musculară și probleme de somn pot apărea la persoanele care nu știu să răspundă negativ. Potrivit specialistului, sistemul nervos al acestor persoane se confruntă cu o stare de alertă și suprasolicitare.

„Persoana care nu spune niciodată „nu” poate simți o oboseală continuă, probleme digestive, tensiune musculară sau tulburări de somn. Sistemul nervos este expus unei stări de alertă și suprasolicitare”

, avertizează ea.

În plan psihic, indivizii care nu și-au dezvoltat abilitatea de a refuza pot suferi o deteriorare a propriei stări de sănătate, culminând cu o pierdere a autocontrolului. Stresul cronic și suprasolicitarea pot duce la o stimă de sine extrem de scăzută și la anxietate, după cum se afirmă:

„Există situații în care poți ajunge la o stimă de sine foarte scăzută, stres cronic și anxietate din cauza suprasolicitării”

Pentru a reuși să refuzăm fără să ne simțim responsabili, psihologii oferă câteva îndrumări.

Nu

este un cuvânt care poate fi dificil de pronunțat, dar este esențial să fim onești cu noi înșine și cu ceilalți.

Învăța să exprimi refuzul devine mai ușor printr-un proces treptat, începând cu situații cu nivel scăzut de risc. Un exemplu în acest sens este atunci când cineva îți propune un plan și nu ai dispoziția necesară pentru a-l accepta.

În primul rând trebuie să înțelegi că a spune „nu” nu înseamnă să respingi pe cineva

, potrivit expertei.

Este indicat să procedezi într-un mod asertiv, spre deosebire de unul agresiv. La rândul lor, numeroase persoane aflate într-o stare de suprasolicitare au tendința să reacționeze violent, iar această atitudine este interpretată de cei din jur drept o formă de respingere, putând astfel să ducă la apariția unui conflict.

Se impune ca răspunsul să fie concis și transparent, evitând incursiunile în detalii superflue. Explicațiile exhaustive tind să fie mai mult pentru autoconvingere decât pentru a satisface curiozitatea interlocutorului, după cum afirmă unii experți.

„Justificările lungi ni le oferim mai mult nouă înșine decât celeilalte persoane”

La început, vinovăția poate reprezenta un sentiment apăsător. Acest sentiment de disconfort apare din cauză că nu ești obișnuit să refuzi.

Este esențial să accepți acest sentiment

și să înțelegi că disconfortul și tensiunea sunt parte din proces.

Învățând să răspunzi negativ, poți evalua reacțiile celor din jur, observând care sunt aceia care se deranjează și care sunt cei care acceptă.

„Persoanele care profită de lipsa ta de limite sunt acelea care vor obiecta”

. Odată ce o persoană începe să spună „nu”, își redefinește cercul de cunoștințe și elimină influențele nefaste.

Potrivit unui psiholog afiliat Colegiului Oficial al Psihologilor din Madrid, stabili limitele nu are efectul de a slăbi legăturile interumane, ci mai degrabă de a le consolida.

„Valoarea unei persoane nu depinde de a face pe plac, ci de a fi prezent. Degeaba ești prezent fizic, dacă mintea ta este absentă”

, subliniază expertul, evidențiind importanța prezenței mentale.

COMENTARII / 0